Se afișează postările cu eticheta ziua mortilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziua mortilor. Afișați toate postările

13 decembrie 2009

Vin sarbatorile vin

nu am apucat sa ma lamentez, poate, pe tema asta, dar aici in Mexic nu e chip sa te odihnesti.

Cum s-a terminat cu decoratiunile de Ziua Mortilor, spiridusii fiecarui magazin, casa, delegación (sector),in doar cateva ore, au schimbat ornamentele tematice cu cele de Craciun. Cumnata mea cazuse, de fapt, intr-o depresie prin septembrie cand subsolul unui centru comercial era, deja, rosu-verde in asteptarea sfarsitului de an.

Balcoanele de vizavi s-au umplut de beculete mii prefigurand reni, braduti, mos craciuni si alte imagini asociate cu 25 decembrie in urma cu o luna. Langa noi, o iesle imensa il asteapta pe Prunc.
Am casa plina de craciunite trimise de cunoscuti, recunostinta pentru buna noastra purtare de-a lungul anului.

Aseara a inceput maratonul Guadalupe- Reyes, o lunga serie de baute care tine de la 12 decembrie, cand mexicanii o celebreaza pe Fecioara Maria asa cum s-a aratat aici, pana la 6 ianuarie, cand vin Los Reyes cu cadouri. Cu excese mai mari de Craciun si Anul nou si fara nicio pauza.

Bradul il fac pe 24 decembrie seara (de fapt mi-l aduce si il decoreaza Mos Craciun, iar eu o sa aflu ce si cum pe 25 dimineata) in premiera absoluta, caci va fi primul Craciun petrecut atat de departe de casa, de ai mei, de zapada. Dar eu sunt curioasa din fire, asa ca nu ma plang.

Doar ca nu va fi la fel. Truisme, haida!

8 noiembrie 2009

harnicie, lene, Ziua Mortilor si Edgar Allan Poe










la 200 de ani de la moartea lui Poe, studenţii celei mai mari universităţi din America Latină, UNAM, s-au gânditără ca Edgar să le fie temă de casă pentru altarele pe care le înalţă tot poporul de Ziua Morţilor.
Inspiraţie cu carul o să am altădată dar pot să închei, înainte de Na-vă poze! cu: am fost la o chestie care n-o să se mai repede Nevermore. Dedicaţie, Corbul în lectura lui Christopher Walken.

31 octombrie 2009

Despre moarte si morti in Mexic [2]

Ce şi cum se întâmplă în Mexic de Ziua Morţilor v-am povestit aici, anul trecut.

Ştiţi, poate, că altfel e privită Doamna cu coasa pe aceste meleaguri, aşa că zău dacă are rost să mai insist pe tema asta. Omul moare, universul se regenerează, decedatul e victorios, noi asemenea, viaţa merge înainte şi mai rămâne să vedem doar ce se alege din profeţia de la Palenque.
După Columb, poate, oamenii locului au devenit mai egoişti şi plecarea în alte dimensiuni a apropiaţilor a început să-i întristeze. Dar într-un alt fel decât cel pe care îl ştim noi ( ai căror strămoşi daci...nu-i aşa că e interesant cum se reacţiona după moarte acum două mii de ani pe la noi?)

Aşa se explică, desigur, modul în care văduva generalului Miguel Miramón, Doña Concha Lombardo, a reuşit să treacă peste moartea soţului. După ce Miramón a fost executat, în iunie 1867, alături de Împăratul Maximilian şi generalul Tomás Mejía, soţia le-a cerut călăilor să-i scoată inima pe care ea dintotdeauna o considera de aur. Zile întregi doamna Lombardo a crezut că organul tetracameral al fostului ei soţ continua să bată metaforic a iubire pentru ea, aşa că acesta se afla mereu lângă o lumânare aprinsă. A trebuit să apară un preot în toată povestea asta pentru ca femeia să fie de acord că inima îi aparţinea de acum Celui de Sus şi n-o mai poate căra pe unde avea dumneai treabă. Aşa că s-a terminat cu excentricităţile inimă-lumânare-dragoste de dincolo de mormânt şi cordul bietului general a fost înhumat, cum mi se şi pare, de altfel, corect.

