Tristețea păpușilor care se uită la mine din vitrinele anticariatelor nu e deloc sfâșietoare.
Dar mă urmărește.
Vreau să le știu povestea, sper să le duc acasă, mă gândesc că nu le pot asigura fericirea de care au nevoie. Mă frâmânt și mă bucur să le revăd.
Așa cum mă bucur și când lasă un loc gol în vitrina: poate le va apărea și un zâmbet pe fața lor cea palidă?
Poate buclele vor respira, în sfârșit, aer, vor vedea soarele, vor fi atinse de mâinile cuiva care le pricepe întristarea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!