25 iulie 2025

Inovație la Musée d’Orsay din Paris : kitul care face muzeul prietenos cu simțurile

 

Le petit sac bleu
© EPMO

Parisul, vara aceasta – a fost cu un val de caniculă, un pic de ploaie, prea mult soare între doi nori din nou  și acea atmosferă dintotdeauna a orașului în care fiecare stradă devine decor de film. 

Pentru unii, strălucirea Parisului poate înțepa însă ca un neon prea puternic. Mai ales într-un loc ca Musée d'Orsay, cu forfotă, voci, lumini – pe scurt, un loc unde splendoarea devine din când în când obositoare, aproape insuportabilă.

Dar, voilà, muzeografii s-au prins: nu toți visăm la Van Gogh cu aceeași liniște în simțuri. De aceea, a apărut, discret dar salvator, Le Petit Sac Bleu. 

Nu-i o poșetă Chanel uitată pe bancheta de bronz de o influenceriță, ci  noul kit senzorial oferit gratuit vizitatorilorpentru a face arta mai amicală pentru cei supra-stimulați sau pur și simplu stresați cronic.

Ce găsești în săculețul albastru? Căști anti-zgomot (pentru tăcere, când lumea urlă), ochelari fumurii (pentru culori blânde când lumina pare un blitz permanent), mini-jucării anti-stres (pentru mâini care caută siguranță), plus două fișe vizuale – una amintește politic, dar zen, regulile muzeului, cealaltă pentru a cere ce ai nevoie fără să te blochezi: apă, ieșire sau o pauză de respirație.

Testarea merge până-n septembrie, cu plan de perfecționări și extindere și la fratele mai mic al acestui muzeu, Orangerie.  

Dincolo de orice marketing de incluziune, poate ceea ce face cu adevărat revoluționară inițiativa Muzeului d'Orsay este această recunoaștere că nu toți simțim arta la fel. 

Iar a avea grijă de vizitatorii fragili este chiar dovada cea mai frumoasă de civilizație – să lași pe toți să se bucure de frumusețe, chiar și când ea, paradoxal, doare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...