În Italia la masă: floarea de dovlecel

E drept că în ultimul timp e plin de floricele albastre prin farfuriile oamenilor, e drept că am fost la ziua cuiva cu un buchet de conopidă, acum vreo douăzeci de ani, căci dacă inflorescență nu e, ce altceva poate fi, e drept, așadar, că flori s-au mâncat, se mănâncă și se vor mai mânca mult și bine!

Dar pe unde crește dovlecel, de voie sau de nevoie, de plăcere sau din spirit temerar, oamenii au început să gătească și
galbena sa floare. Am văzut în Italia, am văzut și în Mexic.

Uite cum zice „zucchina/zucchine” pe pungă!

De ce le spun atâția oameni de pe Glob, mai nou și românii, „zucchini”?  În speranța că vor apuca să citească „sarmele” sau „sarmali” prin vreun meniu?

Umplute cu brânză, trase prin ou și făină și apoi prăjite, cu un gust asemănător dovlecelului căruia i-au dat naștere. Pe o pizza cu mozzarella și anșoa, într-o farfurie cu paste, bucăți de pește și bottarga, floarea dovlecelului pică numai bine, dacă e primită cu inima deschisă.

Care e cel mai inedit lucru pe care l-ați mâncat până acum?