Se afișează postările cu eticheta Dobbiaco. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dobbiaco. Afișați toate postările

18 martie 2014

Vacanta in Alto Adige sau cum sa-ti iei la revedere de la iarna in martie

Ca să nu se creadă că n-am fost nici iarna aceasta recompensată cu o vacanță ca să nu mai rămân repetentă și anul acesta (mulțumesc, domnule Caragiale) iată, cu ajutorul unor imagini surprinse în ultimele zile, cum i-am spus adio iernii taman când pe balcon creștea de zor un vlăstar de avocado din sâmburele pus la încolțit acum o eternitate și jumătate.

Am îndesat într-o valiză de mână absolut minimul necesar. Când oi mai fi plecat eu undeva cu două pulovere și doi pantaloni, pe lângă altele necesare igienei și somnului? Am dormit bine, am făcut plinul cu benzină la preț onorabil, nu cum aveam să vedem în nord (20 de eurocenți în plus pentru fiecare litru sună urât de tot).

Am luat eBook readerul îndesat și el cu noi achiziții (Lavinia Braniște, Marin Mălaicu-Hondrari și Matei Vișniec, considerați-vă odihniți și oxigenați: ați fost cu mine la munte!), telefonul și două încărcătoare (unul pentru mașină, plus un fir audio ca să epuizez abonamentul 3G cu ce s-a mai încărcat pe Youtube) și duși am fost!

Pe vremuri, pe același traseu, un băiețel drăgălaș de tot își ruga tatăl să încetinească de câte ori se apropiau cu mașina de un tunel: avea de notat numele și lungimea acestuia. Caietul (cu lista tuturor podurilor și tunelurilor de pe traseul Roma- Alto Adige) se află acum într-un pod, așteptând să fie răsfoit cu nostalgie.

Eu m-am priceput doar la așteptatul luminiței:

600 de kilometri mai încolo, un indicator care le spunea unor spinări obosite că mai au puțin de îndurat.
 Nu ne-au pocnit urechile prea tare de la diferența de altitudine. Destinația noastră se află într-o vale aflată la vreo 900 de metri altitudine.

Ne-am amintit de Bucovina. Clima? Imperiul? Acoperișurile sunt la fel.

N-a apus soarele când am intrat în San Candido (Innichen). Ne-am ocupat camera și am ieșit să inspirăm adânc. Am și expirat, drept cine ne luați?

Luna încă nu era plină. În imagine Biserica Sf. Mihai din centrul orășelului.

Iat-o și în bătaia soarelui de dimineață. Barocul s-a luat cu rococo de mână în una din cele patru biserici din San Candido (oraș de graniță, important centru religios și de câteva zeci de ani și locul unde vin mai ales iubitorii sporturilor de iarnă din zona Romei. Harta Italiei se împarte pe asemenea zone și rareori vezi un milanez pe aici sau vreun roman schiind pe lângă Torino)
Interiorul e pe măsura fațadei:
Frumusețea vacanței de iarnă la început de martie. Ora 9 și aproape nimeni să strige olario pe pârtii.

Dar nu trebuie neapărat să schiezi ca să te bucuri de San Candido.

Am stat cu ochii pe poarta aceasta. E cea din cântecul din care nu am reușit să pricep nici acum ceva esențial: soarele e în dativ sau în genitiv? Deschidem poarta soarelui sau deschidem poarta care îi aparține soarelui? Ambele răspunsuri se găsesc în imaginea aceasta: poarta e a soarelui și, deschizând-o, soarele de pe cer inundă strada cu razele lui.
Poarta e a muzeului Collegiatei. O biserică apărută aici în secolul al VIII-lea, când a fost fondată și o mănăstire de benedictini care aveau ca misiune creștinarea slavilor poposiți în zonă în acea perioadă.
Interiorul:

Mult mai simplă, biserica franciscană aflată, și ea, tot la doi pași:

Un detaliu care mi-a plăcut mult:

Ce să vă mai povestesc: pălărierul la care fusesem și acum doi ani e bine: i s-a născut un nepoțel...

