Se afișează postările cu eticheta italieni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta italieni. Afișați toate postările

24 iulie 2025

Cum să recunoști un sat autentic italian: numără Apettele, nu turiștii


 Când îți petreci zilele în mai multe sătuce toscane de pe lista  I Borghi più belli d’Italia (cele mai frumoase sate italiene), te aștepți la peisaje de poveste, vinuri, ulei de măsline, mâncare bună de tot. Și iar mâncare.

Nimeni nu mi-a zis până acum de invazia

24 august 2015

Revista presei italiene pe plajă

Cel mai ingenios mod de a afla cu cine ai de-a face pe plaja privată a unui hotel este să vezi ce citește lumea. 
Titlurile cărților ne spun ce limbă vorbesc oamenii și ce interese au.

Ziarele ajung la acest hotel pe comandă. Cu o zi înainte, lași vorbă vânzătoarei
 de la chioșc cu ceea ce te interesează. 

Așa știm că pe șezlongul din dreapta se bronzează un domn din Torino, doar citește La stampa, iar la stânga, ironie,  e un milanez de dreapta, care citește Il Giornale. Noi, dacă venim de la Roma, citim Messagero.

Nu am găsit nimic scandalos în numărul de ieri, dar vă pot spune că sudoku varianta dificilă chiar a fost greu de rezolvat.

Până la urmă i-am dat de cap,  spre ușurarea tânărului care aranjează șezlongurile pe plajă, la plecare. Era deja 7:00 (seara) și nu mă dădeam dusă.

1 august 2015

De văzut și mai ales de apreciat

Documentarul lui Jean- Lorin Sterian despre comunitatea de italieni din satul dobrogean Greci: Tot mai mica Italie.

Extraordinar faptul că în Greci stau... italieni.

15 iunie 2015

Italieni: Micol Fontana- adio unui mit al modei

S-a stins, cu câteva zile în urmă, la Roma, la 101 ani și jumătate, Micol Fontana. Una dintre cele trei surori care, în 1943, fondau casa de modă Sorelle Fontana.
Micol Fontana//Sursa foto: Fundația Micol Fontana

Zoe, Micol și Giovanna, fiice de croitoreasă dintr-un mic orășel aproape de Roma, au plecat de acasă cu gândul de a cuceri un mare oraș. N-au ajuns la Parma, cum plănuiau, ci la

5 iunie 2015

Cât m-am italianizat în 4 ani de locuit la Roma?

La țară, lângă Roma (2015)
Dar ce înseamnă a se italianiza?

A prelua obiceiuri dintr-o listă de clișee atribuite

19 mai 2015

Italieni: Fulco di Verdura

De câțiva ani s-au întors la modă brățările groase, numite și cătușe. 

Sunt chiar brățări, nu vă gândiți la arestări! Ne plac, le purtăm dar nu ne întrebăm de unde anume s-au întors. 

Verdura Maltese Cuffs.jpg
Verdura Maltese Cuffs  
Sursa foto: verdura.com


Din anii '70, veți fi spunând!

Ba poate de altundeva, îndrăznesc să vă contrazic. Creatorul lor se numește Fulco di Verdura.

Un sicilian care de dragul lui Coco Chanel a

11 mai 2015

Lina Bo Bardi- o italianca pentru lumea intreaga

Pe un scaun- capsulă al Linei Bo Bardi- la MAXXI (eu, Monica)
Într-una din ultimele vizite la MAXXI, în timp ce-mi trăgeam sufletul după ore de bântuit galeriile, mi-am dat seama că prea puține femei-arhitect din lumea aceasta ne sunt cunoscute nouă, celor mai puțin pasionați de arhitectură.

Cine îți poate spune cine a fost Lina Bo Bardi, dacă nu

24 ianuarie 2015

Italia, dincolo de clișee

Să ne remontăm, zic!

Un filmuleț realizat de Ministerul italian pentru Dezvoltare Economică, prezentat la Forumul Economic de la Davos cu obiectivul de a demonstra că nu toți italienii sunt marele clișeu în care îi încadrez și eu, uneori exasperată, alteori abia stăpânindu-mi râsul.

16 decembrie 2014

O bicicletă demontabilă fără spițe

Gianluca Sada are 30 ani,  iar lucrarea sa de diplomă de la Universitatea Politehnică din Torino a constat în crearea unei biciclete pliante fără spițe.

Care e chichirezul ei? Odată ce ai ajuns la

10 decembrie 2014

O inovatie italiana impotriva sutelor de turnuri Eiffel care ar putea fi ridicate recicland umbrelele aruncate in lumea larga

V-ați prins din titlu: din spițele umbrelelor nenorocite care se strică de la a doua folosință (dacă le luați, ca și mine, de la chinezi, căci cumpărând una scumpă și solidă veți plânge amarnic când o veți uita undeva) s-ar putea ridica, în fiecare an, câte un alt Turn Eiffel.

Ce urât, din toate punctele de vedere!

Regii simțului estetic, italienii, au găsit o soluție mai ales ecologică:

26 noiembrie 2014

Doamna in negru- mini justitie de strada, la Roma

Sunt din ce în ce mai convinsă că italienii dau din mâini de când au fost puși toți laolaltă, acum 150 de ani. 

Totuși, mă bucur, când văd imagini cu Mussolini, căci nu se mai gesticulează ca în trecut.

Spre fericirea ochiului meu drept, care urma să

24 noiembrie 2014

O Samantha care face mai mult decât vrăji


Am observat că cititorii care vin de la Tomata cu Scufiță aterizează aici, nu la ultima poveste.

Ca să-mi citiți postările mai noi, faceți un click pe numele blogului. Sau aici : monicamicu.com

Samantha Cristoforetti. 37 de ani.
Citește, face scuba diving, călătorește, face yoga, îi plac  tehnologia și limba chineză.
Un master în inginerie mecanică în Germania, o specializare la Școala Națională Superioară de Aeronautică și Spațiu, la Toulouse.
Pilot militar, căpitan al Forțelor Aeriene Italiene. Peste 500 de ore de zbor pe aparate militare.
A ajuns azi-dimineață cu un Soyuz, pe Stația Spațială Internațională. ca să ducă la bun sfârșit misiunea ‘Futura’ . Pentru că imponderabilitatea trebuie studiată în detaliu.
Cine a zis că cerul e limita ăla e.

Citiți-i blogul!



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...