15 decembrie 2010

soricei de luat la bataie

Nu am apucat să vă povestesc despre frumosul şi violentul obicei practicat aici la zilele de naştere, înainte de Crăciun şi alte ocazii care se soldează cu zgomote şi multe resturi alimentare.
Lovitul piñatei, ca să nu vă reţin prea mult.
În obiecte încăpătoare precum vedeţi în imagine se pun dulciuri multe, fructe, jucărioare, piñata se agaţă apoi de un fir care traversează încăperea undeva sus de tot (depinde de vârsta celor pentru care e făcută), copiii sau adulţii legaţi la ochi primesc un băţ şi începe distracţia (pentru cei care privesc şi iau notiţe).
În primul rând că rar am mai văzut o trecere atât de rapidă de la starea de îngeraş drăgălaş la cea de psihopat dotat cu baston. Mai ales în cazul adulţilor legaţi la ochi care se ghidează în lovitul obiectului plin cu bunătăţi după strigătele celor din jur. Strigătele nu sunt întotdeauna menite să-l ajute pe cel care loveşte, iar apoi acesta, în momentul în care simte că a dat de piñata, se bucură atât de mult că începe să dea cu sete în aer, în toate direcţiile. Bastonul trece de la un copil/adult la altul, violenţa se înteţeşte pe măsură ce piñata se ciobeşte şi lovitura decisivă, cea care o sparge bine de tot pune capăt jocului. Cad din cer dulciuri şi jucării, se împinge lumea să-şi umple buzunarele iar petrecerea are succes.
Minnie Mouse din imagine se confecţionează destul de uşor, din cîte am citit. Nişte baloane se umflă cu aer, pe ele se lipesc apoi ziare multe cu aracet, până  se dă formă personajului dorit, aşa încât interiorul rămâne gol ce poate fi umplut apoi. La final se pictează şi se naşte Minnie sau altcineva.
Pe mine mă sperie doar piñata primită cadou zilele trecute: o stea albastră în al cărei interior se află un vas din ceramică, aşa cum se făcea pe vremea aztecilor. Detalii aici. Nici nu vreau să mă gândesc cui ar putea să-i cadă în cap cioburile şi ce urmări ar putea avea incidentul.
Ah. apropo de Minnie Mouse şi alte personaje Disney folosite pentru piñata: a fost un mare proces pe drepturi de autor pe tema aceasta şi, în teorie, ceea ce vedeţi în fotografie nu e legal. Dar ce frumos!

8 comentarii:

  1. Da, domnule, undeva pot fi şi copiii ei înşişi. Sinceri.

    RăspundețiȘtergere
  2. sa le dam cate un ciomag!
    ma intreba un coleg de birou daca ar merge un export de piñata in europa. i-am zis ca mi se pare o forma fara fond, la noi neexistand obiceiul. am citit acum ca in danemarca ar exista ceva similar asa ca, daca l-am adoptat noi pe Halloween si alte alea, n-am putea incepe sa dam cu bata-n piñate?

    RăspundețiȘtergere
  3. Superidee! Pinate cu chipuri de politicieni, foste amante, lideri de gulag_?

    RăspundețiȘtergere
  4. ...profu' de mate, mama, tata. DA!
    pai sa-mi fac un atelier, ca doar am explicat cat de simplu se fac piñatele.
    nu mai bine o piña colada?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce mai trebuie pinate in Romania cand ciomageala se exerseaza pe fiinte vii? Poate doar asa, pentru antrenament.
    Am vazut obiceiul la americani, dar in Canada n-are prea mare trecere, este considerat prea violent. Un coleg a cadorisit-o, totusi, pe fiica lui cu asa ceva, la aniversarea de 5 ani. Copiii s-au distrat, cativa parinti au fost, desigur, dezgustati.

    RăspundețiȘtergere
  6. si-a vazut Carlos (colegul meu) dezamagire pe fata mea si acum ma intreaba daca sa exportam masti de lucha libre in Europa. i-am zis canu suntem noi pasnici dar iar nu vad cum ar functiona.
    cred ca ramanem la poze cu frida kahlo

    RăspundețiȘtergere
  7. asa, ca tocmai am revazut Nacho Libre :)) si mi-a revenit dilema initiala: wrestlingul asta mexican e chiar asa de popular in minunata tara de la sud? Am mai vz si pe facebook mexicani cu poze cu mastile respective si nu credeam ca are un asa impact "sportul" respectiv.

    RăspundețiȘtergere
  8. oh, da. la televizor in primul rand. si apoi, poate e lamuritoare s in intrebarea care mi se pune din cand in cand, cu ton foarte surprins:"cu, nu ai fost NICIODATA, la Sala..., sa vezi Lucha Libre pe viu?)
    apoi e o serie de comedii "Santo", in care protagonistul poarta mereu o asemenea masca. Acum in ring apare deseori fiul lui Santo, mastile argintii se vand foarte bine. Mie imi place Mistico, pentru ca e in roz:)*(ce criteriu!!!)

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...