Paris: recuperăm și ștergem praful

Eram convinsă că mi- ați urmărit poveștile de pe Facebook, Twitter sau Instagram,  așa că am permis fără mustrări prea mari de conștiință să se depună colbul aici, în timp ce eu ștergeam de zor praful adevărat în noul nostru cămin de la Paris.

Cu bucurie ne-am mutat, pentru că
schimbând locul schimbăm norocul și decizia de a fi nomazi am luat- o cu ani mulți în urmă, conștienți de toate consecințele.

Cu aceeași bucurie aș fi plecat și la Beirut, și la Bagdad, dar uite că dorințele neexprimate din teamă că se risipește vraja se îndeplinesc și ele.

Mă întorc la Paris după 15 ani, tot într-o toamnă era și atunci când venisem pentru câteva luni la un stagiu Radio France Internationale. Am mai fost în vizită între timp, dar v- am mai spus parcă: turiștii sunt una, rezidenții alta. 

Din 2000 și până acum ne- am schimbat: și eu, și orașul.

Am avut de-a face cu oameni minunați în zilele trecute: culmea culmilor cea mai ciufută persoană era o româncă de la o băcănie românească de aici, de aproape. Zâmbeam larg și voiam să fotografiez vitrina, iar ea a ieșit toată înfoiată. N- am stat să o ascult. Voi evita strada Violet ( general, nu culoarea).

Am dat și de compatrioți de treabă: suntem peste tot! 

O să închei cu un citat dintr- o carte citită zilele acestea (am dat gata mai multe, nu am avut nici televizor, nici internet, nici tastatură. Ajunge luni una nouă, atâta pagubă, bine că a fost doar asta! De câte ori se mută oamenii ar trebui să ia în calcul și micile neajunsuri inerente plecatului cu casa în spinare: amintirile rătăcite, ceștile ciobite, rânduri nefuncționale de pe o tastatură care abia aștepta să se pună pe povestit).

Luni, da.

Citatul:

"De luni, încep și eu o viață nouă, 

în care luni e numai și numai luni." 

Ioana Pârvulescu- Viitorul începe luni.

De luni, așadar, sunt rezident parizian fără grijile legate de ambientare.

De luni, Parisul e (și) al meu!