4 august 2017

Castelul Ancy le Franc- o bijuterie italiană în inima Burgundiei

Recapitulare: plecați pentru trei zile de la Paris, la 14 iulie, am ales să vizităm Burgundia.

Nu era prea departe, eu am petrecut în 2000 o săptămână la Radioul France Bleue, la Auxerre,  ne place istoria ducatului, bem și vin, melci nu mâncăm, muștar da, e frumos în provincia franceză, oriunde te-ai duce și pot continua mult și bine lista de motive. E important și faptul că prețurile sunt mai prietenoase cu turiștii, în afara Parisului. ( Coasta de Azur nu intră în discuție).

Am păstrat pentru ultima zi, și nu era prea sigur că vom ajunge, pe drumul de întoarcere de la Dijon la Paris, Castelul Ancy le Franc.

3 august 2017

Dijon- o bijuterie burgundă

Vacanța noastră de Ziua Națională a Franței a inclus, după Auxerre, Chablis și  Vezelay și un popas la Dijon.

Un oraș încântător, Torino, Genova și Veneția la un loc ( fără ape, desigur,) capitala Burgundiei a fost o surpriză atât de plăcută pentru noi încât

2 august 2017

Prin Burgundia pe urmele pelerinilor: Bazilica Sf. Maria Magdalena de la Vézelay

După Chablis, ne-am oprit la Vézelay, sat aflat pe lista celor mai frumoase mici localități franceze, dar și pe cea a celor 17 localități-sanctuar din Franța

1 august 2017

Burgundia: la Chablis, vin și o gazdă adorabilă

De la Auxerre am hotărât s-o luăm către Dijon, capitala Burgundiei. Și a muștarului. Drumul trecea printre podgoriile din care multe vinuri au plecat către mese din toată lumea. 

Cine n-a auzit de Chablis, dacă a fost preocupat cât de cât de vinuri?

Mai are rost să vă spun unde ne-am oprit, după ce am parcat mașina?

31 iulie 2017

Unde fugim de acasă de la Paris: Auxerre

Ca să nu facă patriotul francez paradă militară, foc de artificii și beții organizate sub nasul nostru, ca să nu ne nimerească pe noi săgeata vreunui scelerat care are treabă cu Donald Trump, venit în vizită în Capitala Franței, ca să nu ne calce mulțimile în picioare de 14 iulie, ca să nu ne cadă în cap Bastilia, ne-am spus că mai bine fugim cât ne țin picioarele în afara orașului. 

Nu fără destinație, căci Franța e mare, frumoasă de tot și ne temem că nu o vom putea vizita în amănunt cât vom mai sta noi pe aceste meleaguri.

19 iunie 2017

La Courances, castelul franțuzesc cu grădină japoneză

Nu e mare efortul pe care trebuie să-l facă un locuitor al Parisului, ca să poată scăpa de nebunia unei metropole, acum că soarele e mai generos.

În nici o oră poate ajunge la atâtea castele ridicate pe când Parisul era mai mic!

Cu o săptămână în urmă, am mers la

9 iunie 2017

De la Brăila la Paris: Ion Panteli- Stanciu

Brăileni, sunteți pe recepție?

Portretul domnului Paul- Achille Caboche- Ion Panteli- Stanciu
La Muzeul anilor '30 din Boulogne- Billancourt, orășel lipit de Paris la care se ajunge chiar foarte repede, din centru, am dat peste acest portret al domnului Paul- Achille Caboche.

Autorul însă ar trebui să ne intereseze mai mult: este
Ion Panteli- Stanciu, brăilean născut odată cu secolul trecut.
Dacă sunteți din același oraș, n-aveți cum să nu-i fi văzut lucrările la Muzeu (peisaje din Deltă, portrete de țărani, naturi moarte, țărăncuța cu năframă roșie și chiar niște nuduri, în perioada 1930- 1940 plus niște Construcții mărețe, în anii '50.)

A studiat la București cu Frederic Storck și G.D.Mirea, la Arte Frumoase, apoi la Paris, unde l-o fi cunoscut pe domnul din tabloul de mai sus. A expus la Salonul de la Paris, la Tinerimea Artistică, la Saloanele Oficiale interbelice și a avut treisprezece expoziții personale în Capitală.

Nu s-a mutat din orașul natal dar uite că, deși nu am ajuns încă la Brăila, i-am văzut pe viu un portret.

Muzeul anilor '30 din Boulogne- Billancourt scrie, pe micuța plăcuță de lângă tablou, că Ion Panteli- Stanciu a fost portretist al Casei Regale, în anii '30.

Există, într-un număr din 2003 al Ziarului de Duminică, un portret destul de amar al pictorului Panteli- Stanciu  creionat de Tudor Octavian.

Îi înțeleg dezamăgirea: Octavian e, și el, brăilean, și ar fi vrut să-și vadă conorășeanul purtat cât mai departe de orașul natal, pe aripile talentului său neexploatat cum trebuie.

„Aș putea spune că Ion Panteli-Stanciu a fost prea altfel decât colegii de har, pe când era tânăr și prea asemănător acestora, la bătrânețe. Un impozant portret "de apărat" - colecția Dumitrașcu Bedivan - înfățișând  o elegantă focoasă dinainte de al doilea razboi mondial, la care artistul privea, când o picta, și cu o impetuozitate de adorator, arăta în ce direcție ar fi mers talentul său, dacă nu s-ar fi sufocat în provincie. (...) Despre artisti asemeni lui I. Panteli-Stanciu se poate spune că, exact când trebuia, s-au dus și au rămas acolo unde nu trebuia.”


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...