15 decembrie 2016

Paris: Radio France, cocovan și amintiri

Astăzi se împlinesc cincizeci de ani de când
a fost inaugurată La Maison de la Radio, Casa Radioului francez. La ceremonie venise însuși De Gaulle, deși nu asta face importantă această instituție ci concertele, corul de copii, o orchestră extraordinară, și multitudinea de evenimente culturale organizate aici.  I-am pășit deseori pragul, și în 2000, când făceam un stagiu alături, la Radio France, și acum, în ultimul an de când locuiesc la Paris.

Urmăriți aici discursul de la inaugurare.
La Radio France, în 2000,  unde învățam lucruri pe care în graba cu care se dezvolta media în România în acele vremuri nu prea aveam cum să le deprind cu calm, am cunoscut oameni tare simpatici. Toți au ieșit la pensie, nu-i mai pot întâlni. Cu unul dintre ei, înainte să-mi închei stagiul, am mâncat, la restaurantul unde angajații mergeau doar pentru ocaziile speciale, probabil, primul și ultimul meu coq au vin. A fost bun, căci compania era aleasă și, dacă a fost prima oară când am mâncat așa ceva nu aveam cum să-l compar cu rasolul făcut de bunica.

Dar ce e coq au vin? Un rezumat dintr-o lungă listă de ingrediente! De ce nu se spune nimic despre coniac, sângele de porc sau pasăre, ciuperci, sare ori piper? Din comoditate. 

Iată și rețeta, căci vin sărbătorile și cum să treceți în noul an fără așa ceva?

Pentru șase persoane, căci nu se face să gătești două ore pentru o singură gură, aveți nevoie de un cocoș de două kilograme tăiat bucăți, douăsprezece cepe verzi, 125 grame de șuncă slabă, o lingură de ulei, 120 grame de unt, o lingură de coniac, o sticlă de vin roșu, ierburi de toate felurile adică cimbru, dafin, rozmarin, tarhon și ce mai adaugă francezii în ceea ce ei numesc bouquet garni, doi căței de usturoi, două sute de grame de ciuperci (Larousse cuisine spune că mâncarea va fi mai bună dacă o faceți cu gălbiori), o lingură de făină, trei linguri de sânge de pasăre sau de porc, sare și piper.

Sărați și piperați bucățile de carne, decojiți cepele și opăriți șunca. Puneți untul și uleiul într-o cratiță, adăugați șunca și ceapa. Scoateți-le din cratiță, prăjiți și cocoșul bucăți, puneți înapoi șunca și ceapa, turnați deasupra coniacul și flambați, apoi vinul, încetișor, ierburile și usturoiul zdrobit. Aduceți la fierbere, acoperiți, micșorați focul și lăsați o oră la înăbușit. Amestecați din când în când. 
Curățați ciupercile, faceți-le bucățele, sotați-le în 30 de grame de unt și adăugați-le în cratiță, cam după o oră de când tot fierbe mâncarea. mai lăsați 20 de minute pe foc și cu vreo zece minute înainte să serviți adăugați făina și restul de unt. După vreo cinci minute adăugați și sângele (insist pentru că îmi dau seama că e imposibil, când trăiești la oraș, să ai sânge de animal prin frigider).  Julia Child propune sos de roșii. Serviți cu cartofi fierți la abur.
Mie mi-au pus tagliatelle lângă cocoș, țin minte și acum.
Mi-am amintit de acest prânz de iarnă de la restaurantul radioului francez pentru că citisem ieri că în 2016 cele mai multe căutări pe Google ale românilor au fost despre „cocovan”. Am râs bine.
 
Pe de altă parte, Cocovan e tipa aceasta, de aici din Franța, care cântă așa.
Pe Twitter ea se declară mulțumită că e atât de căutată, pe internetul românesc. Să-i spun ce credem noi sau să o las să cânte, deși nu e Gherase Dendrino și nici măcar cocoșel în sos de vin?
Dar ce ne facem? Și volovanul e, de fapt, vol- au-vent și nu-l caută nimeni pe internet!

9 decembrie 2016

La Paris se circulă azi cu număr impar

Salutări cu nasul înfundat! Mereu înfundat!

De câteva zile, la Paris, transportul public e gratuit. La fel și parcările. Șoferilor li s-a transmis să circule cu număr par într-o zi și cu număr impar a doua zi. Pe stradă vezi și numere pare, și impare, și prime, naturale și pozitive toate. 35 de euro e amenda, dacă te încumeți să te opui dispozițiilor autorităților.

