Rătăciri prin Paris, Fiul lui Saul și firul conductor

De fiecare dată când ies duminica la prânz din Biserica Saint- Eustache (cu treabă și mai ales cu multă plăcere, cei care mă citiți știți și de ce), o iau în altă direcție. Mănânc de prânz și pe urmă rătăcesc.

Ziua posomorâtă de sub cerul parizian mai mereu gri poate fi înviorată deschizând ochii. 

Dai peste lucruri pe care, dacă nu reușești să ieși din carapace, zău dacă le-ai fi observat.

Decât dacă ești foarte ocupat.

E interesant și când ești însoțit în peregrinări: cu cineva trebuie să te consulți înainte să dai verdicte despre frumusețea lucrurilor văzute.

 

Duminica trecută totul a fost legat de un fir. Nu roșu, poate invizibil, poate previzibil.
Un fir
conductor, aveam să constat!

Izrael- băcănia cea mai aprovizionată din cartierul Marais. Găsești în văgăuna asta tot ce-ți trebuie pentru orice rețetă care s-o fi scris pe lumea asta. De marți până vineri, în niciun caz în Shabat.

Memorialul Shoah și Aleea drepților între popoare

Așa cum la librăria de lângă Memorialul Shoah găsești, probabil, tot ce s-a povestit (dacă evreii nu sunt mari povestitori cine să fie?) despre evrei, Israel, Shoah, pogromuri, Auschwitz. Despre durere. Despre jidovul rătăcitor.

Am rătăcit mai departe și abia după ce am traversat Sena și am ajuns în dreptul micuțului cinema de pe Rue Galande, unde mi-am lipit nasul de vitrină și am citit ce se proiecta în acea după-amiază. Mi-am dat seama că trebuie să urmez firul. Rătăcirea nu e chiar rătăcire.

În cinci minute începea Fiul lui Saul, unica proiecție în acea zi. E în versiune originală?, am întrebat. Era. Dar nu acceptau plăți cu cardul, or eu, de când sunt la Paris, umblu doar cu cinci euro în portmoneu. Plătesc cu cardul, nu vă speriați!

Fuga la bancomat, fuga la cinema, fuga în sală, fuga cu personajele filmului.

Am ieșit tăcuți. Cu o apăsare in-des-crip-ti-bi-lă pe inimă. Aveam dreptate în fața librăriei: era ticsită de cărți, poate lipseau încă o dată pe atâtea de acolo, dar câte lucruri nu s-au povestit încă?

De la Lista lui Schindler am ieșit cu un nod în gât, de la La vita è bella, plângând.

Și românul nostru, românul nostru ce făcea?

Am înțeles că în sălile românești Fiul lui Saul ajunge la 11 martie.  Nu am de gând să vă povestesc  prea multe.

Mi-a plăcut că l-am văzut în versiune originală. Germană, maghiară, idiș, dialecte, un Turn Babel, deși nu s-a vorbit extrem de mult. Imaginea și sunetul ilustrează de minune forfota celor două zile intense în care îl vedem pe personajul principal (interpretat de Géza Röhrig, un om cu o poveste atât de interesantă!) urmând și el un fir pentru el atât de drept, pentru celelalte personaje atât de neînțeles!

Ei, românul Levente nu e personaj secundar, doar pentru că nu e principal. E ceea ce bine numesc americanii supporting actor. 

Personajul său, pe care îl interpretează extraordinar, cum altfel?,  e cel care îl sprijină pe eroul principal. Cel care-l trezește la realitate, îi ignoră frământările, le află abia târziu și totuși îl trage după el prin tunelul ororilor din lagăre pe care nici o mie de alte cărți și filme nu le vor putea descrie în detaliu. Către lumină, speră el. Veți vedea.

Aveți aici un interviu acordat de ”românul” Molnár Levente lui Florin Ghioca, pe Adevărul Live. Am văzut mai multe, e cel care mi-e mai aproape de inimă. Pentru că i se dă omului ocazia să vorbească despre cum, cât  (l-) a muncit rolul acesta. E un rol care nu are cum să nu te macine, o să-mi dați dreptate.

La minutul  8:08, Molnár spune că, la discuția în urma căreia a primit rolul,  el, regizorul, directorul de imagine, directoarea de distribuție, că avem un cuvânt și în limba română pentru casting, actorul principal și cine mai era de față s-au coștiolit o zi întreagă. Zece puncte cui înțelege ce înseamnă și le spune și celorlalți cititori ai acestui blog. Dacă nu apare nimeni într-o săptămână, voi da eu explicația. Apropo de ce povesteam ieri despre Turnul Babel în care de voie, de nevoie, sper mai ales că și cu multă plăcere, trăim cei care vorbim și altă limbă decât cea maternă.

Încă ceva: acum că l-ați cunoscut mai bine pe „românul”nostru: Levente nu e doar  o asociere de vocale și consoane al căror rezultat e numele unui om. Înseamnă cavaler. Rătăcitor.