29 iulie 2015

Cum să închiriezi o bicicletă, la Roma

Hai că lucrurile se mișcă bine și la Roma, în ciuda tuturor celorlalte probleme din viața de zi cu zi!

De exemplu, de patru ani de când mă aflu aici, văd clar că numărul bicicliștilor e în creștere. 
Atât cei care merg de colo colo la sfârșit de săptămână, cât și cei care, până nu e prea cald/frig, folosesc bicicleta ca să meargă la serviciu. Prețul scandalos al benzinei (am avut și perioade când a fost doi euro litrul) e unul dintre multele motive pentru care oamenii au renunțat la mașină.
Un excentric pe o bicicletă complexă, la Roma

E mai greu decât în alte orașe: capitala Italiei se află, doar, pe șapte coline!

Dar, dacă sunteți antrenați sau dacă o veți folosi doar prin anumite zone sau în marile parcuri, unde pantele nu sunt o problemă, luați un creion și notați.



Acum aveți o listă cu mai multe locuri de unde puteți lua o bicicletă pentru câteva ore.

Un mic exemplu, la Bici&Baci, apreciată de clienți, judecând de steluțele pe care Google le oferă în dreptul linkului către pagină, o bicicletă luată de la 9 dimineața până după-amiaza la 5, fără cască, e 12 euro și jumătate. Sau cu 10% mai puțin, dacă plătiți cu PayPal. Trebuie să vă faceți cont pe site.

La Biga Bike,  3 euro pe oră și o ridicați de la sediu, la stația de metrou Piramide, sau v-o trimit ei unde sunteți cazați, în schimbul a 5 euro.

Găsiți pe Google o mulțime de alte variante, alegeți voi ce vă convine. 

Mulți dintre cei care închiriază vehicule pe două roți oferă și tururi turistice pe bicicletă. În grup sunteți în siguranță și apoi mergeți către obiective pe care merită să le vizitați. Ba ajungeți chiar mai repede decât pe jos!

Câteva itinerarii pe care vi le recomand, dacă mergeți de capul vostru:

Pe Via Appia, pe malul Tibrului, dacă nu vreți să vă depărtați de centru, la Ostia,  sau una de pe imensa listă de piste pentru bicicliști de la Roma.

Încă ceva: mare atenție la șoferi și pietoni! Încă nu sunt obișnuiți să-i respecte pe bicicliști, din păcate! 


3 comentarii:

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...