A murit Boris Eltin

Elţîn s-a dus. 

Boris Nikolaevici Elţîn, pe numele său întreg, avea o vârstă, o sănătate şubredă şi un trecut interesant.
Născut în '31 undeva departe, în sătucul Butka, din raionul rusesc Talitsky, foarte aproape de crestele Uralilor, când Stalin se
juca de-acuma frumos pe plaiuri moscovite, iar Hruşciov uneltea deja împotriva lui . 

Şi-a cunoscut tătucul târzior, căci Nikolai cam fluierase prin biserică, dacă pot spune aşa, prin 1934, şi a fost trimis la tăiat sare, în gulag. Boris era copil studios, dar nu prea disciplinat. De mic a fost şef: mai întâi de clasă, apoi de gaşcă. E ceva, nu? S-a certat cu cine a putut, dar cel mai grozav pare să fi fost la terminarea gimnaziului când certificatul de absolvire i-a fost revocat. A făcut aşa o contestaţie că nu numai că i s-a dat dreptate, dar profesorul care semnase hârtia de l-a supărat pe Boris a fost concediat. Ca şi în cazul meu, lucrarea lui de diplomă s-a referit la televiziune. Numai că în timp ce eu dezbăteam violenţa televizată, el scria, prin anii 55 despre Turnul de televiziune. Terminase construcţii. Dar îi plăceau şi demolările, şi avea de unde, în frumoasa Rusie. Prin '77 i-a căşunat, de exemplu, pe Casa Ipatiev, unde au fost ucişi ultimul Ţar al Rusiei şi rudele sale.

Primar al Moscovei şi prieten cu mulţi oameni ai momentului în Uniunea ce dansa pe ritmuri de cântece cu glasnost dirijate de Mişa  s-a certat cu cel din urmă când a cam protestat că Raisa spunea cam multe la Kremlin. 

Gorbaciov l-a făcut imatur şi în toate alte felurile şi prin '87, la o plenară a lor, a cerut să fie înlocuit din funcţia de prim-secretar de Moscova al Partidului. N-a fost exilat, aşa că a avut timp să pună la cale o răzbunare. Ghiciţi bine despre ce e vorba, eu eram la bunici îmi amintesc şi acum vara lui '91 când, la o lună după ce câştigase alegerile şi devenea preşedinte al Republicii Ruse, comuniştii au dat o frumuşică lovitură de stat. Gorbaciov şi Raisa se bronzau frumos în Crimeea, la Palatul de Vară, şi nu aveau cum să pornească spre Moscova. 

Elţîn a dat repejor fuga la Parlament unde, surpriză, a vorbit urât despre puci într-un discurs memorabil, de altfel, iar mai spre sfârşitul anului a interzis chiar Partidul Comunist Rus. N-a trecut anul şi, împreună cu preşedinţii Ucrainei şi ai Bielorusiei au anunţat disoluţia URSS, şi formarea Comunităţii Statelor Independente. De Crăciun, după ce Federaţia Rusă a luat locul URSS la ONU, Gorbaciov i-a făcut un cadou frumuşel: şi-a dat demisia, căci ce mai putea face?

Nu ştiu cum să-i fi mulţumit Boris al nostru decât pornind (era să-i spun reforma) transformarea economiei de piaţă planificate, cea mai mare din lume, cea din care s- au inspirat toate statele de sub umbrela URSS.

Grea misie. Mare bucurie pentru clasa bogătanilor ruşi de a împânzit Europa. 

Revenind la Boris, evident, ca orice preşedinte jucător, a întins cam mult coarda, de şi-a luat ultra-puteri, şi s-au supăratară pe el parlamentarii şi i-au servit o încercare de suspendare. 
Duma e mare, nu uitaţi! Duşmanii lui au adunat vreo 600 de voturi dar, până la urmă, tot le-au lipsit câteva zeci ca să-i poată spune, cu zâmbetul pe faţă Dasfidania! Ce s-a întâmplat apoi: omul s-a mâhnit rău de tot le-a spus el dasfidania parlamentarilor, că va guverna prin decrete până la alegerea unui nou parlament şi votarea unei noi constituţii. Dar apoi au venit criza din octombrie 93 şi Sovietul Suprem a zis că Elţîn a încălcat Constituţia .

 Între timp, ca să nu plângă gaspadinii că gloria Rusiei a apus, Elţin a început răzbelul din Cecenia, pentru care nimeni nu pare să-l ierte iar apoi s-a produs şi marea prăpastie din Rusia: săracii au devenit şi mai săraci, vodca din pufoaică a ajuns la mare cinste, vodca din orice la şi mai mare cinste, în timp ce petrolul, caviarul şi şampania era un mare nimic pentru clasa noilor oligarhi ruşi care se simţeau tare săraci şi mai aveau nevoie să acumuleze.

S-au gândit că nu-i pe lumea asta preşedinte mai bun ca ăla care te susţine, dacă îi verşi şi lui în vistierie câte ceva: de aceea, în 1996, când ne bucuram că la noi e cheia, Elţîn ajungea din nou preşedinte. Şi-a urmat o operaţie dă inimă, alte crize politice, o nouă încercare de suspendare, susţinerea Iugoslaviei în conflictul din Kosovo şi un dasfidania spus pe un ton la care nu mă aşteptam, înainte de Anul Nou, în 1999. 

Citez: " Vreau să-mi cer iertare pentru că multe din visele voastre nu s-au împlinit. Mai vreau să-mi cer iertare pentru că nu pentru că nu v-am justificat speranţele"

I-a pasat puterea premierului Putin, până la prezidenţialele la care l-a sprijinit tot pe Vladi, după care şi-a cam petrecu timpul prin spitale. A mai apărut după vreo 4 ani, când s-a ridicat împotriva lui Putin după criza de la Beslan, când preşedintele voia să înlocuiască alegerile libere din regiuni cu numiri pe funcţie, ce frumos şi democratic, nu?

Elţîn nu mai e, de azi. Vorba lui Gorbaciov, imediat ce a aflat de moartea lui: "a fost un om pe umerii căruia au stat mari fapte pentru binele ţării, dar şi mari greşeli- a avut un destin tragic."

Din ce povestea omul, cel mai rău îi pare de miile de morţi din Cecenia anilor '90. Sper să nu-l urmărească blestemul ălora şi în viaţa următoare. Chiar aşa, ce va fi, next time?


Poveste inspirată din amintiri proprii, russia today, bbc şi wiki ; poze de aici