26 mai 2016

Paris: criza benzinei complică viața soției în teorie și practică


(essence= benzină)

Veți fi aflat de la știri că Franța e într-o grevă tot mai generalizată din cauza proiectului noii legi a muncii.

Pe zi ce trecea, vedeam cum de la nord către sudul Hexagonului se mărește pata cea roșie de pe harta benzinăriilor care nu mai au ce vinde, căci lucrătorii celor opt rafinării franceze au oprit producția. Se pregătesc cei de la centralele nucleare, lucrurile pot sta și  mai rău.

Noi ne ținem mașina în garaj, locuim aproape de locurile unde trebuie să mergem zilnic, transportul în comun, când nu e grevă, e excelent. Când e grevă e acceptabil.

Dar ideea, ideea că putem rămâne fără benzină (aseară ne-am uitat și aveam vreo 20 de litri în rezervorul pregătit să înmagazineze de trei ori pe atât) e foarte dureroasă pentru colocatarul meu cel neobișnuit cu penuria. Deși îmi spune că și în Italia, cu vreo 20 de ani în urmă, a fost o situație asemănătoare și a trebuit să stea o dată la coadă, ca să alimenteze!

Azi am primit un SMS: sunt la coadă, la benzinărie. 

La televizor, nu la Paris se întâmpla, e drept, văzusem situații în care angajatul benzinăriei se uita la rezervoarele oamenilor, înainte să-i servească. Doar persoanele la limita disperării erau servite.

La noi în cartier, unde aseară era închis și noi nu pricepuserăm dacă din cauza orei înaintate la care ne duseserăm noi sau a crizei de combustibil, rezervorul mașinii noastre a primit, așadar, de mâncare.

Pentru că, și citez din răspunsul primit la mesajul pe care-l trimisesem și în care îndemnam oamenii la lupta pentru pace și la neintrat în panică , ”din când în când ne e utilă și mașina”.

Revenind la situația din Franța: benzinării închise, lumea cumpără la canistre (cine mai are canistre, zilele astea?), s-a început și micul trafic.

Un anumit autobuz care trece pe lângă benzinăria ea mai apropiată de noi și-a schimbat traseul, din cauza cozii la benzină.

Eu m-am hotărât să umplu casa cu mâncare, căci nu știu cum va afecta criza aprovizionarea alimentarelor.

Fasole, paste, conserve, zahăr, făină și ulei, că tot vin alegerile în România.
Și poate îmi iau și o tigaie.


18 mai 2016

Paris: viața în roz

Luna mai e o lună de vacanță, în Franța cea laică, unde zilele libere sunt acceptate cu mare bucurie, tot laică, dacă sunt sărbători religioase.

La Roma, unde locuiește Papa, s-a lucrat, în schimb.

Așa că  viața e roz. Așa cum simte și băiatul acesta.
A video posted by Monica Micu (@monicamicu) on

12 mai 2016

Paris: cum un instalator ne-a tulburat armonia familiei

(TIMP DE LECTURĂ ESTIMAT: 4 MINUTE)

Fac o pauză de la întinsul rufelor și recunosc că viața mi-e tare grea: odată ce am ajuns la Paris am hotărât că vreau să continuu un obicei căpătat în familie- să ne spălăm hainele acasă, cu ajutorul unei mașini performante care să mă scutească de dureri de șale, mâini de spălătoreasă și ce alte necazuri mai avea lumea când rufele se curățau la cazan, la râu, sau poate la un lac, depinde unde locuiau oamenii.

Am măsurat cu atenție
nișa din bucătărie unde cei care au pus mobila și toți locatarii precedenți, care trec prin viață cu același crez, s-au gândit că poate sta o mașină de spălat.

Cu trei numere pe o bucățică de hârtie am făcut o minuțioasă documentare: preț, marcă și detaliile tehnice care ne spun că suntem în mileniul trei și nu niște urși spălători.

Am găsit-o. Grație minunilor tehnicii, are și uscătorul încorporat. Un lucru foarte util când balcoanele nu sunt propice acestei operațiuni și asta și într-un oraș în care plouă mai tot timpul. Și unde băile și bucătăriile sunt atât de mici încât nu aveam cum să avem un uscător separat.

