Viața și micile pierderi colaterale

Se va fi spus de o mie și o sută de ori pe zi până acum, din ziua în care populația (feminină mai ales) a început să umble de colo colo cu obiectele de primă necesitate într- o geantă, că multe sunt obiectele care dispar în micul obiect de marochinărie mai ceva ca în Triunghiul Bermudelor.

Nu se povestește prea mult însă despre obiectele care intră în poșetă și mor înainte să ajungă să le fie de folos proprietarului. 

Nu pixuri care n- au scris niciodată, nu șervețele mototolite înainte să fi șters vreun nas, nu elastice care n- au legat nicio codiță, nu ciocolățele, cuburi de zahăr ori bilete de autobuz.

Pentru câteva ore la Roma, în drum spre Sicilia, la un festival, am golit sertarele de lucrurile care nu au plecat la Paris.

Am găsit cel puțin trei plasturi care au ajuns imediat la coș. 

Ieșiseră din cutie, neștiind cum pisica a fost omorâtă taman de curiozitate, și apoi din ambalajul individual. Încotro? N- au avut nimic de declarat. Unul mirosea chiar a ulei de corp.

Adio, ce cuvinte să mai am?

Ca să dau apoi, într- unul din cele trei necessaire- uri poșetă, căci de la ea pornisem, peste dumnealui. Voia să evadeze.

Acum e la panou, să se învețe minte.

Câți plasturi nefolosiți aruncați voi?