Înapoi la sarzi și la oile lor

O călătorie cu taxiul e mai mereu prilejul ideal de a te documenta asupra locului în care te afli.

Chiar dacă, și poate știți de când v-am povestit ce fel de oameni sunt sarzii,  oamenii din partea locului nu sunt prea vorbăreți, am purtat, zilele trecute, o conversație de pe urma căreia am aflat o mulțime de lucruri despre oi, ființele cele mai numeroase din Sardinia. 

Miei, berbeci și oi sunt pe insula de la vestul Italiei aproape 4 milioane de capete, pe când sarzii depășesc cu puțin un milion și jumătate,  conform statisticilor oficiale.

În primul rând că oile din Sardinia sunt mai mici, de felul lor. Mielul tăiat de Paște nu

Filosofie la costum de baie

Unii se tem prea tare, alții sunt prea optimiști: toți uită că timpul e probabil! Pe plajă viața devine, iată, trepidantă :) #Alghero
Posted by Monica Micu on Sunday, 23 August 2015

Revista presei italiene pe plajă

Cel mai ingenios mod de a afla cu cine ai de-a face pe plaja privată a unui hotel este să vezi ce citește lumea. 

Titlurile cărților ne spun ce limbă vorbesc oamenii și ce interese au.

Ziarele ajung la acest hotel pe comandă. Cu o zi înainte, lași vorbă vânzătoarei

 de la chioșc cu ceea ce te interesează. 

Așa știm că pe șezlongul din dreapta se bronzează un domn din Torino, doar citește La stampa, iar la stânga, ironie,  e un milanez de dreapta, care citește Il Giornale. Noi, dacă venim de la Roma, citim Messagero.

Nu am găsit nimic scandalos în numărul de ieri, dar vă pot spune că sudoku varianta dificilă chiar a fost greu de rezolvat.

Până la urmă i-am dat de cap,  spre ușurarea tânărului care aranjează șezlongurile pe plajă, la plecare. Era deja 7:00 (seara) și nu mă dădeam dusă.

7 motive să ajungi devreme pe plajă

 1. Să fii primul pe plajă e o mare bucurie: ai pentru tine o mare întindere de nisip, un soare care ar merita o cafea pentru efortu- i de a se ridica deasupra mării liniștite și un pescăruș care scurmă în van în nisipul fin. Te așezi unde dorești, dacă nu ai deja șezlongul tău, și te bucuri de liniște.

2. Poți dezlega o mulțime de mistere: de ce pe nisipul netezit de valuri au rămas doar urmele pașilor unui copil, urme care sfârșesc în marea în care stă ancorată barca salvamarului?

3. E timpul să scrii ce vrei pe nisip, să faci poze și să le postezi repede pe rețelele sociale! O activitate constructivă cât poate fi una legată de nisip.

4. Ești primul mângaiat de razele încă blânde ale soarelui. E opt și jumătate. Poți comite și nebunia de a- ți expune tegumentul neprotejat de creme. 

5. Îi privești cu superioritatea primului sosit pe cei care apar după tine. Strigi chiar "primul!" rânjind, dacă dorești.

 Gloria asta durează foarte puțin, pentru că imediat vin: musculosul plajei, diva la 80 de ani, gemenii zbanghii sau tipa care pretinde că face acquagym și tu ești fraierul căruia a început deja să i se facă somn.

6. Trofeele pe care marea le aduce pe uscat sunt ale tale. Scoici, bucăți de sticlă netezite de timp, iarbă de mare pentru bijuterii efemere, bucăți de ebonită care se dovedesc a fi, odată ce s-au uscat, lemn. Dar sunt ale tale: iei ce- ți trebuie pentru colecția ta de nimicuri și le lași nefericiților care n- au avut noroc să fie primii, sau nu- și doresc așa ceva, resturile.

7. Vezi cum e organizată administrația plajei: de câte ori și cum anume e curățat nisipul, cum se atribuie șezlongurile și ce se întâmplă cu obiectele găsite în neantul de siliciu. 

Vă las, a început să vină lumea. Merg să dau ultima tură a primului venit azi pe plajă.

Paparatii se intorc cu mult mai multa vlaga, de data asta!

Vă povesteam exaltată, acum șase ani, despre întâlnirea de gradul zero, la 40 de grade pe nisip în plin soare, cu tânara care mi-a înveselit tinerețile la televizor. Ambra, nu alta! Uite aici povestea.

