În care se dovedește că lupta cu microbii e mai aprigă, la Paris

O micuță intervenție chirurgicală prin care trebuie să trec mi-a dat multe de gândit:  nu problema mea de sănătate, nu teama de anestezie sau de faptul că mă voi trezi vorbind o altă limbă și nu voi mai recunoaște pe nimeni sau poate voi cunoaște prea multă lume, aici atât de departe de casă, ci aceea că nu mai am puterea românului de a lupta cu microbii.

Forța aceea cu care ai noștri ca brazii înving microbii sau le cad pradă prin spitalele care au raportat ani la rând zero infecții nosocomiale.

Degeaba le-aș povesti medicului, anestezistului și doamnei de la farmacie cum

vin eu din țara unde dezinfectanții diluați la proporții de leacuri homeopatice au bătut recorduri! Tustrei mi-au descris, separat, ce am de făcut în preziua și chiar și în ziua intervenției. Duș cu un săpun special betadină, de ce vă tot țin în suspans? Din cap până-n picioare. Intervenția e una miculuță, am trecut prin unele mai mari și n-am făcut nimic în afară de a mă spăla, ca orice om normal, în fiecare zi.

Ca să fiu sigură că nu mi s-a prescris dezinfectantul pentru că dau impresia de om soios, abia ajunsă acasă am luat internetul la puricat. Am aflat că e o procedură cerută în mod obișnuit, mai ales de clinicile mici și există oameni chiar indignați că trebuie să o facă! Miroase urât! Se încâlcește părul! Intervin infirmierele pe forumuri: nici nu știți în ce hal vine lumea la noi la clinica noastră, ia, betadina într-o mână, prosopul dezinfectat în cealaltă și la duș cu voi!

Mie-mi place să lupt cu microbii de când eram mică. De aceea mă întreb însă de ce nu mi-au dat un pliant detaliat în care să-mi spună cum fierb totul prin casă, pun lampa cu ultraviolete prin toate încăperile, dau cu clor pe colocatar și pe vecini și pe cei cu care mă voi întâlni până când voi ajunge pe masa de operație.

Și tot din aceste belicoase motive, în zilele de dinaintea intervenției m-am gândit să nici nu răcesc, dacă tot a început lumea să strănute prin mijloacele de transport în comun. La  metrou cobor din ce în ce mai rar (nu mi-a ajuns ce s-a întâmplat aici, în ultimul an, am văzut și ultima serie Homeland), iar în autobuze au început să vină și alții care înainte mergeau cu transportul subteran. Tuse, mucus, strănuturi: ca toți oamenii, căci nu suntem roboți! 

Așa c- am chemat un Uber.   Nici nu vreți să știți cum tușea șoferul! 💦

Așteaptă și acum, poate, să fie evaluat cu steluțe din partea mea, dar nu știu unde să-mi precizez obiecțiile: am ajuns repede la destinație,  de fiecare dată când a trecut pe roșu nu ne-a nimerit nicio mașină care venea cu viteză din partea dreaptă, a deschis geamul după ce a văzut ce speriată eram de mirosul pe care-l emana și nu și-a pus mâna la gură când tușea, ca să nu cumva să umple apoi volanul mașinii de microbi! Luptă și el cum poate!

Care sunt cerințele, pe la voi, înainte de a intra în sala de operație? V-au zis de unghii false, piercing, machiaj și gânduri necurate?

PS: am fost duminică seara la teatru. Tușea lumea în veselie. Am trimis un comentariu conducerii teatrului și mi s-a spus că se vor lua măsuri. I-am întrebat dacă le vor permite oamenilor cu arborele bronșic înfundat să-și schimbe biletul.

Sursa foto.