6 martie 2015

Punctul negru/bulina neagra, grădinița și super-eroina Monica

Nu știu ce amintiri mai aveți voi de la grădiniță, dar mie mi-a revenit una, fără să mă mai fi tulburat până atunci, în 2002.

 Un an cam urât: am stat o lună în spital și, după o operație, aveam de făcut recuperare fizică. Trebuia să fac mulți pași pe coridor, mi-era greu și mă simțeam expusă privirii celorlalți mai rău decât micuța Sarika (se citește Șarico).

Fetița aceasta era la grupa mică, la noi la grădiniță, și mi-a rămas în amintiri după o defilare dus-întors pe coridor cu un mare punct negru în piept.

Era pedepsită și trebuia să simtă rușinea. Ceva n-a priceput ea, din moment ce zâmbea și mergea cam țanțoșă.

M-a nedumirit trufia ei: eram la grupa mijlocie și cu doi ani înainte (am mers mai repede la cămin, căci așa îi ziceam), trăisem trauma punctului negru: am dat supa de roșii pe mine. 

Nu știu dacă nu oi fi fost avertizată de 1543876 de ori înainte să nu mă mai joc cu farfuria, cert e că după că ce mi-am pătat uniforma, lucru care mă deranja și atunci la fel de mult ca și acum, a mai trebuit să aflu și că primesc punct negru.
****
Ieri, nepoțelul meu simpatic i-a strigat mamei mele, de la depărtare, când se întoercea acasă cu bunicul său: azi n-am luat punct negru! Mama să intre în pământ de rușinea vecinilor, muncitorii care montau un bec pe stâlpul din fața intrării să cadă de pe scară, de râs.

Cu o zi înainte, și-a încasat primul punct negru din viață pentru că vorbea la masă. 

Eu altfel gândesc: prânzul și cina sunt făcute, dacă nu ești patruped sau hămesit, să mai schimbi și o vorbă cu comesenii. La grădiniță aceste lucruri nu sunt tolerate: se răcește supa, educatoarea e obosită, poate conversațiile ajung la jocuri, bătăi, nu poți să știi, dacă nu ești de față. 

Mi s-a rupt inima când am aflat cât a plâns. Și-a înduplecat educatoarea, până la urmă, iar rușinea i-a dispărut de la piept.

De la piept, nu de la gât, cum a corectat-o el pe mama care, ca să-l consoleze, i-a zis că nu e primul din clan cu pete negre pe trecut. A comis însă o greșeală, cu povestea ei. I-a spus și continuarea: de fapt Monica n-a venit cu punctul negru acasă și nu l-a avut nici la piept, pentru că s-a luptat cu educatoarea care voia să i-l pună la gât. Pe guleraș, mai exact.

Partea cu lupta i-a plăcut cel mai mult simpaticului meu nepoțel: au început întrebările legate de acest detaliu, iar acum mama se teme că, dacă o mai fi pedepsit vreodată, o să iasă cu lupte greco-romane.

Coincidență simpatică: ieri la prânz, mama a făcut supă de roșii. De cum a văzut-o în farfurie, micuțul a exclamat: pentru asta a primit Moni punct negru?

Ați primit vreodată punct negru?

5 comentarii:

  1. Haha, si noi primeam, dar le ziceam buline. Negre si rosii. Nu-mi mai amintesc daca am primit neagra, dar era mare rusine, indeed. Habar n-aveam ca inca se practica asta.
    Simpatic nepotul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi erau puncte și steluțe, mai rare și mai prețioase. Odată am primit și un punctuleț roz! (i se terminase hârtia glasată roșie tovarășei Ați și a decupet repede din niște hârtie roz recompensele)
      Poate la noi se spunea punct că era mai apropiat de „pont” din maghiară, cine știe.

      Ștergere
  2. La mine la grădi nu-mi amintesc de bunline (dar parcă am avut în clasa I). Probabil nu erau așa sadice educatoarele.

    Hihi, Monica, ai încercat să reprimi amintirea traumei de atunci.

    RăspundețiȘtergere
  3. la mine la grădiniţă erau, dar eu îmi amintesc doar de numele lor şi de nişte colege şi de faptul că făceam gimnastică şi că mama lucra în tură de noapte şi o dată cred că nu a auzit ceasul să se trezească, să vină să mă ia şi am rămas ultima acolo şi nu puteam veni singură acasă, că mă despărţea un bulevard foarte circulat de cartierul cu alei pietonale. :-s

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta-i fleac, nici nu merita sa ma mai laud cu asa ceva! Eu am primit chiar si nota 4 la purtare in anul trei de liceu!Eee, este ca te-am luat? :)
    Probabil ca primele puncte sau bile negre le-am luat nu fiindca vorbeam, ci fiindca taceam; asa un talent aveam de a nu deschide gura si a nu raspunde, ca enervam pe toata lumea. Si pe urma ii enervam ca nu puteau sa mi-o mai inchida...

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...