Avem aceeași vârstă, suntem tinere și acum, ne-am întâlnit tot pe nisip, ce coincidență, dar la vreo 500 de km depărtare de umbrela de pe vremuri.

Copiii au crescut, Ambra a făcut multe filme, spectacole, albume și a jucat în multe piese de teatru, e la fel de sportivă, face jogging seara și stătea, în hotel,  mai mereu departe de privirile oamenilor. Cu ochelarii de soare pe nas. 

M-am întrebat de ce a venit cu familia la mare în Italia, dacă trebuie să se ferească de curioși. 

Privindu-i copiii care se împrieteniseră cu alți turiști de vârsta lor am înțeles. Niciun părinte nu le poate lua copiilor dreptul de a-și face prieteni de vacanță.

În imagine, un selfie publicat pe pagina ei de Facebook, zilele trecute, cu o floare pe care eu n-am îndrăznit să o rup (am publicat o poză pe Instagram) cu gândul la fix același instantaneu. 

Dar poate că fusese ea prin preajmă taman când căzuse inflorescența din copac? 

Nu sunt norocoasă, asta e.

Pe data viitoare, pe o altă plajă, Ambra!

buna dimineata, soare!

Timid, de după nori, trimițând raze către mare așa cum doar prin tablourile kitsch incredibile am mai văzut până acum.

Soarele de august e blând, apa e rece.

Eu n-am găsit nicio scoică, nicio piatră demnă de a fi luată acasă.

Am găsit o bucățică de cărămidă șlefuită de valuri și nisip și, pe când mă uitam la un mic banc de peștișori, un val mi-a luat-o din mână.

Asta da tristețe! Mai ceva decât știrile care-mi ajung sub ochi grație internetului.
Aveți grijă de voi!

Niște oameni, nu conserve!

Post by Povestile Monicai.

Unde e pisica?

Natura a învins!

Știu pe cineva care ar veni iute cu apă clocotită, sare sau ierbicide.

Nu!

Vouă cum vă place?

La masa in Sardinia: pistokeddos

 
Dacă vă învârtiți prin casă cu treabă, puteți să ascultați  povestea. Dacă nu, lectură plăcută!

‘Pistokeddos- la masă în Sardinia’ 

O rețetă făcută numai și numai în casă, care s-a transmis din mamă-n fiică, pentru niște dulciuri delicate oferite doar la ocazie, cu cafea.

La nunți, mirii le dădeau oaspeților pistokeddos, lăuza îi primea după ce-și aducea pe lume copilul, iar nașii acestuia îi primeau la botez.

De aceea, poate, prepararea lor, nu tocmai ușoară, era denumită munca bucuriei.

Buni și cu vinuri dulci și licoroase, pistokkedos sunt niște savoiardi mai mari.
Niște pișcoturi, niște limbi de pisică. Niște bunătăți.

Sardinia: politica e la fel ca peste tot în lume

Partidu Sardu, Partito Sardo d'azione, în italiană, s-a născut în 1921, după primul război mondial și a fost fondat de veterani din Brigata Sassari (ai cărei soldați erau trimiși mereu în linia întâi, erau spaima austriecilor și erau foarte mândri de porecla ce le fusese dată: diavolii roșii)

Politica, în Sardinia, ca și în Italia și în restul lumii, e cum o știți. Partidul funcționează în continuare. Acest sediu din Alghero este de vânzare.

Sardinia: nuraghele de la Palmavera

Nu foarte departe de aeroportul din Alghero, la Palmavera, turiștii pot vizita și o așezare de nuraghe.

Nuraghele (nu am traducere pentru termen, e în sardă) sunt construcții megalitice în formă de trunchi de con, des întâlnite pe tot teritoriul Sardiniei (cam una pe o rază de 3 km) construite între 1.800-1.100 îHr.

Sunt considerate tipice sarde și cele mai mari construcții megalitice din Europa.

Arheologii n-au reușit să ajungă la un numitor comun în privința scopului lor: să fi fost ridicate pentru apărare? Să fi fost centre ale comunității? Parlamente? Biserici? Locuințe ale conducătorilor? 

Orice ar fi, majoritatea au o cu scară interioară în spirală care duce la acoperiș.

Satele nuragice sunt o serie de construcții legate între ele printr-un zid, din ele păstrându-se și posibile locuințe ale locuitorilor, coridoare și chiar săli cu băncuțe unde se întâlneau șefii comunității.

În ziua în care am fost la nuraghele de la Palmavera urma să aibă loc o reprezentație teatrală cu aperitiv și degustări de produse locale.