La Roma, pentru infracțiuni similare, amenda e de trei ori mai mare. În centrul capitalei italiene nu intri când vrei tu și nu parchezi unde dorești. La Paris, în schimb, unde oamenii se țin cu nasul pe sus și se declară superiori celor de la sud, poți face ce dorești. Și apoi să declari că Nutella dăunează grav mediului înconjurător. Pentru că Segolena are tupeu.

După trei zile în care, la un nivel de poluare cum nu s-a mai văzut de zece ani, trăiască motorina cea ieftină, s-au impus tot felul de măsuri, situația s-a îmbunătățit doar cu 5%. Trageți voi concluziile.

În rest, autobuzele sunt pline cum rar au fost.

Ieri, în timp ce mergeam spre

2 decembrie 2016

Franța: artă și agricultură

Cu două lucruri aș dori să vă rețin atenția, astăzi:


Dacă vorbiți franceza sau germana, pe pagina web a canalului Arte găsiți, zilele acestea, un film care mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă e răvășitor: Tom la fermă, al lui Xavier Dolan.

Xavier Dolan e un tânăr și prolific realizator de filme din Quebec

Just la fin du monde a luat, în primavară, Marele Premiu la Cannes.

Dolan produce, montează și scrie impresionant. Două scene mi-au plăcut mai mult și mai mult: tangoul în grajd și monologul mamei.





Dacă nu v-ați luat calendar pentru anul următor, poate vă place acesta cu tineri agricultori francezi, dintre cei care nu par să blocheze șosele, vandalizeze supermarketuri sau să întrebe statul unde le sunt subvențiile, și nici dintre cei pe care i-am întâlnit prin târguri și piețe.

I-a găsit în schimb fotograful Fred Goudon care a bătut Franța în lung și-n lat ca să adune măcar doisprezece, să-i iasă LE CALENDRIER DES AGRICULTEURS 2017.

30 noiembrie 2016

Înapoi în timp, la Strasbourg

La o zi după ce am făcut rezervarea la hotel, presa de aici vorbea despre reținerea unor tineri din Strasbourg care plănuiau niște atentate acum, la sfârșit de an. Urmau să atace, din ce povestea procurorul general al Franței, de Crăciun.

Ulterior am aflat că vizau Disneyland și  Champs-Élysées.

Dar noi mergeam la Strasbourg tocmai ca să vedem cum e Alsacia în preajma Crăciunului!

Vedeți și voi aici ce atmosferă de basm e la Strasbourg  de sărbători.

Ne-am spus că vom fi bine păziți, dacă tot au avut loc niște arestări. Și așa a fost: e plin orașul de militari înarmați. Nu ne-a fost teamă să-i vedem, dar cine vine dintr-un loc unde asemenea amenințări nu există poate fi șocat. Eu, de exemplu, am fost foarte tulburată în 2008 când am ajuns în Mexic și am văzut atâtea gărzi de corp înarmate pe străzi.
 
La Strasbourg ne-am întors în timp, în orașul vechi.

Clădirile păreau că așteaptă niște copii ca să coloreze cu râvnă printre linii!


Desprinse din cărțile de povești.


Mi-au plăcut:

brutăriile

vitrinele din Petite France, centrul vechi al orașului
         


Catedrala, cu Ieslea de Crăciun


 stâlpul îngerilor

și absolut minunatul Orologiu astronomic



Am făcut bine că am vizitat catedrala sâmbătă seara, a doua zi am fi putut intra abia după prânz, or noi aveam de luat masa și întors la Paris. Cinci ore pe drum nu sunt tocmai puține.

28 noiembrie 2016

Strasbourg: unde Crăciunul vine în atmosferă de basm

M-a înspăimântat, în fiecare zi în care treceam cu autobuzul 42 pe Câmpiile Elizee pariziene, kitsch-ul monstruos al Satelor de Crăciun. Așa se numește gruparea de chioșcuri și tarabe cu care municipalitatea capitalei franceze vrea să întâmpine laic, căci așa a fost consemnul, sfârșitul anului.
Crăciun cu luminițe de toate culorile, mai ales verde fosforescent, supă de ceapă, churros, huse de telefoane, gablonțuri și veioze. Asta am văzut din autobuzul fără geamuri aburite, căci până la urmă frigul n-a poposit la Paris. Dezgust, căci doar n-o să mă enervez din ceea ce pot evita!
Și atunci unde e Crăciun, așa cum îl percepem ca în ultimii o sută de ani, în Franța cea mare?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...