Se afișează postările cu eticheta queretaro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta queretaro. Afișați toate postările

11 iunie 2009

ce am mai facut


...că timpul nu trece aiurea, în Mexic.

Am fost la Hipodrom, unde le-am plâns de milă căluţilor. Aşa-mi trebuie, dacă nu înţeleg cum stau lucrurile cu nobleţea, hipismul şi alte alea. Dar am fost dârză şi, cu excepţia pălăriei, la care am fost conjurată să renunţ, am fost o doamnă.

Am fost la un festival cu vinuri si brânzeturi, în orăşelul Tequizquiapán, renumit fix pentru această manifestare cultural-artistică-dansantă, dar şi pentru un restaurant cu pian unde patronul, un american pensionat cum sunt mulţi în regiune, îşi petrece după-amiezele cu cafe-concerturi şi alte melodii care ţi se par cunoscute de undeva, dar nu-s. Nu avea partituri, că am tras cu ochiul, fugind de o viespe obraznică, aşa că presupun că era de tipul lui Katiţa néni- la care mergeam să exersez până mi-au luat ai mei pian. La hotel, a doua zi, pe bufetul cu de-ale gurii, printre continentale şi mexicane (vai, cum pot uita, din octombrie mă ţin să vă dictez programul de masă de pe aici!) se puteau vedea, pe o farfurie, şi perje uscate pentru că na: festivalul, brânzeturile, constipaţia.
Sau era o coincidenţă, cine poate şti?
Am fost în Querétaro. Am luat iar turibusul, încep să intru într-o rutină, de abia aştept toamna şi alte destinaţii, că m-am săturat de oraşe trase la indigo. Sunt o rea. Sunt o bună. Piaţa centrală numită Zocalo, doi- trei revoluţionari care neapărat se trag din oraşul cu pricina şi au colportat împotriva ticăloşilor de spanioli, o catedrală, o domnişoară care îşi aniversează ieşirea în societate, la 15 ani, cu surle, trâmbţie, slujbă la biserică, fotografii şi rochie sclipăcioasă. 

A, şi ceva de cercetat: printre primii străini veniţi în oraş, după Conquista, Fray Jacobo Daciano, un principe danez născut cu opt ani înainte de descoperirea Americii, care a renunţat la toate alea bune şi sclipitoare, s-a făcut franciscan, a venit aici şi a luptat pentru drepturile indigenilor, încheiat citatul din biografia aflată pe site-ul Ambasadei daneze în Ciudad de Mexico. Termin de scris şi mă duc să aprofundez, adică de ce îl cheamă Daciano?

Am fost la muzeul Lolitei lui Diego al Fridei, doamna Dolores Olmedo Patiño care a lăsat în urmă-i o grămadă de minunăţii, în reşedinţa-i Hacienda de la Noria, spre năduful fiilor care se plâng în tot felul de ocaziuni oficiale, în faţa cui nu ar trebui, că au rămasără săraci lipiţi, din cauza unui testament. Trântori! 
PS: Încep să mă enerveze păunii. Constat că pe aici sunt ca milieurile, pe la casele mari. Cine nu are, nu e. Punct.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...