Sarzii- ce fel de oameni sunt ei?

Cu puțini sarzi am apucat să stau de vorbă la viața mea: unul de salon care mi-a zis că România n-a avut comunism de-ăla adevărat cum până la urma va fi, de se va schimba lumea în bine, nu în altceva, o doamnă blondă, bronzată peste măsură îmbrăcată în galben țipător (de parcă nu-mi ajunge că nu-mi place culoarea), câțiva șoferi, chelneri, vânzători prin diferite stabilimente și cu niciun copil. Habar n-am, deci, cum va fi viitorul, dar văd prezentul și am avut grijă să mă interesez despre trecut.

Ca să citez dintr-o romană sadea: sarzii nu prea-s vorbăreți De asta vreau eu să trăiesc printre ei: liniștea e liniște, decibelii sunt drămuiți, se transmite esențialul și nu se pierde nici timp, nici răbdare.

Sarzii adevărați sunt cei din interiorul insulei: s-au retras în munți, și-au văzut de oile lor și n-au căutat niciodată să descopere ce e dincolo de pădurile de pin. Sau s-au retras, de fapt, din calea celor veniți pe a doua insulă ca mărime din Meditarana, după Sicilia, ca să se căpătuiască, căci turismul e o activitate recentă.

Fizic: mici de statură, slabi de tot, dolicocefalici (termen pe care îl știu din cauză de mayași cu craniul deformat, alungit, nu pentru că mă preocupă prea mult antropometria). Sarzii par că nu știu să zâmbească: și dacă ar dori, mușchii feței nu-i ajută: sunt mai subțiri. E o trăsătură a lor, după cum conchid cei care i-au studiat, fapt pentru care nu ne mai lipsește decât etimologia cuvântului sardonic, ca să avem tabloul complet.

Peste toate astea mai presar și mania persecuției. Scuzabilă, dacă ne gândim la istoria insulei. Dar nu când depășește realitatea și ajunge izvor de teorii ale conspirației.

O băbuță îi povestea Ralucăi Feher de ce le merge rău sarzilor. Care criză economică, care destin amar? Mafia și Italia le-au făcut rău insularilor de la vest. 

De ce să  vorbim despre Meridiana, linie aeriană cu baza în Sardinia (îi aparține lui Aga Khan IV)?

De ce să vorbim despre mafia solidaritatea locală în fața turistului doritor, de exemplu, să închirieze o mașină pentru o zi, nu pentru minimum patru cum vrea sardul, gonindu-l pe călător către companiile internaționale cu același obiect de activitate?

Sau despre fraierul ne-sard care dorește să cheme un simplu taxi, cum a văzut la aeroport, și se trezește în fața hotelului cu o limuzină, căci o mână spală pe alta și împreună curăță și fața? ( una mà renta l'altra i totes dues la cara, ca să înțeleagă și sardul catalan)? 

Mafia? Cum așa? Sarzii nu mănâncă usturoi și gura le miroase cel mult a brânză!

Anonima sarda (sau Anonima sequestri, după obiectul de activitate), o societate care în anii '60 și după aceea răpea oameni până primeau o ransomare (căci banii țin de foame, nu munca cinstită) nu e mafia: are o altă structură, bazată pe codul barbaricin, în vigoare sus la munte, în Barbagia. Un cod de onoare care asigură o justiție paralelă cu cea a statului italian, pe insulă, în care actul criminal îi dă victimei dreptul la răzbunare (proporțională) și la comiterea unui act similar, dacă e să se repare vreun prejudiciu.

Mi-ai luat o oaie? Te bat de-ți rup coastele și mă duc să fur alta, pentru că mie oaia aia îmi dădea de lână, brânză, carne și chiar behăituri.  Halal exemplu!

Dar să nu ne prost dispunem: Sardinia e frumoasă, mâncarea lor e bună, la fel și cântecul și jocul.