29 iulie 2009

gata joaca!

Întrucat în ceilalţi ani m-am îndeletnicit cu anunţuri de genul "PLEC ÎN CONCEDIU, ÎNTREBAŢI LA GHIŞEUL ALĂTURAT", în 2009 am considerat că e bine să dau vestea după ce mă întorc, ca să nu creez aşteptări. Sau invers?
Cert e că m-am întors în Ciudad de Mexico. Am zburat cu linia Aer Franţa. Mi se pare cea mai potrivită pentru un zbor peste ocean: oamenii aceia te hrănesc, nu glumă, îţi dau şi un meniu, ca să ştii la ce să te aştepţi sau ca să-l iei acasă (ca chef principiant ce mă ştiu) să le pui şi altor creştini în farfurie salăţi cu grâu bulgur, frigărui din pui şi caise şi alte minuni pun pariu că atent studiate înainte să fie incluse în meniul zburătorilor. Îţi pun şi niţică şampanie (haida că ştiu că e un spumant în pahar), nişte vinuri DOP ori DOC (poate cresc mare şi mă pun să învăţ odată toate abrevierile astea, că oameni suntem), îţi dau să vezi filme (la dus a fost mai cool, că aveam ecranul meu miculuţ pe spătarul scaunului din faţă. Acum ne-am lungit gâturile către ecranele de pe culoar, dar nu a fost rău, că am văzut Coco avant Chanel, un film cu proşti şi un episod din Friends, de hohoteam şi mi-am trezit vecinii, dar cu Joe Tribbiani nu se poate sta mofluz, ştiţi bine) şi te fugăresc pe culoar dacă eşti fumător dependent şi, după ce ai stat şi în cap ca să pui capăt crizei intervenite după 10 ore de abstinenţă, intri la toaletă, astupi senzorul şi apoi treci puţind a fum pe lângă mine. Au fost două secunde în care nu ştiam dacă să pornesc delaţiunea, apoi l-am văzut pe nenea stewardul care l-a abordat pe bietul dependent. Am vrut să mă ridic să spun că pot fi luată drept Mihail, câine de circ cu nasul meu fin care a detectat problema, dar ei aveau dovada, recte toaleta unde a fost dus la capăt mârşavul gest. Nu ştiu ce s-a petrecut mai departe cu pasagerul, la cât de obosită eram nu m-ar fi mirat să-l fi încuiat într-un dulap până săl- predea autorităţilor locale, cum te ameninţă în anunţuri că se poate întâmpla dacă cedezi. Nu-i nimic, vin în vizită fratello şi cuñada, fumători, dar sunt dotaţi, că nu suntem o famelie de proşti: timbre şi ciunga Nicorette. Aici, soare şi răcoare, că aşa se cade. M-am trezit instant la 4 dimineaţa în ciuda melatoninei, nu-i nimic că de mâine uit ce şi cum cu noul fus orar, noul continent, noua casă.
Toate-s vechi şi nouă toate, aşadar.
La voi?

23 iulie 2009

fara breaking news

pana aflam deznodamantul in povestea necuvantoarelor de prin orasele prin care imi plimb trupul zilele acestea, sa va spun trei stiri de care tot dau pe aici. Amanuntele le veti afla desigur dand cautare pe google dupa cuvintele cheie pe care le doriti voi.
1. afluxul de turisti japonezi in italia e spre zero dupa ce un cuplu de niponi a fost tras pe sfoara intr-o cafenea din roma din aceea in care intra doar sarmanii turisti in cautare de senzatii tari si gasire de bleah. ei si le-au dat dupa o masa proasta o nota de sute de euro plus bacsis -care nu prea se poarta/scrie pe nota de plata decat de partea cealalta a oceanului- de 100 de euro, ca cetateanul japonez are de unde, nu e asa? Oamenii au platit, au mers la politie, restaurantul a fost inchis rapid pentru alte motive pana la giudecata cea dreapta.
2.vorbind despre restaurante, poate cand v-ati preumblat prin Rim v-ati uitat cu jind la Cafe de Paris de pe Via Venetto. Iar nu prea aveati de ce. Mancarea, adica. Nu din aceasta cauza, ci din motive de spalare de bani si de Ndranghetta, mai multe localuri din centrul Romei au fost inchise. Multe ii apartineau unui barbier calabrez mutat la Roma, lucru care mie mi s-a parut romantic, voua nu?
3. George Clooney bate Toscana cu motocicleta. Intr-o urata zi a avut o pana si a batut la poarta unor crestini, dupa agiutor. Nu-i duios sa-ti bata cineva la poarta si sa vezi ca e George Clooney?

vrabia pariziana, pe de alta parte...


...merge in fiecare duminica in Place des Vosges, ca asa se cuvine.


