Să fim fini până la capăt!

 

 Cred că toți avem, ascunse într-un colțișor de memorie, niște vorbe, un fir roșu care ne călăuzește în viață.

 

 Pentru mine, deseori sunt cuvintele lui Évi néni (mătușa Eva): să fim fini până la capăt.

 

În imagine, pe un bulevard parizian, lucrurile unui om fără adăpost, aranjate cu atâta grijă încât par o instalație de artă. 

 

Pălăria aceea care atârnă la loc de cinste, așteptându-l. O imagine în care simți lipsa, dar și promisiunea unei reveniri. În jur, totul e ordonat cu o demnitate care sfidează prejudecățile și mila ostentativă. E noblețea sărăciei trăite cu grație. Cu finețea cu care reușești să păstrezi curățenia din interior oricâte furtuni ar veni de afară, să nu lași amărăciunea să-ți șifoneze sufletul, nici disprețul să te transforme într-o acritură.

 

A fi fin până la capăt nu înseamnă haine scumpe, nici măști, ci niște mici detalii: o pălărie roșie, o batistă curată, un gest frumos pentru cineva care n-are ce să-ți dea înapoi.

 

 

Poate că nu toată lumea va observa cât de fin a rămas omul acesta. 

 

Fiți fini până la capăt!