 ... care e bine păzit. Ce altfel ar face un cățel atât de plin de misiunea lui în fața ușii?

Povestea continuă și data viitoare: zăpada nu s-a topit încă! 
Dacă nu reușiți să vedeți imaginile, faceți click aici. 

Pe curând! Olario! 16 grade la Roma când termometrele arătau 17 la București și tot atâtea la Tîrgu Mureș. Suntem la dietă. Am și mâncat, iar bucătăria tiroleză e cum v-o imaginați. Plină de grăsimi animale ascunse.

2 martie 2012

Dobiacco/ Toblach- raiul amatorilor de schi fond

Paradisul pasionaţilor de schi fond din sudul Europei trebuie să fie la Dobbiaco, în Alta Pusteria.

Locul se pretează atât de bine acestui sport încât  în fiecare an o etapă a Cupei Mondiale la schi fond se desfăşoară aici, dacă e să mă iau după ce spun plăcuţele de pe Stadion. 

Trecând peste competiţii, cred că e o adevărată plăcere să baţi coclaurile alunecând pe îngustele bucăţi de fibră de sticlă şi admirând peisajele. 

120 de kilometri de piste întreţinute cu o privelişte amuţitoare. Lacuri, păduri, munţi obraznici împungând cerul. 

Preţul cardului de acces în complexul de schi fond de la Dobbiaco este:
  • 5 euro/zi
  • 20 euro/săptămână
  • 50 euro/ sezon

 Pe timpul verii Stadionul din Dobbiaco nu e lăsat deloc de izbelişte: aici revin pasionaţii de schi. Pe rotile însă.

În afara sporturilor de iarnă, în zonă se organizează excursii cu sania trasă de cai, cu rachetele de zăpadă sau sesiuni de schi alpinism.

La Dobbiaco se ajunge cu maşina sau cu trenul. 

Căutaţi pe internet orice legătură feroviară cu Fortezza unde schimbaţi apoi cu trenul regional care opreşte în fiecare staţiune din Alta Pusteria.

1 martie 2012

buna dimineata, primavara!

Hai că mai e puţin până la echinocţiu, vin  inundaţiile, Paştile, cireşele şi căpşunele şi apoi canicula.
(Anul acesta avem alegeri?)

Dacă ar fi aşa de uşor de trecut peste toate astea aşa cum le-am butonat eu am îmbătrâni într-o clipită!

Vă salut, dragi prieteni, după o săptămână de nemeritată odihnă presărată cu ştrudel şi alte bunătăţi din ţara lui Oetzi.

Apropo de el, am citit în The New Scientist (cum publică ei articolele în funcţie de călătoriile mele!) că domnul avea intoleranţă la lactoză (v-am spus eu să nu mai beţi lapte!) şi că şi-o fi dat el duhul între Italia şi Austria (încă se mai ceartă pe tema asta) dar urmaşii lui trăiesc bine mersi în Corsica şi Sardinia. Alte descoperiri făcute în urma analizei ADN a mumiei de gheaţă descoperite în Dolomiţi aflaţi pe larg aici.

Ţara lui Oetzi adică Tirolul de Sud (Alto Adige la italienii mândri de cum s-au jucat cărţile după al doilea război mondial) unde oamenii or vorbi italiana dar cu accent ce aduce a Austria, or fi afirmând lucruri cu tărie dar fără să ridice tonul şi fără să gesticuleze şi or fi având capitala la Roma dar pe maşini, indicatoare şi alte locuri unde scrisul este unealta de comunicare totul este în germană şi în italiană. Până şi pe maşina poliţiei! Pe cea a carabinierilor nu, de unde şi glumele de pârtie la care m-am dedat: doar cei vor fi luaţi de maşina cu care au venit oamenii legii trebuie să ştie că aceştia sunt carabinierii.

Cum se ajunge şi ce poate face omul de bună credinţă în Dolomiţi o să vă povestesc treptat.
În imagine, lacul din Dobbiaco/ Toblach .

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...