A fost o vară îngrozitoare, cea a lui 1867, ca să rămânem puţintel locului. Vă dădeam mai sus o listă a celor executaţi. Să n-o lăsăm în pace: pe ea apare şi generalul Tomás Mejía care a lăsat, şi el, în urmă o văduvă. Mai puţin avută şi mai zdravănă la minţi, o să vedeţi. Femeia a cerut trupul bărbatului şi l-a dus până în Ciudad de Mexico. Nu avea bani să-l îngroape şi, dacă tot era bine îmbălsămat, l-a aşezat frumos la masă, în sufragerie. Trei luni bătute pe muche trupul fără de suflet al generalului îi întâmpina pe cei care veneau să-l vadă. Până la urmă, mulţumită preşedintelui Benito Juarez, văduva şi-a putut înmormânta soţul în panteonul San Fernando.

Faceţi-vă cruce, fie-le ţărâna uşoară, noi continuăm poveştile, că spor este.

" Înalţi domni, toată veneraţia şi respectul meu. Divina majestate a salvatorului nostru Isus Cristos a ridicat la ceriu sufletul (aici se completa cu numele defunctului) care acum e doar trup fără de viaţă. Prezenţa dumneavoastră e dorită, mâine, la înmormântare. Profit de această ocazie pentru a vă dori sănătatea cea mai perfectă şi ca Cel de Sus să vă dea ani fără număr."
Aşa suna, în traducere foarte foarte liberă, cu două sute de ani în urmă, o invitaţie la înmormântare. O nouă modă impusă de un ziar, El diario de Mexico. Potrivit conducerii publicaţiei, nimeni nu putea da buzna la trecerea fizică la subsol aşa că, la fel ca în cazul nunţilor şi botezurilor, o invitaţie era mai mult decât necesară. Ziarul şi-a încetat apariţia la vreo trei ani de la primul anunţ de acest fel, dar nu ştiu dacă există vreo legătură cauzală cu cele povestite mai sus.

Dorinţa răposatului nu a fost împlinită în cazurile de mai sus pentru că nu îmi rezultă că ar fi fost exprimată. Nu-i nimic, poveşti mai avem.

Preşedintele Miguel Barragán, un excentric şi jumătate, a cerut înainte să moară, în 1836, să i se împartă trupul iar bucăţile să fie duse în locurile care i-au fost dragi (şi importante) în viaţă.
O parte se află acum în Catedrala din capitală, ochii în Valle del Maíz, locul în care s-a născut, inima la Guadalajara, unde a fost comandant general, măruntaiele în Biserica aparţinând Colegiului de Guadalupe iar limba în localitatea San Juan de Ulúa, ale cărei fortificaţii le cucerise el cu mai bine de zece ani înainte de sfârşit.

De oftică avea să moară, în schimb, vreo treizeci de ani mai târziu, un faimos politician mexican, Francisco Zarco. Trupul lui n-a suferit însă trunchieri şi răspândiri în cele patru zări. Doar că mondenii momentului, ziariştii, cunoştinţele şi rudele defunctului habar n- aveau, când se retrăgeau înlăcrimaţi din Panteonul San Fernando, că era goală cripta la care îşi luaseră rămas-bun de la Zarco. Un prieten foarte bun nu concepuse să se despartă de cel alături de care împărţise şi bune şi rele de-a lungul anilor aşa că a avut grijă să fie bine îmbălsămat şi l-a luat la el acasă, unde l-a aşezat la un birou. "Părea că scrie!" N-aţi mai auzit niciodată din astea la vreun priveghi, nu-i aşa? Pe mine de cele mai multe ori mă şochează, în acele triste şi cernite momente, când cineva se găseşte să spună "parcă-i viu/vie, parcă doarme!" de parcă ar mai ajuta la ceva constatarea.
Revenind, Sánchez Solís, deputat de meserie, credea cu tărie în prietenia după moarte şi timp de şase luni s-a bucurat de compania bunului său amic în biroul său personal unde, cum spuneam, Zarco "scria", iar deputatul care nu credea în moarte citea cărţi, scrisori, ziare. Cum tot ce e frumos se termină repede, macabrul spectacol s-a sfârşit când deputatul a fost convins să permită creştina înhumare a lui Zarco.

Zilele următoare umblăm prin cimitire să vedem cum îşi cinstesc mexicanii morţii. Asta cu ţintirimurile e o veche pasiune (că tot sunt sănătoasă la cap).
Aşa că, dacă dau mai puţine veşti decât până acum, să nu vă îngrijoraţi prea tare.

3 noiembrie 2008

Despre moarte si morti in Mexic

Trei zile pentru cei care nu mai sunt, pentru sufletele lor care coboara/urca sa-i vada pe cei dragi. 

