vreau inapoi in timp

undji, ţvoi, droat, foaiă, fuăf, ziăz, zivăn, aş, nai, ţan

1,2,3,4,5,6,7,8,9,10.

Ghen dauh! (bună ziua!)

Cuvinte care se pronunţă aşa, dar nu se scriu nicicum.

Saşii nu au scriere. Limba lor se transmite pe cale orală, (e o germană mai melodioasă, nu are cum să nu vă placă) la fel şi tradiţiile şi firea lor rece, frustă, hotărâtă, ordonată.

Ei au plecat, încet-încet, spre locul de unde au venit cu sute de ani în urmă, dorind să scape de o ordine internă împotriva căreia nu doar că au luptat mereu, dar pentru care nu sunt nici cât negru sub unghie responsabili.

Casele lor au rămas, însă, locului şi n-au reuşit să ducă mai departe toate lucrurile acestea.

Case mari, cu porţi înalte care să-i apere de privirea vecinilor, sărbători doar ale lor, nunţi în mijlocul drumului (ah funia aceea care arde!) cu mirese în port de-al lor, cu (potcap să-i spun?) din catifea bleumarin.

Fanfara satului, care se micea de la o vacanţă la alta.

Lipia lor cu urdă, sosul lor de fructe (rosinchene sau agrişe, de oricare) la cartofi şi ditamai friptura, prăjiturile cu răbarbără, slănina care, parcă, la ei avea alt gust, o dungă rozalie mai mereu, afumată şi ţinută în Turn, la grămadă, fiecare ştia ce e al lui şi nimeni nu lua de la alţii, aşa ceva nu s-ar face niciodată! Farfuriile lor pictate din blidare, ieşitul duminica la plimbare în Ţecălgoz (noi stăteam pe Laigaz).

Bettina din deal, Alis şi Jürgen cel mic, pe care îl prindeam numai ca să îl smotocim, Agi care a coborât cu bicicleta panta aceea abruptă din Brazi. Werner, care, deşi sas, avea un păr negru pana corbului şi semăna cu Winettou pe coperta cărţii de acasă, Hermann, primul fost puşcăriaş pe care l-am văzut în viaţa mea (eliberat după câţi ani, oare, petrecuți după gratii, unde a intrat pentru ca vrut să treacă graniţa într-o noapte cu lună urâtă). 

Nenea Duţi care dădea lecţii de chitară, tanti Herta care mi-a făcut costumaşul acela bleu cu fustă plisată, tanti Maurer care avea flori atât de frumoase, la care mergeam după lapte şi spuneam frumos Ghen Uivăn (bună seara) pentru că mi se părea frumos să o salut, măcar, în limba ei. 

Pachetele din Germania de la tanti Gredi, camera aceea înfrigurată unde mergeam, pe timpul vacanţelor, să exersez la pian, ah, nenea acela nu primea niciun ban că-mi dădea voie să zdrăngăn, dar punea în priză repede reşoul acela din plastic cu aspect de şemineu, ca să nu-mi îngheţe mâinile pe pianina aceea pe care nu voia să ne-o vândă, de a trebuit să luam ditamai pianul de concert.

Toţi au plecat cu timpul în Germania, la rudele care veneau la ei peste vară, în maşini frumoase, cu pachete pentru fiecare din sat. Gris, zahăr, gumă, ciocolată.  Bunicul a primit, ca să aibă grijă de o casă, o cheie imensă şi mai mergeam pe acolo numai ca să ne minunăm de trăinicia unor trepte deloc ştirbe din lemn solid mărginit cu metal bătut în cuie minuscule la intervale atât de mici că te întrebi de unde atâta răbdare dacă nu ca să aibă bucuria lucrului bine clădit.

Sunt tot mai puţini, sunt piese într-un muzeu deschis dat uitării. La Saschiz e pustiu acum şi te doare rău de tot sufletul să intri în sat şi să nu mai vezi chipurile alea bălaie, obrajii aceia rumeni, şorţurile femeilor, ochii lor albaştri, atât de reci, atât de albaştri.

Saschizenii vremurilor noastre sunt celebri în vestul Europei pentru dulceaţa lor de răbarbără dusă la târguri internaţionale (trăiască mişcarea slow food!)şi rasă de pe farfurioare după doar câteva ore de la deschiderea standurilor; aici se împletesc şosete din lână-lână, pentru vreo 6 euro pentru ca la mii de kilometri la vest să coste cine ştie cât. Materialul, tradiţia, farmecul.

Casele stau să cadă, Biserica, din fericire, se consolidează, cu nişte fonduri europene. 

Aflu de aici că saşii plecaţi cu zeci de ani în urmă în Germania s-au reunit într-o asociaţie şi încearcă să-şi recapete proprietăţile confiscate de regimul comunist la plecarea lor din ţară. Le ţin pumnii strâns de tot, chiar dacă ştiu ca nu va mai fi ca atunci. Dar cine mai e aşa?

Satul copilăriei mele e acesta. La nici 20 de km de Sighişoara. Când mergeţi pe acolo opriţi-vă să vedeţi Turnul lui Bogdan, Cetatea din deal şi casele.

poze de pe saschiz.ro şi cimec.ro.