Întotdeauna am fost de părere că omul trebuie lovit cât e la pământ.
Dacă tot mi-am văzut sângele gâlgâind în eprubete (2) de dimineaţă, e timpul să scoateţi tot de la mine!
Leapşa, aşadar, de la Marie cea fără de gânduri rele!
1) Vorba preferată:pace! (nu râdeţi de mine, dar nu vi se pare că toată succesiunea asta de litere chiar exprimă pacea?)
2) Vorba nesuferită: căpăstru (cel mai urât cuvânt posibil, am mai scris)
3) Drogul favorit: ciucalata
4) Zgomotul, sunetul preferat: ăla care se percepe dimineaţa pe la cinci, când se crapă de ziuă. Mai un cucurigu, mai nişte greieri, mai doua trei păsărele ciripind. A se asculta la ţară, totuşi.
5) Zgomotul, sunetul nesuferit: scârţâitul făcut de mijloacele de transport în comun, la frâne.
6) Injurătura sau blasfemia recurentă: nu prea spun de astea, am martori. iar cine a auzit (o singură persoana, ştie că merita din plin toate asocierile mele de cuvinte, pe loc inventate, cu faţa roşie de furie, hi hi hi)
7) Pe cine punem pe viitoarea bancnotă? Nu pe cine, ci ce anume. Propun pantofi glamoroşi, lac roşu, stiletto, ceva şocant. Ca să ştie lumea pe ce poate da banii.
8) Meseria pe care n-aţi fi vrut să o faceţi- conţopist de orice fel.
9) Planta, arborele sau dihania în care v-aţi reîncarna-delfin
10) Presupunând că Dumnezeu există, ce v-ar spune după moarte?
1. Dumnezeu există. 2. Mi-ar spune: multă bătaie de cap mi-ai mai dat, fetiţo!
căpăstru. bwahahahaha. ce cuvânt! :)
RăspundețiȘtergereoribil!
RăspundețiȘtergereai dreptate. te zgarie pe creier frana de la mijloacele de transport. bine ca au inceput sa le inlocuiasca cu mertane.
RăspundețiȘtergeresi asa e, dumnezeu exista :)
a, alea scumpe nu scartaie la stop? mbine, atunci:|
RăspundețiȘtergere