Viața la Paris: codurile

Veți fi crezând că vorbim despre coduri de conduită ori vestimentare, sau despre cine știe ce set de reguli pentru ca viața în capitala franceză să meargă înainte elegant.

Până să ajungem la ele, ar fi cazul să deschidem ușa.

Orice om care a
aprofundat viața în Franța, știe că pe aici sunt foarte comune codurile numerice la intrarea în clădiri.  

Le digicode e abracadabra care te face să ajungi la cutiile poștale. Sau la ascensor. Sau, în cazul imobilelor blindate, la o a doua ușă: cea cu interfonul.

5-6 cifre. Combinații deloc complicate: pentru ca viața nimănui să ajungă un mare coșmar, înșiruirile sunt peste tot aceleași. Nu, nu 12345, 54321, 13579, 24680 sau ce combinații așa-zis ușoare v-ar putea trece prin minte.

Și totuși nu sunteți departe cu gândul. Un exemplu lămuritor: din seria 13579 scoatem o cifră și o punem altundeva. Iese 71359 și gata codul! Dar eu găsesc treaba asta deloc ajutătoare. Confuzia, când omul are o urgență și abia așteaptă să se vadă în casă: unde era 7? La  început sau la sfârșit?

Se schimbă anual sau de câte ori există incidente care ar putea pune în pericol viața locatarilor. Contractul de închiriere spune clar că pentru binele tuturor să nu-l dai nimănui. L-am ținut secret de a trebuit să mă duc de câteva ori la poștă, ca să ridic niște pachete care trebuiau să-mi ajungă pe preșul de la intrare. Și atunci am aflat că dețineam secretul lui Polichinelle.

Pentru că numerele astea pe care eu credeam că le știm doar noi, locatarii, se află și în sertărașele memoriei proprietarilor, femeilor de serviciu, portarilor, cum altfel?, ale poștașilor, ale celor de la apă, canalizare, gaz, electricitate, ale pompierilor și ale polițiștilor.

Și mai ales pe toate indicațiile scrise pe care vecinii le dau curierilor, atunci când comandă ceva pe internet.

Păcat că de multe ori când sunt  grăbită îl confund cu PIN-ul cardului bancar. Sau cu parola unui cont de mail. 

Greu la deal Paris cu  dijicodul!