Ar lua un falafel de pe Rue de Rosiers inainte si chiar prajiturelele alea bune cu nume greu de pronuntat.


Ar cumpara un parfum pentru cuib, se zice ca alea de la Dyptique au un ceva...


Dar uite ca vine ploaia. Porumbeii astia nu stiu nimic. Nici oamenii. Uita-te la ei cum stau latiti pe banci in linistea duminicala.


Las ca le dau ele de stire. Dupa care o iau din loc.
Au niste galete de numa´mai spre Opera. Poate le pica si lor niste firimituri.

19 iulie 2009

porumbelul milanez...


...pe de alta parte, nu suporta nici canicula, nici turistii, nici haosul.

in cautarea relaxarii absolute, aparent, caci noi stim bine ca nicaieri nu-i mai racoros decat pe ghizdul unei fantani, el se lasa fotografiat de bloggerii de teapa mea, care umbla cu aparatul foto agatat de incheietura mainii, in cautarea imaginii care sa le aduca miliardul de cititori.

18 iulie 2009

pisica milaneza...


...e foarte calculata. traieste in nordul dezvoltat, sub un soare dogoritor.

in alte vremuri traia tot in acelasi loc, laolalta cu tot neamul Sforzzestilor.

acum se hodineste.

la umbra, cum altfel?

culoare sub cerul gri


16 iulie 2009

maica-ta de-i vie, spune-i ca sa vie pana-n deal la vie

aflu ca ma cauta lumea pe google, nu am dat semne prea multor persoane.

am parasit Romania fara mare tristete, pentru ca ma tineam darza, doar ca pe aeroportul din Cluj care, apropo domnu´Tise nu e semnalizat pentru crestinii care vin dinspre Tirgu-Mures cu masina, de am injurat tot felul de persoane, neamintindu-mi pe cine exact sa iau drept destinatar, era o fetita care isi lua ramas bun inca o data de la bunicii pe care ii lasa in Romania si plangea de-mi sarea mie camasa de jale. am respirat adanc si mi-am spus ca lumea intreaga e casa mea, skype si avioane se egzista si nu e un capat de lume sa o iau spre Italia. am vazut Florenta, ah si iar ah! Am vazut si Milano
 Acum sunt la Paris, ca poate nu ma dor picioarele destul. Sunt cetatean mondial, ma bucur de cunostinta si va mai tin la curent, ce pot face?

Numai bine „tuturorulea”!

5 iulie 2009

Senzaţional! Extraordinar! Trist!


Nu mi-aş fi întrerupt pauza neanunţată de pe blog dacă nu s-ar fi întâmplat o tragedie pe care doar Frieda Kahlo ar putea-o zugrăvi mai complex: doi luptători profesionişti, pitici, au sfârşit fără suflare într-o camera a unui hotel ieftin din Ciudad de Mexico, după cum citeam
aici.
Unul dintre ei se numea "La Parkita" sau "Moartea mică" şi în ring purta un costum decorat cu un schelet. Celelălaltul era "Espectrito Jr" adică "Fantomică". Autorităţile sunt convinse că piticii de fier le-au căzut pradă unor femei care au fost văzute ieşind din hotel înainte să fie descoperite cadavrele. Sunt cunoscute cazurile în care aceste bande de femei îi ucid şi apoi îi jefuiesc pe bărbaţii care au alte gânduri cu ele. Nu statura, se pare, le-a fost fatală victimelor, căci femeilor rele le-au căzut pradă şi bărbaţi mai înalţi, pe cât se poate în Mexic.

3 iulie 2009

Monico, Monico...

Eu am fost crescută într-un târg liniştit. Cred că de aici mi se trage.
Mă tot uit, deşi ar trebui să-mi văd fix de fiinţa şi de sănătatea mea doar, la ce frământată ne e politica într-un moment în care ar trebui să se gândească lumea doar la concediu, murături şi alte ocupaţii de luna iulie a oricărui an.
Nu dau exemplele pe care le enumeră Cotidianul, deşi la ele m-am gândit încă de la începutul tevaturii din jurul Monicăi Iacob-Ridzi. Şi totuşi, întreb, când îţi pui toacele alea (şi de nu-s Vicari), când îţi tapezi părul acela într-un mod atât de oribil de-mi strici ziua, femeie, te vrei doamnă?! Secret: erai o doamnă dacă nu intrai în politică, unu la mână şi doi, erai o doamnă dacă de la prima şoaptă despre vreu eventual matrapazlîc te-ai fi cărat naibii din minister şi, în caz că nu eşti cu nimic implicată în scandal, ne-ai fi dat, ulterior dar desigur, cu tifla. (Deşi finalul nu e nici el prea domnesc).
Dar tu nu pricepi, că ţi-o fi foame. Să-ţi stea în gât!
Îmi faci numele de ruşine, Coţofano!



cristian sutu banner
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...