Sunt din ce în ce mai convinsă că italienii dau din mâini de când au fost puși toți laolaltă, acum 150 de ani.
Totuși, mă bucur, când văd imagini cu Mussolini, căci nu se mai gesticulează ca în trecut.
Spre fericirea ochiului meu drept, care urma să
sfârșească tragic pe caldarîm, anul trecut, din cauza unor gheare din plastic care s-au îndreptat în viteză către el, când posesoarea lor voia să spună ”acolo, la stânga!”
sfârșească tragic pe caldarîm, anul trecut, din cauza unor gheare din plastic care s-au îndreptat în viteză către el, când posesoarea lor voia să spună ”acolo, la stânga!”
Așa se întâmplă când mergi în pas vioi și trebuie să depășești lumea care se scurge în ritm lent pe trotuare.
Săptămâna trecută, scenariu similar: eu în pas vioi, două doamne ocupând întregul trotuar, căci mergeau ca Fetele de la Căpâlna, ca țăruza pe hârtie, nu alta.
Depășesc pe stânga, ca mașinile, fără să-mi semnalizez intenția cu altceva decât un scusi sec. (Să-mi cumpăr claxon? Lumini de semnalizare?)
Ghinion curat: o mână cât telescopul cu care profesorul de geografie ne mai ardea peste umeri se întinde către cotul meu drept.
Mâna ținea, cu degete de ricotta, cum ar spune italianul, sau de mămăligă, cum ar spune profesoara mea de pian, niște ochelari de soare.
Trosc! Aud. Domnișoară!!! Aud.
Gâtul se rotește, gura-mi glăsuiește: basta con sti gesti!
Pasul se grăbește. În urmă-mi se bolborosește.
________________
La întoarcere, mi-am pus gluga pe cap și am luat-o pe altă străduță.
Justitia divina s-a facut simtita in cazul ochelarilor "gesticulantei"=))
RăspundețiȘtergerecate lovituri mi-am luat din cauza acestui ”sanatos„ obicei!
Ștergere