Astăzi e ziua lor naţională. Nu ştiu cum au sărbătorit concret, dar îmi pot imagina cum le bate inima după ce am văzut pe Mezzo concertul lui Goran Bregovic la Festivalul de Jazz de la Montreal. Toată sârbimea ce s-a putut strânge din Canada era acolo cu steagurile fluturânde şi cânta cu omul nostru de mi-au dat lacrimile.
Aşa cum abia mi-am putut dizolva nodul din gât în urmă cu trei ani, la Dubrovnik, când la masa la care stăteam erau, una lângă alta, sârboaice, slovene, croate, bosniace şi muntenegrene. Şedeau şi cântau, ele ştiau ce. Şi plângeau, pentru că vremurile au fost şi bune, şi rele cu ele. Şi ecoul se lovea de zidurile ciuruite al cetăţii.
Dacă tot am găsit pe YT, iată un fragment din concert aici. Filmat din public.Vedeţi? Simteţi?
Aşa cum abia mi-am putut dizolva nodul din gât în urmă cu trei ani, la Dubrovnik, când la masa la care stăteam erau, una lângă alta, sârboaice, slovene, croate, bosniace şi muntenegrene. Şedeau şi cântau, ele ştiau ce. Şi plângeau, pentru că vremurile au fost şi bune, şi rele cu ele. Şi ecoul se lovea de zidurile ciuruite al cetăţii.
Dacă tot am găsit pe YT, iată un fragment din concert aici. Filmat din public.Vedeţi? Simteţi?
ce fain :)))
RăspundețiȘtergerepe Mezzo se vedea mai fain publicul...
RăspundețiȘtergereEu plang usor :) dar uite ca in cazul asta nu mi-a fost rusine...