16 noiembrie 2014

La vot, la Roma- Turul 2

Am mers de dimineață la vot, de data aceasta.

Vă trec aici postările mele de pe rețelele sociale.

Am ajuns la secția de votare 90, Roma3, de la Accademia di Romania, puțin înainte de ora 10.

Coada era consistentă, Soarele strălucea, preconizam că în două ore voi fi terminat.
După vreo 15 metri, aveam să constat că a doua coadă, de la secția Roma2, organizată tot la Accademia di Romania, era mult mai lungă.

Doamna Ana, din spatele meu. Energică, din Sibiu. de mult timp la Roma, din moment ce în agenda telefonică avea o mulțime de numere de telefon. Alte românce pe care le îndemna să vină. Ea le ține rândul, a votat la 9 dimineața, când coada era mult mai mică.

Ar fi ieșit mai devreme, „dar baba mea nu m-ar fi lăsat”. Baba e femeia pe care o îngrijește.

A venit cu 30 de declarații pentru cei care stăteau la coadă. Începe să le împartă, le scot și eu pe ale mele.

Lumea începe să le completeze, deși până la intrarea în secție mai aveau să treacă ore bune.

Tic, tac, mai înaintăm. Dacă acum două săptămâni la coadă se depănau povești personale, acum se făcea recapitularea ultimelor declarații politice și dezbateri televizate.

Soare orbitor, trec elicoptere.

De precizat că primarul capitalei italiene, Ignazio Marino, a semnat un decret prin care românii care veneau la secțiile de vot puteau intra în zona verde a orașului chiar dacă mașinile lor aveau certificat Euro2, 3, sau 4.

Prin dreptul cozii trece actrița Maria Dinulescu. Ieri era, potrivit Instagram, unde a postat fotografii dintr-o excursie, în apropiere de Napoli. S-a întors la Roma, ca să poată vota devreme.
Când am văzut-o eu terminase deja.

Ne-am bucurat degeaba când ne-am apropiat de poartă. O iluzie aiuritoare că suntem toți corecți. Aici eram deja într-o piațetă, prilej pentru cei care voiau să se bage în față să o facă.

M-a deranjat teribil când am văzut că pe flancul stâng apăruseră niște doamne și domni care, mai strigând ”Vrem să votăm!” mai urlând ”Hoții” și ce or mai fi auzit la televizor în zilele trecute, de prin alte orașe ale lumii, mi-au furat cel puțin o oră din viață. Pentru că s-au băgat în față, nu de alta.

Un domn pe care nu am să-l numesc dar poate veți auzi de el, îl miros că se pregătește de o candidatură pentru un post în Parlament în circumscripția ”străinătate”,  agita niște ape: venise la costum și cu un cameraman (cu o cameră video, desigur).  După modelul Dan Diaconescu, politician, ziarist, om de televiziune etc într-o singură persoană, le dădea apă la moară unor femei care abia așteptau să se vadă, parcă, filmate și să-și spună părerea despre țară, hoție, umilințe.

Nu spun că  merităm să stăm la coadă, dar oamenii de la secție de votare au ieșit din când în când cu un teanc gros de declarații, cine nu lua de la ei lua de la un tânăr care venise cu două topuri de hârtie A4 pe care scosese la imprimantă declarația, iar înăuntru, cum aveam să constat după 2 ore, treaba mergea rapid în limitele în care poate merge rapid votul cu șapte ștampile.

Partea cea mai dureroasă a fost în fața porții. Pe niște trepte din fericire destul de mari, lumea a început să se împingă: din spate, din lateral (cei care se băgau în față) și din față cei care erau zdrobiți de primele două grupuri). Lângă mine care, zău dacă știu de ce, a venit la vot cu o sacoșă imensă. N-aveam loc să ne mișcăm, n-aveam loc să cădem, mi-am păzit bine poșeta și am răbdat stoică.

Un domn din stânga mea a ieșit din coadă. Zău dacă-l condamn.
O altă doamnă, o vom numi aici doamna în pardesiu bleu, avea aceleași gânduri. Mai în glumă, mai în serios, i-am zis că nu o las să plece. Încă era soare.

Am intrat, doi tineri voluntari verificau dacă declarațiile erau corect completate, înăuntru, la comisie, totul a mers repede.

M-au deranjat și viralele de genul: nu mai mergeți în cabină, grăbiți votul, puneți ștampila acolo pe masă. Păi nu e chiar așa:  oamenii din comisie aveau de completat un tabel cu datele votanților. Până am ștampilat, suflat să se usuce cerneala, împăturit buletinul și introdus în urmă au terminat și ei. Și nu trăgeau mâța de coadă.

La întoarcerea spre casă m-am întors la Accademia di Romania. Era după o ploaie torențială care se  mai domolise puțintel.








Post by Povestile Monicai.





Un comentariu:

  1. mno, slava Cerului ca am putut vota, ca a fost totusi ok la noi doua comparativ cu alte orase si mai ales ce bine ca s-a facut istorie (cliseu alert :))) )

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...