Dacă mi- aș trăi vârsta cum se cuvine n-aș fi avut, probabil, bucuria ca de copil al omului pus în față cu aparatul, natura, lumina și lebăda care trece pe ape.
M-a distrat mult
rezultatul.
Mi s-a făcut și o observație, dar nu m-am supărat de data asta: am explicat că ăsta e chichirezul.
Mi s-a reproșat că dau amețeli.
O fetiță tare drăgălașă s-a prins imediat de joc și mi-a aprobat giumbușlucul.
Cum ar fi lumea cu un covor de nori în fața noastră? Am călca pe el cu grijă sau cu bucuria cu care spargem bulele de aer din foliile de protecție?
La metrou, o reclamă pentru am-uitat-ce, povestea despre spiritul inovativ al copiilor. Textul era ceva de genul: X, 6 ani: „voi inventa dispozitivul cu care să mut norii deasupra locurilor unde este mare nevoie de ploaie”.
Dacă nu mă înșel, până acum nimeni nu s-a gândit să mute norii existenți, ci doar să adune vaporii de aer în nori pe care să-i transforme apoi în ploaie, trimițând niște rachete către ei.
Voi ce jocuri mai jucați?
Uin-uin. Mai mult soare unde-s de obicei norii și niște ploaie unde nu-s de obicei nori. :) Bună idee.
RăspundețiȘtergereAsta-mi amintește de un personaj din Ghidul autostopistului galactic. Ăla pe care ploua tot timpul și-l plateau locurile de vacanță ca să stea departe de ele. Întotdeauna m-am gîndit că omul își irosea potențialul. Ar fi putut transforma Sahara într-o pădure în loc s-o ardă aiurea prin iuchei.
Just!
RăspundețiȘtergere( eu n-am citit Ghidul ...) :(