Se afișează postările cu eticheta dacia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dacia. Afișați toate postările

29 august 2014

Cum e să nu lungești gâtul la Columna lui Traian

Pentru că nu mi-au ajuns metopele de la Tropaeum Traiani, vizitat în copilărie, pentru că, deși nu port ochelari, greu se mai disting scenele de pe Columna lui Traian de la baza ei, pradă torticolisului, și pentru că una e să citești și să vezi poze neclare într-o carte, m-am dus să văd și eu minunea.

Așa cum v-am mai povestit, până la sfârșitul lui septembrie, reproducerile la scală mare ale imaginilor sculptate pe Columnă vor fi expuse la baza ei.

Soldații romani adunând prada de război
Nici nou sub soarele Romei:  cele două războaie daco-romane, povestite în detaliu prin vocea învingătorilor.

Cum altfel să-i vezi pe romani țanțoși și pe daci mai mereu milogi, sau privind de prin tufișuri ori de după pietre cum sunt nimiciți și prădați?)
Două capete de daci la intrarea într-o cetate tocmai cucerită

Panouri de pânză cerată, o bandă desenată desfășurată pe 200 de metri pe care un copil francez bate darabana, un chinez își odihnește rucsacul în căutarea unui obiectiv mai puternic pentru aparatul său de fotografiat, o doamnă cântă ușor la pianul imaginar, în timp ce află mirată despre trupele din Mauritania cu codițe strâns împletite care, alături germanicilor și legiunilor din Spania, au lăsat Dacia fără aurul, sarea, grânele, barza, viezurele și mierea care Imperiului i-au adus drumuri și noi așezări omenești, iar învinșilor tot așa, dar mai puțin strălucitor. 




Asediul Sarmizegetusei (105-106 dHr, faceți click pe triunghi ca să vedeți filmulețul)

O expoziție gratuită care va dura până la sfârșitul lunii septembrie.

30 decembrie 2008

dacia patria muma


Daca mi se face vreodata dor de Dacia in Mexic, nu-s pierduta, ca sunt multe,  pe strazi. 

E drept ca Renault 12, sa fim seriosi. 

Logan n-o sa vad insa, pentru ca Nissan Tsuru e mai mare si mai tare in America, din cauza ca Logan se asambleaza in Brazilia care o duce putintel mai bine decat restul tarilor din America Latina acum, ca e criza.

27 noiembrie 2006

el grande Logan


doamnelor si domnilor, iata de ce dadui cum am iesit din casa, in Barcelona.




o alta scala de valori, da?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...