Se afișează postările cu eticheta Frida Kahlo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Frida Kahlo. Afișați toate postările

14 iunie 2009

jos cliseele legate de Frida Kahlo!


Autoportrete, cale, cactusi, culori tari si alte mexicanisme. 
Nu, din mainile Fridei Kahlo au iesit si alte lucruri. 
Cum ar fi portretul Aliciei Galant

3 noiembrie 2008

Despre moarte si morti in Mexic

Trei zile pentru cei care nu mai sunt, pentru sufletele lor care coboara/urca sa-i vada pe cei dragi. 

Nu vin din iar sau din rai, cum credem noi, ci din straturi straturi subterane sau de deasupra Pamantului, unde au ajuns nu pentru ca ar fi comis fapte bune sau pacate pe lumea noastra, ci pentru ca au avut un anumit statut si pentru ca au murit intr-un anume fel.  

Uite asa in straturi stau dupa ce pleaca de pe aici. 

Cam aglomerat si nu-i nimeni mai cu mot decat ceilalti, dar zeii sunt aproape. 

Daca apa ti-a adus moartea, in stratul aferent ei iti duci viata de apoi. 

Daca ai fost razboinic aztec ori daca ai murit dand nastere unui copil, ai stratul tau special, caci meriti onoruri mai multe, nu alta. (femeile ce mor dand viata si razboinicii ce-si apara tribul sunt pe acelasi nivel). 

Si bebelusii plecati prea devreme au stratul lor.

Am fost in piata mare a orasului, Zocalo, unde nici n-am numarat cate altare au fost inchinate mortilor.  Multe. Calavere *, pan de muerto*, lumanari, inscriptii.

Pe categorii, sa nu fie lasat nimeni deoparte: 
pe cartiere, pe meserii, pe ce le-a placut mai mult pe lumea noastra, pe ce le-a adus moartea si zau daca mai tin minte. 
A fost aglomerat, am facut nistei fotografii, treceti, va rog, cu vederea capetele si aratatoarele itite in cadru, sa-mi scuze bombaniturile romanesti duduile mexicane care si-au introdus gelatele coafuri in cadrul meu si tot asa mai departe.
Doamna din dreapta astepta la semafor, saraca, si, ma iertati, in loc sa-i vina verdele i-a venit sorocul.




Delegacion Coyoacan, unde au trait si lucrat Frida Kahlo, Diego Rivera si trotzkistii lor prieteni e culturalizanta, cum se cuvine, remarcati va rog inscriptiile.

Cinemex, un lanț cu sali de cinema prin tot orasul, are un altar special, luati atentie, dar desigur, titlurile filmelor.














Vai, pofta buna, 
scuzati deranjul!





Campioni pana la moarte si dincolo de ea.










 
Doamna asta e pentru Suzi si chiar pentru Lulu. Stiu ele de ce.
In dreapta, "de atunci se tot filmeaza". Sper ca nu e prima telenovela mexicana!


Altar unde s-a aprins copal, o rasina de pe un copac de pe aici.
Alte precizari, daca nu aveti chef sa mergeti la surse mult mai credibile: zilele acestea se aduc ofrande mortilor hrana si bautura lor preferata, in fiecare casa existand un mic altar de genul pe care le-ati vazut mai sus. 

Pe langa lumanari si restul obiectelor absolut necesare mai poti gasi pe altarele acestea fotografii, obiecte de cult religior si mici cranii din zahar. 

La cimitir, se aranjeaza mormintele, se fac carari din flori si lumanari in semn de bun venit si de indicatoare catre locul unde sunt altarele (indicatoarele nu sunt pentru noi, v-ati dat seama.) 

