In care se dovedeşte că nu e rău să fii român

Ora prânzului şi nicio senzaţie de foame. E o zi de joi a unui ianuarie roman în care soarele ronţaie din pielea celor care, bucurându-se să-l vadă, se despoaie mult prea încrezători. Spaima le grăbeşte, apoi, retragerea către unghere încălzite: oalele aburinde din bucătăria fără uşă a bufetului unde ne potolim foamea la asemenea ore sunt mai prietenoase.

La tejghea, zâmbitoare ca întotdeauna, prietenă a doamnelor care îi fac mici atenţii dacă tot a fost Befana, Ea. Încă n-are un nume pentru mine. Un puternic accent pe care eu nu l-am prins pentru că am învăţat italiana într-o frumoasă grădină mexicană. Şi, hazliu, o combinaţie de dialect roman cu ceea ce nu pot deosebi. Accent ardelenesc nu e, iar ochii ei frumoşi îmi aduc mai degrabă a apa Siretului. 

Stomacul nu-mi cere nimic, nici ochii. Un tur rapid şi: 

-Sandvişul acesta e cu peşte?"  

-Nu, e rac. Dar am auzit că sunteţi însărcinată şi vă dau altceva.

- Eu?! 

-Vă dau altceva! Rar şi tare, în româneşte la malul Tibrului.

Nu insist. Vinovată că eram cât pe ce să mă dedau la vietăţi care îndeplinesc şi funcţii de locomoţie (nu sunt nici la regim nici într-o stare interesantă, cum îi spun şi italienii şi hispanofonii sarcinii) îi mărturisesc că nu mănânc proteine animale. Îmi scoate o tartină cu legume la grătar, o încălzeşte, scot o bancnotă de 20 şi, după căutări răbdătoare în sertarul de unde mi-ar putea ieşi restul, îmi spune să-i dau altădată.

I-am trimis banii după câteva ore. Şi mulţumiri.

La piata de vechituri

Ce am mai citit

Hai salut, scriu pe fuga: pentru ca s- a accentuat ca e 26 ianuarie zi aniversara, va sugerez o lectura: Marea surpriza din Oameni a lui Mihai Mateiu. Intregul volum, de altfel.
Gasiti voi pe google amanunte. Si in Dilema Veche. Si pe pagina autorului.

in care la noi s-a incalzit vremea, nu alta

Da, cu ceriul acoperit şi cu 10 grade la prânz, cât să regrete cucoanele care au dat iama în reduceri şi şi-au luat pufoaică pentru frigul de ne-a torturat nopţile trecute (unde e încălzirea centrală din România, unde e caloriferul din clasa mea lângă care mi-am ales strategic locul când ne-au dat drumul în sală, la începutul clasei a noua?)

Ce să vă povestesc? Că am fost la film? Şi acum unde mergem? al lui Nadine Labaki.

S-ar putea ca voi să-l fi văzut deja, dar oricum, recomand din toată inimioara mea plânsă sâmbătă seara la cinema Regele.

Şi acum îmi caut Caramel.

Filme şi filmuleţe

Cum nu are rost să povestim despre revoluţii şi tragedii (nu suntem cu toţii la curent cu tot ce se petrece ori la voi ori la noi) să vă spun cu ce filme mi-am mai gâdilat retina.

În primul rând, nu ştiu dacă sunteţi la curent cu My French Film Festival. Vă faceţi un cont, e gratis. Vedeţi, eventual comentaţi, poate chiar votaţi. Eu cred că aşa arată viitorul în privinţa festivalurilor de film.


Apoi, pentru că tot a fost La Befana, un desen animat extraordinar de plăcut, Săgeata albastră. E în italiană, se bazează pe romanul lui Gianni Rodari (ale cărui cărţi nu lipseau din pachetele oferite premianţilor şcolari), iar coloana sonoră e semnată de Paolo Conte. Să mai spun că vocea unuia dintre personaje îi aparţine lui Dario Fo.

În ultimul rând, duminică seara am fost la cinema şi am văzut L'Industriale. Povestea patronului unei fabrici din nordul Italiei care se confruntă cu probleme financiare. Şi apoi personale. În film se pronunţă de trei-patru ori cuvîntul "rumeno", niciodată cu sentimente pozitive în spatele cuvântului. O ecranizare plină de clişee (nu doar cel cu românul, care este un garajist îndrăgostit de soţia industriaşului care îi oferă o geacă roşie în schimbul scăunelului făcut de el în timpul liber din sârma unui dop de prosecco) la care am mers ca să văd în ce ţară trăiesc şi pentru că mă feresc de comediile grobiene (nu prea sunt filme la cinema, noroc cu festivalul online despre care vă povesteam înainte.)

La Befana

Nu ştiu cât e de cunoscută „La Befana” în România, aşa că-mi permit să vă povestesc ca şi cum aţi fi la nivelul meu de acum 10 ani: zero, nulla, nimic barat.

Se sărbătoreşte pe 6 ianuarie şi e oarecum de înţeles de ce: la 12 zile de la Crăciun, luna e în creştere. De aici şi numele „Epifania” (grecescul epi-fanea) care ar fi manifestarea luminii lunii. (Spre diferenţă de Crăciun, care e legat de Soare.)

 Întruchiparea momentului e o bătrână care aduce daruri, căci e simbolul naturii pe moarte. Fructe uscate, mere, portocale, mandarine şi nuci. Sau cărbune şi cenuşă, în ciorăpeii pentru copiii care n-au prea fost cuminţi. 

Azi, puştiul din mine a găsit un ciorap la picioarele patului. Era plin de dulciuri dar printre ele se afla şi un cărbune mic, zău dacă pricep de ce.

Noroc că e dulce.

Generalul Pisicã si venerabilul domn Hamza