leapsa pe adulmecate

Îţi poţi închipui, cititorule, o lume formată numai din parfumuri, duhori şi miresme?[...] Ţi-ai dat seama că laptele are altă aromă în fiecare zi, că orice răspândeşte efluvii de parfum, că ceea ce numim cu un singur cuvânt, lemn, miroase în sute de feluri?
Patrick Sueskind- Parfumul

  A dat cu leapşa fix în nasul meu din Academia celor înalte, Zaza. Să-i spun ce cinci mirosuri îmi răscolesc nu doar simţurile ci şi sufleţelul. Spun cu cel mai mare drag de când am tot primit lepşe! (bine, şi leapşa pe mâncate mi-a încălzit sufletul, nu neg)
Am, poate, mai mult decât cinci. Le enumăr şi explic, cu speranţa că o să ştiţi

ce vreau să spun. Vedeţi, mirosurile rar se pot descrie. Ai nevoie de un termen de comparaţie. E drept că sunt şi mirosuri dulcege, fructate, dar şi iuţi şi pestilenţiale. Memoria olfactivă, se spune, e cea mai pregnantă. Proust, cum stai cu madlenele? Am şi acum momente când tresar amintindu-mi de nu ştiu ce şedere la munte, de nu ştiu ce loc şi moment doar când îmi trece o boare fină prin dreptul nasului. Am mirosuri care mă încing, altele care mă lasă rece, unele pe care le ştiu ipocrit de înşelătoare (domnii cu pateurile vanilate de la metrou, ştiu ce vă poate aroma artificială) şi altele care mă tulbură. Dar cel mai mult îmi plac cele care rămân, minute în şir, parcă, pe mucoasa nazală şi se transformă de la o secundă la alta. Baza, mijlocul şi vârful în note.

Aromă, mireasmă, parfum, duhoare, putoare, miasmă, emanaţie, exalaţie, odor şi olm, toate te pot trece prin tot atâtea stări, nu e frumos, mai frumos, chiar, decât orice alt simţ?
 

1.Mă face să visez mult de tot mirosul de încăpere proaspăt văruită. Îmi vine să-l trag adânc în piept, de teamă, parcă, să nu dispară sau să se transforme în altceva. Simt, aproape, că mă hrănesc cu ceea ce emană povestea asta. Şi, parcă, e singurul miros pe care îl pot asocia cu o imagine. Alb, alb şi iar alb.
 

2. Vă rog nu mă judecaţi în pripă: îmi place mirosul de sânge proaspăt. Nu de animal. Al meu dacă se poate, din epistaxis. Nu râdeţi. E un miros sărat, simţi fierul cum răzbate din poveste, trăiască hemoglobina! Nu mi s-a întâmplat decât o dată şi, de atunci, de câte ori mă tai la deget profit să trag în piept roşu clar, fier. Call me Erzsebet Bathory şi aduceţi-mi sute de fecioare. Vreau să-mi fac baia rituală.
 

3. Aştept de fiecare dată primăvara să ardă soarele şi să plouă, ca să mă plimb pe Dr. Lister, pe Bulevardul Dacia, prin spate pe la ATF, UNATC sau cum vreţi să-i spuneţi, sau pe terenul verde din spate de la FJSC...Miros de clorofilă arsă şi stinsă în apă. Miros de ploaie de primăvară-vară pe asfalt. Miros de tras şi de ţinut în fiecare alveolăa plămânilor. Ploaia miroase, da?
 

4. Îmi place mirosul de cărţi noi. Mirosul de cărţi bune, noi, din librăriile mici, parchetate. S-a dus naibii toată povestea, dacă se ia cartea de la Diverta sau chiar din supermarché ...Trebuie să fie carte din Waterstones, L'Ecume des Pages sau din La Hune, chiar din Cărtureşti, dar ăla mic de pe Quinet, sau din librăria cum o cheamă din You’ve got mail, merge până şi Libraria Romulus Guga, din Târgu Mureş, pentru că la toată frumuseţea de miros se adaugă şi cel de petrosin, de pe parchet.
 

5. Ca la fiecare leapşă căreia i-am dat curs (asta o fi exprimarea?) , la ultima alegere se înghesuie tot ce a mai rămas. Îmi mai plac: mirosul de farmacie, de xilină ( nu ştiu cum e când ţi se administrează personal aşa ceva, m-a ferit Cel de Sus de necazuri din astea), de pantofi noi, de tabac nears, de nou-născut, de călimară plină, de pâine proaspătă, de lemn traforat, de aracet, de păr proaspăt spălat şi uscat, de unt topit, de amoniac de la Azomureş lăsat când e ceaţă peste oraş, de brad de Crăciun, de dragoste, de Plafar şi câte or mai fi.
Am uitat să vă povestesc că, de când am spus pas cărnii şi altor lucruri chimicoase, mirosul mi s-a ascuţit, fapt pentru care mă simt o privilegiată şi profit din plin adulmecând orice e nou. Nu ştii niciodată când îţi cade cu tronc altceva!