Ca să nu mai rămână repetentă şi anul acesta, Mam'mare, mamiţica şi tanti Miţa o duc pe Monica de ziua ei la Budapesta. Monica e cuminţică şi face rezervări la caleaşcă din timp. De banii economisiţi să-şi ieie cofeturi din frumoasa capitală (a lor, bre, nu a noastră!) Iată de ce îmi saltă inima a mândrie de sânge din sângele meu: Malev şi Tarom, liniile aeriene naţionale ale celor două ţări vecine şi prietene împart avioanele care leagă capitalele. Frumos, de apreciat pozitiv, zic!Pe partea românească, din cauză de extra confort, desigur, şi mai ales pentru şerveţelele acelea parfumate care cu vreo 5 ani în urmă erau taxate la 20 mii bucata(muahaha!) locurile costa mai mult decât dincolo de frontiera imaginară unde vor şedea cei care au cotizat la Malev.. Nu cu mult, dar ca idee. Eu să iau Taromul, zic, nu? NU!Luat Malev, sunat chiar la agenţie şi pronunţat cum trebuie Molev :) cât să mă asigur că bine văzusem în faţa ochilor beletul luat de pe site. Se va mâna peste noapte sus în dealul Gellertului, se va aburi pielea în termele lor şi se va mânca varietate de cremşnit. Se va scrie apoi, dacă şi-o aminti stiloul. Pentru mine nu garantez.



deci te sarbatortesti pe acolo, ce frumos. la multi ani!!!!
RăspundețiȘtergeremultumesc, dar mai e pana atunci! doar ca sunt prevazatoare cu beletele. sa fie sarbatoare, nu cheltuiala:)
RăspundețiȘtergere