6 decembrie 2010

se intalneste munte cu munte...

Strada Monte Carpatos, Ciudad de Mexico
Nu ştiu ce să cred despre dimineaţa zilei de joi: ies de la o întâlnire pe strada Auvergnei colţ cu Munţii Carpaţi, unde lăsasem maşina. Consider că e timpul să fotografiez tăbliţa cu numele străzii, doar pe Aleea Carpaţi am copilărit şi administrez un grup pe Facebook dedicat măreţului cartier cunoscut prima oară din landou.

Scot telefonul, din cauza soarelui orbitor nu văd prea bine numele străzii, stau şi moşmondesc, duc mâna streaşină la ochi, fac click şi-mi aud:
"Ce fotografiaţi acolo?".

Primul gând, ca pe trenul ce-l ducea pe domnul Goe la Sinaia: "Dar ce treabă ai tu, urâtule?"

Mi-aduc aminte de postul Crăciunului, de campania personală pentru îmbunătăţirea aurei şi a sufleţelului de sub noua rochiţă cărămizie, mă tem că i-am prins şi casa în cadru,  iar omului i-o fi frică de vreo viitoare spargere şi-i spun: "Ştiţi, sunt din România şi am copilărit pe o stradă care se numea cam tot aşa."

Domnul, un om la 45 de ani, e însoţit de de un copil la vreo cinci anişori, cu părul bălai, un şoricar calm şi ţine în mână o bucată imensă de scoarţă de copac. Îmi spune: "Tatăl meu s-a născut la Lespezi, dumneavoastră de unde sunteţi?". "Tîrgu-Mureş se cheamă oraşul meu, e în Transilvania!" 

"Ai auzit, Dani? Domnişoara e din Transilvania; cine altcineva mai e de acolo?"
"Dracula, dar Dracula e de fapt Vlad Dracul!"
"Ştii să-i cânţi domnişoarei cântecelul cu melcul?"

Şi domnişoara (eu), copilul, domnul (şoricarul s-a depărtat, sper că nu de ruşine) au cântat, pe Munţii Carpaţi colţ cu Auvergne, Melc, melc, codobelc.

Am terminat, ne-am fi tras şi sufletul dacă am fi obosit, iar domnul şi-a sunat tatăl. Convorbire telefonică, de data aceasta în limba română, domnul mă invită, bineînţeles, la masă, căci la ei sarmalele sunt sarmale, mămăliga la fel, mititei nu se fac din cauza doamnei care nu suportă mirosul (ce să-i spun că eu nu mănânc?), iar murăturile stau în butoaie. Ţuică nu au, o să duc eu. Asta mai încolo. 

Ah, domnul cu care m-am văzut e jurnalist. 

***

Mai dă-le încolo de coincidenţe că uneori am obosit să o tot duc dintr-una într-alta!

Mergem într-o vizită la etajul 11 al unui bloc rămas fără ascensor, doar suntem în ţara Mexic.

Urcăm, până la urmă nici măcar n-am gâfâit, (m-or fi ajutat antrenamentele din blocurile- turn din Aleea Carpaţi), intrăm, pupăm, mâncăm, bem, conversăm, plecăm, coborâm pe aceleaşi trepte şi, pe la etajul 7 să fi fost, deschide uşa de serviciu (scara e interioară şi bucătăriile au uşă către ea) Matilda. O cunosc de un an, relativ bine. Vine din Chile, seamănă cu Amalia de peste Ocean, e mereu bine dispusă.

Ne pupăm, îmi spune că s-au reparat lifturile, îi intrăm în casă, admirăm parchetul, ieslea, bradul lucind şi apoi ascensorul pe dinăuntru.

15 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. no, faza asta e foarte tare. numa' cineva (din Tg. Mures) care se intalneste pe Strada Carpati din capitala mexicana cu un domn din Lespezi, Romania stie ce chestie tare poa' sa fie asa o intalnire. Eu de cateva luni ma tot chinui sa scriu despre o intamplare asemanatoare, petrecuta undeva la mama zmeului, in Cape Cod.
    Viata asta e a naibii de ciudata uneori, parol!