  

La complexul nuragic Palmavera se poate ajunge cu transportul public din Alghero și apoi pe jos, sau cu mașina.

Intrarea e 3 euro sau 5 euro, în cazul în care doriți să vizitați și necropolele Anghelu Ruju, situate la 5 km depărtare. Unde oricum veți merge, dacă doriți să intrați și vizavi, la podgoria Sella e Mosca.

Perseidele au adus în Sardinia o înghețată de o jumătate de milion de euro

Ca să nu se creadă că lucrurile au degenerat chiar în halul ăsta în NE Sardiniei,încât lumea se răcorește cu înghețată de 500.000 euro porția, vă spun doar atât Noaptea Sfântului Laurențiu (Notte di San Lorenzo) în care se așteaptă căderea meteoriților (Perseidele de la noi, da!) și desertul din imagine sunt doar un pretext pentru lansarea acestui set de bijuterii (colier și cercei, o creație Spadafora ) în hiper exageratul sat de vacanță de lux și de cheltuit  Prestige Porto Cervo by Harrods.

45 de smaralde de aproape 52 de carate la un loc, căutate de-a lungul a peste patru ani ca să aibă aceeași culoare,  montate cu mare artă în aur roz și alb și prezentate lângă un desert pe bază de șampanie, caviar, căpșune și o cremă de petale de trandafiri.  

Pentru că da. 

_________________________
NE Sardiniei e cunoscut pentru Costa Smeralda, unde de-alde Berlusconi, Aga Khan șamd și-au făcut, își fac și cel mai sigur își vor mai face vacanțele, respirând același aer cu tot felul de turiști cu chirilicele pe buze sau cu cămilele în spatele sondelor)

Din nou despre sarzi

Apropo de sarzi, ia uitați ce mi-a sărit astăzi în fața ochilor! 

National Geographic Italia povestește despre un studiu al Universității din Sassari (Sardinia), efectuat pe 1204 bărbați sarzi, din care rezultă că Homo Sapiens a apărut acum 100.000- 200.000 de ani. 

Echipa condusă de profesorul Paolo Francalacci a studiat secvențe ale cromozomului Y moștenite strict pe linie paternă, care rareori suferă mutații genetice, și ADN-ul mitocondriilor, și au reconstruit arborele filogenetic al populației insulei.

Autorii studiului confirmă faptul că sarzii au multe trăsături specifice doar lor în ADN și sunt singura populație care cuprinde cel mai bine caracteristicile genetice ale europenilor. 

„Rezultatele studiului, publicate în revista  Science, le vor fi utile nu doar celor care se ocupă de cercetare în domeniul evoluției umane ci și celor care cercetează factorii genetici de risc în bolile frecvente în Sardinia și în restul Europei”, spune unul dintre autori.

În filmuleț, un sard sadea care vinde nucă de cocos pe plajă.

diminetile sarde

Sunt liniștite. Masculii cicadelor își pornesc, zgomotos, căutarea:
 Miroase a pini și a oleandri,

iar dacă ne faceți o vizită (virtuală) vă rugăm frumos să sunați din clopoțel.
Sau așteptați răbdători: ieșim noi din când în când.

Sarzii- ce fel de oameni sunt ei?

Cu puțini sarzi am apucat să stau de vorbă la viața mea: unul de salon care mi-a zis că România n-a avut comunism de-ăla adevărat cum până la urma va fi, de se va schimba lumea în bine, nu în altceva, o doamnă blondă, bronzată peste măsură îmbrăcată în galben țipător (de parcă nu-mi ajunge că nu-mi place culoarea), câțiva șoferi, chelneri, vânzători prin diferite stabilimente și cu niciun copil. Habar n-am, deci, cum va fi viitorul, dar văd prezentul și am avut grijă să mă interesez despre trecut.

Ca să citez dintr-o romană sadea: sarzii nu prea-s vorbăreți De asta vreau eu să trăiesc printre ei: liniștea e liniște, decibelii sunt drămuiți, se transmite esențialul și nu se pierde nici timp, nici răbdare.

Sarzii adevărați sunt cei din interiorul insulei: s-au retras în munți, și-au văzut de oile lor și n-au căutat niciodată să descopere ce e dincolo de pădurile de pin. Sau s-au retras, de fapt, din calea celor veniți pe a doua insulă ca mărime din Meditarana, după Sicilia, ca să se căpătuiască, căci turismul e o activitate recentă.

