Povestea aceasta a fost scrisă când abia cunoșteam Italia (în iunie 2008). Nimic nu s-a schimbat de atunci!
Dacă sunteți la micul dejun și n-aveți cum să stați cu ochii în monitor, o puteți asculta făcând click pe linkul de mai jos.
Dacă nu, lectură plăcută! Ați luat micul dejun?
Dacă sunteți la micul dejun și n-aveți cum să stați cu ochii în monitor, o puteți asculta făcând click pe linkul de mai jos.
Dacă nu, lectură plăcută! Ați luat micul dejun?
De mici pruncuţi până la venerabili cetăţeni, de la doamne preocupate de mijlocel până la signori cărora puţin le pasă, de la talpa ţării la nobili scăpătaţi, italienii mănâncă una şi bună, la micul dejun. Ceva dulce (cornetto, crostata, fette biscotate sau biscuiți pur și simplu) lapte și cafea. Cappuccino, dacă au un aparat bun acasă sau își iau micul-dejun la bar.Pe cutiile cu lapte ţi se spune care e raţia fericirii. Pe cele de biscuiţi, porţia exactă de sănătate. Lapte cald în ceaşcă, biscuiţi lăsaţi să plutească, dar nu prea mult, să nu rezulte un terci, nici prea puţin, ca să merite gestul, şi o cafea nu prea mare după. Şi o industrie bine dezvoltată, pe tema micului dejun.
Cei mai căutaţi sunt, evident, biscuiţii de înmuiat. Da, scrie mare pe cutie biscotti da inzuppare, că nu e tragedie mai mare decât aia în care hai fatto la colazione (cu un an în urmă să fi depins viaţa mea de o traducere şi nu aş fi ieşit vie, dacă mă întrebai cum se spune a lua micul dejun în italiana) şi nu s-o muiat posmagul în lapte.
Doamne, iartă-mă, nu le ajunge obiceiul şi faptul că sunt vorbăreţi, ci se pot întinde la discuţii şi pe tema biscuiţilor de muiat! Cât, cum și unde (din ce motive, știm deja).
Jos pălăria, totuşi, pentru că italienii au biscuţi buni. Cei făcuți în casă, cei din comerț, toți sunt buni. Ceea ce îi face să creadă pe hotelieri că le pot oferi turiştilor trei biscuiţi şi un cappuccino, de dimineaţă, sau pe turiștii italieni să se oripileze, dacă ajung prin alte ţări, că unii o dau cu omletă şi cârnaţi de cum se crapă de ziuă.
Acum n-o fi chiar criminală alegerea culinară a peninsularilor, dacă ne uităm ce vârste înaintate au bunicii lor. Cred că „de vină” sunt salatele, legumele, uleiul de măsline şi vinul roşu care nu lipsesc niciodată de pe mesele italienilor.
Acum n-o fi chiar criminală alegerea culinară a peninsularilor, dacă ne uităm ce vârste înaintate au bunicii lor. Cred că „de vină” sunt salatele, legumele, uleiul de măsline şi vinul roşu care nu lipsesc niciodată de pe mesele italienilor.