    RăspundețiȘtergere
  3. Flavius, ce zici: sunt 400-500 de romani inregistrati oficial in tot Mexicul si destul de raspanditi. Aoleu, chiar asa, mi se pare ca ne-ai zis ca o sa ne povestesti! pai te rog drumos!
    Numai bine *(Mos Nicolae, ceva? aici nimic:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi plac coincidentele, dar mai ales atunci cand se intampla in locuri in cvare nu te-ai gandi ca e posibil.

    PS Cum, n-a venit Mosu'? :(

    RăspundețiȘtergere
  5. de ce n-=o fi intrat ultimul meu comentariu, MOnica?:)))
    miLady, nu vine Mos Nicolae, dar vin regii pe 6 ianuarie. Si Befana!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu mor după întâmplări dintr-astea. Foarte fain. Nu avea o fată Monica?

    RăspundețiȘtergere
  7. nu, doar pe Daniel (4 ani si jumatate) cu parul balai si cunoscator de Vlad Dracul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am si eu una, cu o vanzatoare de la Yves Rocher cu care am intrat in vorba, nu romanca, dar maritata cu unul de-al nostru si traita un an la Onesti. Dar aici nu-i chiar o surpriza sa intalnesti romani sau oameni legati in vreun fel de Romania. La tine da!

    RăspundețiȘtergere
  9. aoleu, la Onesti!eu cred ca se pune si intamplarea ta! era altfel daca ar fi trait un an in Timisoara! nici 50 de km...

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu am trei de astea (New York, Paris si BXL), dar o zic pe cea mai mishto. Dupa o ceremonie de premiere, la Bruxelles, mergem la un restaurant foarte scump ($80 in 2001 - era sa ramin sa spal vase!), de linga Parlamentul European. Vreo 30 de persoane, de toate natziile. Eu - cu amicul si colegul meu, Adrian. Ne servesc doua tipe, o belja si o asiatica, am aflat ulterior ca era thailandeza. Asta din urma ne aude vorbind romaneshte, la o masa la care se vorbea engleza, franceza, spaniola. Si ne zice ceva pe romaneshte, dar foarte natural si fara sfortzari. Am cazut amindoi sub masa. Dupa o mica conversatzie, in care tipa s-a descurcat perfect in romana, ne-a spus ca e maritata cu un roman si merge la familie, regulat, la Rosiorii de Vede.
    Aud?

    RăspundețiȘtergere
  11. Super faina povestioara. Este cu siguranta mai tare decat intalnirea mea cu o chelnerita romanca in creieri de munti californieni, undeva mult mai sus de sequoia din parc :-)) Eu una mi-am facut o filozofie/filozofare de viata cum ca nu cred in coincidente, ci in sincronicitati (vai, ce urat suna cuvantul acesta in romana!).

    RăspundețiȘtergere
  12. Alina, de unde si serendipity din etichetele povestirii:) nu mai mentionez cuvantul dar tot intr-acolo imi mergea si mie mintea!

    RăspundețiȘtergere
  13. Vera, nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sa zic, daca se intampla in Europa deja e mai probabil. dar se aseamana mult cu faza in care un chinez la noi pe straduta in tg mures ne-a intrebat in maghiara ceva. mai rumeg, e intre cele doua situatii. dar tot frumos!

    RăspundețiȘtergere
  14. Sint faine intimplarile astea. In vara asta, intrind intr-un restaurant grecesc, ospatarita romanca care lucra acolo a facut ochii cit cepele cind m-a vazut. De ce? M-a recunoscut de pe blog, mi-l citea de citeva luni:) Si astfel am devenit bune prietene.

    In situatia de fata, elementul surpriza(coincidenta sau sincronizarea) a fost ca ma stia,(virtual) nu ca era o romanca peste care dau intr-un restaurant, deoarece in NY nu e mare scofala cind auzi romani pe strada.

    RăspundețiȘtergere
  15. ai dreptate, o adevarata coincidenta!
    you're a star!!!

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...