Fizic: mici de statură, slabi de tot, dolicocefalici (termen pe care îl știu din cauză de mayași cu craniul deformat, alungit, nu pentru că mă preocupă prea mult antropometria). Sarzii par că nu știu să zâmbească: și dacă ar dori, mușchii feței nu-i ajută: sunt mai subțiri. E o trăsătură a lor, după cum conchid cei care i-au studiat, fapt pentru care nu ne mai lipsește decât etimologia cuvântului sardonic, ca să avem tabloul complet.

Peste toate astea mai presar și mania persecuției. Scuzabilă, dacă ne gândim la istoria insulei. Dar nu când depășește realitatea și ajunge izvor de teorii ale conspirației.

O băbuță îi povestea Ralucăi Feher de ce le merge rău sarzilor. Care criză economică, care destin amar? Mafia și Italia le-au făcut rău insularilor de la vest. 

De ce să  vorbim despre Meridiana, linie aeriană cu baza în Sardinia (îi aparține lui Aga Khan IV)?

De ce să vorbim despre mafia solidaritatea locală în fața turistului doritor, de exemplu, să închirieze o mașină pentru o zi, nu pentru minimum patru cum vrea sardul, gonindu-l pe călător către companiile internaționale cu același obiect de activitate?

Sau despre fraierul ne-sard care dorește să cheme un simplu taxi, cum a văzut la aeroport, și se trezește în fața hotelului cu o limuzină, căci o mână spală pe alta și împreună curăță și fața? ( una mà renta l'altra i totes dues la cara, ca să înțeleagă și sardul catalan)? 

Mafia? Cum așa? Sarzii nu mănâncă usturoi și gura le miroase cel mult a brânză!

Anonima sarda (sau Anonima sequestri, după obiectul de activitate), o societate care în anii '60 și după aceea răpea oameni până primeau o ransomare (căci banii țin de foame, nu munca cinstită) nu e mafia: are o altă structură, bazată pe codul barbaricin, în vigoare sus la munte, în Barbagia. Un cod de onoare care asigură o justiție paralelă cu cea a statului italian, pe insulă, în care actul criminal îi dă victimei dreptul la răzbunare (proporțională) și la comiterea unui act similar, dacă e să se repare vreun prejudiciu.

Mi-ai luat o oaie? Te bat de-ți rup coastele și mă duc să fur alta, pentru că mie oaia aia îmi dădea de lână, brânză, carne și chiar behăituri.  Halal exemplu!

Dar să nu ne prost dispunem: Sardinia e frumoasă, mâncarea lor e bună, la fel și cântecul și jocul.

Seara, la cramă

Monica si Sardinia- povesti cu vin

Deși n-am văzut toată insula, v-ați prins voi că tare-mi mai place, din moment ce mă tot întorc la ea.

Dar și Sardiniei îi place Monica, ce credeați?

Doar în podgoriile de pe insulă crește o viță-de-vie care chiar așa se cheamă: Monica. Adusă de spanioli cu 300 de ani în urmă, s-a numit Morillo, apoi Mora, ca să ajungă, foarte frumos!, la numele Monica.

Din ea se naște un vin roșu deschis, răcoritor, deloc greu, sec, parfumat, de alăturat oricărui fel de mâncare. Rar e amestecat în cupaje cu altceva, căci Monica e Monica.

La Sella e Mosca, cea mai mare podgorie din Sardinia, aflată aproape de Alghero, pe lângă Cannonau, Terre rare și Anghelu Ruju (un vin licoros de desert), vinul din vița Monica se numește (mi s-a furat iar ideea, din moment ce eu îmi spuneam așa, când eram mică) AcinoM.  Puțin vanilat, puțin fructat, puțin violaceu. De băut, în cazul meu, cu brânzeturi maturate. În cazul vostru, cu carne, dacă doriți.

Cat e ceasul in podgorie?

La Sella e Mosca, în Sardinia, ora este întotdeauna exactă. Și înainte și, mai ales, după degustare.

Cum am pierdut ocazia de a trece drept sardă

Dacă sunteți ocupați cu o conservă de sardine și nu puteți sta cu ochii în ecran, puteți asculta povestea făcând click aici jos.

Ascultați  ‘Cum am pierdut ocazia de a trece drept sardă’ pe Audioboo

Se face că în Italia în care lumea te-ar întreba „dar de-a cui ești tu, fetițo?” de cum te cunoaște puțintel mai bine, mă distrez (când e cazul, nu mă văd făcând asta cu doamna de la prefectură) cerându-le să ghicească