24 februarie 2015

Din care aflăm că nu mi se pare spectaculos ceea ce poate chiar este

Am început, în sfârșit, să citesc trilogia new-yorkeză a lui Paul Auster. Mi-era dor de grupul Safran Foer, Nicole Kraus, Auster și am rămas lipită de canapea, mulțumită disciplinei yoga și contorsiunilor neașteptate pe care le face omul în căutarea poziției perfecte pentru citit!

Orașul de sticlă e senzațional, încrengăturile, referințele, personajele, misterul și sfârșitul. Plus că am citit pe hârtie, după o veșnicie electronică. Mă apucaseră mustrările de conștiință, eram eu tipa din Sweet Tooth la care se referă aici Valeriu Gherghel.  Madam Fușery c'est moi, sunt o victimă a prezentului și viitorului, ce pot face?

Apropo de contorsiuni: gata joaca, yoga face parte și mai mult din viața mea. Atât de mult că încep să mă uit fix la oameni și o să ajung să-i întreb de ce nu fac ceva pentru postura lor. De ce stau rezemați de ziduri, în stația de autobuz, în loc să stea în lotus? Întreb în gând, desigur. Inspir, expir, mi se face milă de Universul cocoșat.

De dimineață trecea pe strada principală, îl auzeam destul de slab, domnul care ascute cuțite, foarfeci, topoare, săbii și ce s-o mai toci prin casele vecinilor mei.

Mi-am întrebat colocatarul cum face el de are clienți, dacă doar trece pe stradă? Și am aflat: trece, revine, se oprește, oamenii se întorc acasă cu obiecte și mai tăioase.

Există un moment al zilei în care trotuarele gem de femei*(aflați din filmuleț de ce femei) cu săbii, furci, topoare, cuțite și cuțitașe, foarfeci și forfecuțe?

Vocea e aceeași dintotdeauna. De la imaginile de arhivă la anul 2008 în care l-au auzit trecând din postura de rezidentă romană, la dimineața asta înșelătoare, în care cerul e plumburiu și soarele impertinent apare din când în când.

Oare cum fac meseriașii aceștia: cumpără un CD cu anunțul înregistrat de acolo de unde își iau uneltele de lucru?) care cheamă femeile, doar femeile, ne e clar? (Donne, e' arrivato l'arrotino!)


Nu prea ne sunt ascuțitele ascuțite cuțitele, de ce să mă laud aiurea, dar n-am coborât pentru că sunt supărată: sâmbătă, în timp ce mărunțeam cu elan o țelină, m-am tăiat la degetul mare de la mâna dreaptă.

O tăietură deloc superficială, nu mă lungesc, cert e că umblu și acum cu degetul pansat. Și vă întreb: ce e moda asta cu feșe sterile din material sintetic?

Unde e tifonul de altădată?

5 comentarii:

  1. foarte tare faza cu ascuţitele. :) sorry de degetul tău, sper să treacă 100%! :)
    dra Fuşery sună bestial. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scriu cu nouă degete. Am descoperit la o oră după ce publicasem povestea că degetele fușeresc mai rău decât mintea.

      Ștergere
  2. nu mai stiu ce mi-am facut la un deget mai in toamna. am scris cu 9 degete vreo saptamana, dupa care mi-a fost ingrozitor de greu sa ma reobisnuiesc a scrie cu toate :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. degetul ăsta al meu e important: dacă lipsesc pauze, m,n,b, virgule și punct să știți!

      Ștergere
  3. Chiar exista un domn pe strada ta care ascute cutite? Vrem dovada!
    Problema cu degetul prezinta mai mult avantaje decat dezavantaje: iti ia sotul locul in bucatarie. Iar de scris...iti ajunge si un singur deget...pentru tastatura.

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...