Înapoi la sarzi și la oile lor

O călătorie cu taxiul e mai mereu prilejul ideal de a te documenta asupra locului în care te afli.

Chiar dacă, și poate știți de când v-am povestit ce fel de oameni sunt sarzii,  oamenii din partea locului nu sunt prea vorbăreți, am purtat, zilele trecute, o conversație de pe urma căreia am aflat o mulțime de lucruri despre oi, ființele cele mai numeroase din Sardinia. 

Miei, berbeci și oi sunt pe insula de la vestul Italiei aproape 4 milioane de capete, pe când sarzii depășesc cu puțin un milion și jumătate,  conform statisticilor oficiale.

În primul rând că oile din Sardinia sunt mai mici, de felul lor. Mielul tăiat de Paște nu
ajunge niciodată la 10 kilograme, de exemplu. În schimb, mielul de pe masa pascală în zona Romei  e aproape de două ori mai greu. Sarzii nici nu s-ar uita la el.

Apoi, ca un făcut, oile din Sardinia fată de două ori pe an: cât să aibă oamenii de mâncare de Crăciun și la Paște, ați ghicit, miel.

Rasa aceasta e crescută mai ales pentru lapte, iar brânza din lapte de oaie, pecorino, are, în Sardinia,  un alt gust decât cea de la Roma: iarba pe care o pasc oile e alta.

Discuția a ajuns la oi de la mistreții care fac ravagii în Italia. Vânătoarea lor nu e mereu permisă, așa că se înmulțesc cu rapiditate, distrug culturi, provoacă accidente de mașină care se lasă cu pagube deloc de neglijat, mai atacă și oameni. Dezbăteam, așadar, cu taximetristul,  problema unui animal care să le vină de hac. Vipere în Sardinia, har Domnului, nu sunt. Lupi?  De unde?

Și atunci cum să nu crească aici atât de multe oi? 44% din oile italiene sunt sarde, apropo.

În imagine, singurul lucru cumpărat, de data aceasta, de la Alghero: un mielușel-săpun din lapte de oaie.

Dacă există cosmetice din lapte de iapă, capră sau măgăriță de ce nu și din lapte de fostă mioară?