Nu vin din iar sau din rai, cum credem noi, ci din straturi straturi subterane sau de deasupra Pamantului, unde au ajuns nu pentru ca ar fi comis fapte bune sau pacate pe lumea noastra, ci pentru ca au avut un anumit statut si pentru ca au murit intr-un anume fel.  

Uite asa in straturi stau dupa ce pleaca de pe aici. 

Cam aglomerat si nu-i nimeni mai cu mot decat ceilalti, dar zeii sunt aproape. 

Daca apa ti-a adus moartea, in stratul aferent ei iti duci viata de apoi. 

Daca ai fost razboinic aztec ori daca ai murit dand nastere unui copil, ai stratul tau special, caci meriti onoruri mai multe, nu alta. (femeile ce mor dand viata si razboinicii ce-si apara tribul sunt pe acelasi nivel). 

Si bebelusii plecati prea devreme au stratul lor.

Am fost in piata mare a orasului, Zocalo, unde nici n-am numarat cate altare au fost inchinate mortilor.  Multe. Calavere *, pan de muerto*, lumanari, inscriptii.

Pe categorii, sa nu fie lasat nimeni deoparte: 
pe cartiere, pe meserii, pe ce le-a placut mai mult pe lumea noastra, pe ce le-a adus moartea si zau daca mai tin minte. 
A fost aglomerat, am facut nistei fotografii, treceti, va rog, cu vederea capetele si aratatoarele itite in cadru, sa-mi scuze bombaniturile romanesti duduile mexicane care si-au introdus gelatele coafuri in cadrul meu si tot asa mai departe.
Doamna din dreapta astepta la semafor, saraca, si, ma iertati, in loc sa-i vina verdele i-a venit sorocul.




Delegacion Coyoacan, unde au trait si lucrat Frida Kahlo, Diego Rivera si trotzkistii lor prieteni e culturalizanta, cum se cuvine, remarcati va rog inscriptiile.

Cinemex, un lanț cu sali de cinema prin tot orasul, are un altar special, luati atentie, dar desigur, titlurile filmelor.














Vai, pofta buna, 
scuzati deranjul!





Campioni pana la moarte si dincolo de ea.










 
Doamna asta e pentru Suzi si chiar pentru Lulu. Stiu ele de ce.
In dreapta, "de atunci se tot filmeaza". Sper ca nu e prima telenovela mexicana!


Altar unde s-a aprins copal, o rasina de pe un copac de pe aici.
Alte precizari, daca nu aveti chef sa mergeti la surse mult mai credibile: zilele acestea se aduc ofrande mortilor hrana si bautura lor preferata, in fiecare casa existand un mic altar de genul pe care le-ati vazut mai sus. 

Pe langa lumanari si restul obiectelor absolut necesare mai poti gasi pe altarele acestea fotografii, obiecte de cult religior si mici cranii din zahar. 

La cimitir, se aranjeaza mormintele, se fac carari din flori si lumanari in semn de bun venit si de indicatoare catre locul unde sunt altarele (indicatoarele nu sunt pentru noi, v-ati dat seama.) 

Ziua mortilor se celebreaza diferit de la o zona a alta a Mexicului, sunt localitati in care, de la cimitir se porneste pe strazi, pline si ele de lumanari, flori, pan de muerto, calaveritas de zahar si ciocolata.
In cimitir nu prea se cade sa faci fotografii, asa ca aici nu vedeti asa ceva.
In tot timpul asta gandul mi-a fost acasa. E primul 1 noiembrie fara bunica si, de fapt, imi aduc aminte ca viata a facut in asa fel incat niciodata nu am ajuns la cimitir de ziua mortilor. Gandul mi-a fost insa la toti cei care mi-au facut copilaria frumoasa si acum nu mai sunt, ca sa le povestesc toate lucrurile pe care vi le spun voua.
____________
* calavera e craniul sau scheletul care reprezinta simbolic mortii veniti in aceasta perioada printre noi. Craniile din zahar se vand (era sa spun ca painea calda) in aceasta perioada, multe ele avand inscriptionate numele mortului deplans de rude. Se crede ca mortilor le plac dulciurile.
*pan de muerto se face in aceste zile dintr-un aluat dospit, se face o cruce din bucati de aluat in forma de oase si se tavaleste in zahar. E mare, cam cat o coliva, sau mic, cat sa o iei in mana.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...