nu am timp, domnule, sunt ocupata!

Dar de o mici frânturi de viaţă pur şi simplu cum nu!
Mă distram teribil în urmă cu zece ani când prietena mea se mutase din Piaţa Romană numărul 9 , fix deasupra lui Nicu Alifantis pe Maşina de pâine colţ cu Turmelor. Eu eram demnă: şedeam la Doamna Ghica, pe Aleea Sinaia, lucram pe străzi cu nume de primari politicieni şi scriitori, m-am mutat apoi pe străzi cu nume de poeţi colţ cu filosofi şi acum poc, trudesc niţel pe Muncitorul mondial colţ cu Anaxagoras.Ăsta din urmă cum o fi el, dar muncitorul mondial nu vă trimite gândul la lucru, în ciuda tăierilor despre care cu groază citesc?
Dar am o revelaţie: muncitorul mondial sunt eu!
Am recitit, de data aceasta frumuşel, în spaniolă (e minunat să înveţi o altă limbă, e minunat! Mulţumescu-ţi, Doamne!) Toate focurile, focul a lui Julio Cortázar, dragul de el. Asta la o zi după ce mi-am luat curaj şi am ridicat capul peste pereţii cubiculului (să tot aibă 1.20 pereţii ăştia), să aflu ce voce caldă cu accent argentinian îmi mângâia auzul de două zile şi nu mai puţin (trăiască stăpânirea de sine şi înfrânarea curiozităţii, dar cu limite). Deşi, detectiv mic ce sunt, ştiam că vocea se mângâie cu mate făcut în cana specială pe care o zărisem la bucătărie. Şi că plănuia o călătorie în St Kitts. Deci vocea pleacă şi eu rămân cu scrierile mele şi o linişte tulburată doar de un tub de neon care bîrîie când nu clipoceşte şi invers. Precum vedeţi, îmi întunecă şi raţiunea.(staţi aşa, am văzut posesorul vocii! în armonie vocea, da.)

Julio Cortázar povestind, printre altele, că nu era un om de idei. Nu-i nimic.