Am mers plini de încredere la magazinul de electrocasnice, dar la raionul mașini de spălat, frigidere și cuptoare am dat peste o tipă mai dârză decât noi (ocazie cu care ne-am enervat, că noi știam că doar în țările comuniste clientul e sub papucul vânzătorului). A bătut cu pumnul în masă, noi ne-am lăsat intimidați în fața detaliilor tehnice enumerate ca după o ședință de coaching cu cine știe cine și am comandat alt model. Ne-a trimis-o acasă, nu intra în făgaș, am trimis-o înapoi și eu am fugit să-i dau o singură stea urmată de niște invective care să conteze negativ la parcursul ei profesional. Să o mute la un IAS!

Am stat, așadar, cam mult fără mașină de spălat. Noroc că suntem consumiști și avem schimburi de haine și pentru pat pentru o lună. Cămășile și costumele puteau merge la curățătorie.

A venit și momentul livrării, au montat-o, au plecat, am spălat pe jos, și m-am apucat de rufe.

Culori, țesături, temperaturi, stoarcere, temperatura și timpul de uscare. Toate mi-au intrat în reflex!

Ghinionul a fost că, în timp, a început să lase tot mai multă apă. De multe ori necazul coincidea cu alte momente în care împroșcam eu cu apă prin bucătărie, deci habar n-aveam că aveam o problemă.

Nu era canalizarea, pentru că o reparase instalatorul pe care l-am chemat după ce am spălat și vase și rufe. Era niște moloz pe țeavă în jos, pentru că așa se curăță pe aici după renovare: în chiuvetă, în toaletă, pe unde putem dosi ca să nu punem mâna pe o mătură.

Mi-era frică să nu mor stupid, electrocutată dar cu hainele curate, și am sunat la magazin. Au trimis un tehnician și am aflat că problema e la cuva aparatului.

Lucrurile merg bine în Occident: ne-au dat o mașină de spălat cât timp a noastră e în lucru! Auzisem doar de autoturisme date în schimbul celor aflate în reparații! 

Pe a noastră o vedem peste vreo zece zile: căci luna mai e plină de weekenduri prelungite, ca în orice stat laic care serbează Înălțarea, Rusaliile și toate celelalte sărbători care la Roma, sub nasul Papei Francisc, se sărbătoresc prin muncă!

Are număr de inventar, nu are uscător, dar spală. Și stoarce. Micile bucurii ale vieții în mileniul III.

Dar ce e cu titlul? 


Mașina de schimb au adus-o doi bărbați ai căror strămoși locuiau la sud de Mediterana.

Au instalat-o după care, privind prin mine, i s-au adresat colocatarului meu, egalul lor. I- au zis lui și numai lui cum să spele, cum să stoarcă, pe ce butoanse să apese și pe care nu, până când am scos eu satârul virtual. Alo, sunt aici, eu sunt magiciana casei, eu voi spăla, pardon că n-am văl pe cap, deci unde pun oțetul pe care-l folosesc în loc de balsam? 

De fapt n-am zis nimic. Am scos doar flăcări pe nas, gură și ochi.

Și abia așteptam să plece ei, să spăl bine pe jos și să-i pun niște rufe în brațe celui care a primit indicațiile. De azi tu și numai tu vei merge la râu, suflecat până la brâu!

Dar, ca să termin pe un ton mai vesel: mi-am amintit de ziua în care ai mei au cumpărat mașină de spălat automat: prima tură de rufe a fost un spectacol la care eu am privit de la momentul în care mama a pus rufele în cuvă și până când zgomotul centrifugii a încetat. Două ore de spectacol. Mare minune, tehnica asta! 

Voi cum vă amintiți de prima voastră mașină de spălat automată?

11 mai 2016

Paris: luna mai, soarele, ploaia, baia și mersul vieții

De câte sute de ani se poate scrie ceva sub un titlu cum e cel de mai sus?
Dacă aș avea un răspuns am fi mai compleți? Nu cred.

Vestea cea bună e că a venit și în capitala Franței starea aceea atât de apreciată de multe viețuitoare: căldura. 

Am oprit

29 aprilie 2016

Paris: curierii, pachetele și struții

Vecinul de vizavi a avut de a face, indirect, desigur (altfel nu v-aș scrie pe tema aceasta!), cu un curier de tipul struț.

Nu pentru că ar fi
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...