Proștii

Proştii nu ştiu ce e acela dialog.

Proştii, dacă sunt contrazişi, râd că ai ciorapi verzi.

Proştii nu au simţul umorului. Au bancuri de curtea şcolii şi nu percep nici măcar băşcălia, darmite ironia fină.

Prostul, dacă îi spui că şi-a pus cizme de cauciuc la operă, îţi cere să-i trimiţi urgent o poză cu tine. S-ar uita drept la ea şi nicidecum în jos, la încălţările lui.

Prostul, dacă îi spui că nu-ţi place un tablou, îţi spune că eşti invidios. Pe pictor, pe cel care a făcut rama, pe cel care a stat nemişcat ore în şir să pozeze, pe cei de la muzeu. Pe toţi rişti să pari că eşti invidios, doar pentru că nu eşti de acord cu ceva.

Proştii sunt mulţi şi scriu cu majuscule. Pentru ei eşti brusc Moni, scumpi, de parcă ţi-ai ros coatele pe mesele din aceeaşi sală de lectură.

Proştii, în schimb, chiar de sunt mulţi, nu sunt decât atat. Proşti şi mulţi. Masă de manevră. 

Fericiţi, în schimb, am citit eu undeva.