Se afișează postările cu eticheta Botosani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Botosani. Afișați toate postările

15 mai 2013

Pierdută în Roma cea mare

Intrarea în cartierul Coppedè- Roma
Soare arzător la Roma, ieri, dar un vânticel răcoros face situația mult mai suportabilă.

Mă întorc acasă taman când liceele și-au deschis larg porțile a eliberare, iar adolescenții n-or avea în cap decât să-și continue gălăgioasele povești prin autobuzele neîncăpătoare la această oră. 

Un vehicul din ăsta aștept și eu de 20 de minute, vine arhiplin și mai intrăm și noi peste oamenii mirați de elasticitatea măgăoaiei pe patru roți.

Mă țin de 5 centimetri de bară cedați de un chinez răbdător (Ce, la ei cum o fi transportul în comun? Să spună mersi că n-aveam un coș cu găini vii pe cap!), suntem chiar lângă șofer sub inscripția nu staționați și număr în gând câte stații mai am până la pizza al taglio acasă, sperând că șoferul nu va opri în fiecare dintre ele, căci unde să mai intre cineva, chiar biafrez de-ar fi? 

M-am rugat zeului nepotrivit: nu doar că se oprește, dar mai așteaptă și niște puncte în mișcare care vin către noi de la cel puțin două sute de metri depărtare.

Loc este berechet, o să mă așez în brațele lui imediat! mi-aș spune dacă n-aș vedea cum de ușa noastră se apropie o balșaia dama hotărâtă să încerce precara elasticitate a autobuzului cu alți doi metri cubi de conținut.
Degeaba-i spune fata de lângă mine că așa n-avem nicio șansă să ne mișcăm din loc, în van șoferul, sătul de pasageri (de ce nu s-o fi făcut taximetrist?), bodogăne fără noimă, tanti cu ochi albaștri de Prut, Nistru, Nipru și Don rămâne cu noi. Abia se închide ușa că începe să se întrebe cu voce tare unde merge autobuzul. 

E dezorientată, agitată, vorbește cu „l” moale, trebuie să ajungă la ora 3 la familia asta care îi dă de lucru, întreabă din nou unde e strada X, nimeni să-i răspundă, iar mie îmi vine să o iau la rost că a ieșit în lume nepregătită.

O altă stație, se face schimb de prizonieri (autobuzul cedează câțiva, strada ne dă mai mulți, autobuzul acesta e extraordinar de încăpător!), călătoarea agitată îi întreabă pe nou-veniți unde e strada X, găsește răspuns și dialog în limba maternă, ce noroc!, chiar de la o doamnă de lângă ea. 

De unde sunteți?- apare un zâmbet de ușurare pe fața femeii pierdute în Roma cea mare.  
Din Botoșani.- îi răspunde mai puțin exaltată interlocutoarea.
Și eu! Chiar din oraș?
Da.- spune, înțelegătoare, salvatoarea ei.
Cât o mai fi costând un apartament în Botoșani acum?  aud și cobor, mulțumită că ai noștri se ajută între ei, nu cum se spune că ne scoatem ochii unii altora imediat ce ne vedem afară din țară.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...