Ziua mortilor se celebreaza diferit de la o zona a alta a Mexicului, sunt localitati in care, de la cimitir se porneste pe strazi, pline si ele de lumanari, flori, pan de muerto, calaveritas de zahar si ciocolata.
In cimitir nu prea se cade sa faci fotografii, asa ca aici nu vedeti asa ceva.
In tot timpul asta gandul mi-a fost acasa. E primul 1 noiembrie fara bunica si, de fapt, imi aduc aminte ca viata a facut in asa fel incat niciodata nu am ajuns la cimitir de ziua mortilor. Gandul mi-a fost insa la toti cei care mi-au facut copilaria frumoasa si acum nu mai sunt, ca sa le povestesc toate lucrurile pe care vi le spun voua.
____________
* calavera e craniul sau scheletul care reprezinta simbolic mortii veniti in aceasta perioada printre noi. Craniile din zahar se vand (era sa spun ca painea calda) in aceasta perioada, multe ele avand inscriptionate numele mortului deplans de rude. Se crede ca mortilor le plac dulciurile.
*pan de muerto se face in aceste zile dintr-un aluat dospit, se face o cruce din bucati de aluat in forma de oase si se tavaleste in zahar. E mare, cam cat o coliva, sau mic, cat sa o iei in mana.

12 octombrie 2008

Frida nu era acasa


Nu stiu de ce , dar tin sa mentionez pe aceasta cale ca eu pe Frida Kahlo  o stiu dinainte sa apara filmul cu pricina. 
V-am spus- in primele vesti despre sosirea mea aici- cum, acum mai bine de zece ani, eu conspectam istorie si cultura mexicana, intr-o sala de asteptare. Mi-a folosit, iata!
Ieri am zis sa mergem si noi la casa albastra unde sedea familia Kahlo.
In primul rand ca am avut o zi frumoasa, cu soare. In al doilea rand, ca mi-am uitat aparatul foto acasa, ca asa e bine cand pleci in incursiune. NU. In al treilea rand, simt ca voi mai merge acolo de cel putin zece ori, cu musafirii pe care ii astept de peste ocean. (ha! oare am mai spus asta? acum voi sunteti oamenii de peste ocean!) In al patrulea rand, i-am vazut toate zofturile, de la tablouri si cratitile din galbena-i bucatarie, pana la corsetele gipsate (pana la urma a priceput careva ce boala avea femeia asta si de ce se trata cu corset luni la rand?) si cutiutele in care si-o fi tinut agrafele. In al cincilea rand, a fost tare frumos, din pricina de culoare, liniste, havuzul din curte (oare or fi avut oamenii aia havuz, uite asa, la inceputul secolului XX)? Casa era pe strada Londra (bucurestenii care citesc au voie sa vizualizeze aceeasi strada din Dorobanti). Poate e mai lunga si, cu siguranta, mult mai verde.  Strada Viena nu exista in Bucuresti? Nu-i nimic, ca e una in Ciudad de Mexico. Am mers incantata acolo sa vad gaurile din  pereti, de la primul atentat la viata lui Trotsky. Cool. S-a tras de 200 de ori si oamenii aia au ramas neatinsi, ca s-au pitulat intr-un coltisor de langa pat (l-am vazut). Mai sa-i plang de mila lui Trotsky, pentru destin, dar mi-am revenit repede, cand am vazut mausoleuasul din curte unde-i ingropata cenusa lui si a Nataliei sotia (pentru cine a vazut filmul: au ales o actrita leit rusoaica!) Mi-au placut fotografiile si taieturile de ziar in care se vorbea de al doilea atentat, cel cu piolet, care i-a adus sfarsitul lui Lev Davidovici, mai ales cel in care ucigasul aparea in fata comisiei de ancheta. Omul era pansat si vanat la un ochi. Mi se pare normal, cand ii tragi unuia in cap, puternic, pe intuneric, ti se albastreste si tie ochiul, nu? he he, politistii or fi fost la vremea aia oameni vajnici. 
(Acum, daca dispare cineva, ajunge sa vina familia disparutului, dupa o jumatate de an, ca sa gaseasca niste indicii despre cel caruia i se pierduse urma. Politistii nu fac, nu stiu, nu pot, ii doare capul, naiba stie. 


Am totusi niste foto din Coyoacan, din prima zi cand am fost acolo. Ce vedeti aici e peste tot. Culoare, curatenie, nicio urma de agitatie. Pacat ca e departe de unde stam noi! O ora de mers cu metroul* si mai ai de schimbat si trei linii, pe deasupra. )

__________________________________
*o sa va povestesc si despre metroul mexican, cum nu?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...