Se afișează postările cu eticheta Ponte di pietra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ponte di pietra. Afișați toate postările

28 august 2013

Verona- dincolo de Julieta se afla povesti mult mai frumoase


Pentru că e păcat să locuiesc la Roma și să nu bat țara în lung și în lat de câte ori am puțin timp liber, am zis să mergem la Verona.

Trenitalia are, pe durata verii, o promoție  2 în 1 pentru călătoriile de la sfârșitul săptămânii, am aflat de ea în timp ce făceam click ca să cumpăr biletele de tren, așa că am plecat la drum mulțumită de afacere, de faptul că nu-mi tasez vertebrele în mașină ore bune pe autostrada unde în iarnă, din cauza unui incident, am așteptat blocați, morți de sete, foame și alte trăiri de călători, două ore. Și noi mai aveam vreo alte 5 de parcurs.

Revenind: de la Roma până la Verona am făcut aproape trei ore. 

În program am avut: vizitat orașul, privit de la depărtare balconul Julietei, mers, seara, la operă (Arena din Verona sărbătorește 100 de ani de activitate, am văzut Aida în montarea din 1913), dormit, trezit, reluat vizitarea orașului, căutat localuri recomandate de oameni de încredere, aflat că în august erau închise, mulțumit din inimă aplicației Foursquare pentru semnalarea unuia pe care îl vom recomanda și noi mai departe, continuat cu vizitarea obiectivelor neprezentate pe bloguri, ura, la gară și acasă!

În imagine, Ponte di Pietra peste râul Adige care străbate orașul (podul de piatră neluat de ape de peste două mii de ani).

A fost terminat în 100 îHr (mi-am dat seama că nu le am cu îHr și dHr, eu sunt din vremurile cu îen și en) și ar fi trăit mult și bine intact dacă n-ar fi fost niște trupe nemțești care au stricat vreo patru arcuri când s-au retras, în al doilea război mondial.

În 1957, podul a fost reparat.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...