Am început să merg la tuns în fragedă pruncie: un simplu țac țac la breton, la frizeria pentru copii din oraș, călare pe un ponei gri, căci pe zebră stătea fratele meu (aveam fiecare frizerița lui, iată lux!).
Apoi un break cerșit cu lacrimi mamei neînduplecate de argumentul că toate fetele au păr extrem de scurt pe o parte și foarte lung pe cealaltă. Care frizură s-a lăsat cu un tic pe care îl observați, probabil, acum la generația jună de astăzi: scuturatul rapid din cap cu care dădeai la o parte părul intrat în ochi.
Oh yeah, ce cool mă simțeam, chit că eram o fetiță prăpădită mult prea creață pentru ce se putea obține de la acel stil.
Pedeapsa cea mai cruntă a fost că
