Zilele trecute, la Berlin, am cunoscut-o pe Bianca. Din vorbă în vorbă, îmi povestește că de fapt o cheamă Maria Bianca, dar a trebuit să-și schimbe ordinea prenumelor, în primii ani de școală pentru că își băteau joc copiii de ea: cum o vedeau, cum îi cântau un cântec (și începe să-mi-l fredoneze)
M-a lovit o nostalgie pe care au bătut-o doar lacrimile în care ascultam
pe Youtube, câteva ore mai târziu, ajunsă la hotel, Santa Maria. În varianta nemțească, care ajunsese în casa mea pe o casetă BASF redată tot mai greu, pe măsură ce se uza, de casetofonul fabricat în RDG. Și pe care o lălăiam cu spor alături de fratelo. El imita versurile, eu pe tantile acompaniatoare cu Maria, Maria.
pe Youtube, câteva ore mai târziu, ajunsă la hotel, Santa Maria. În varianta nemțească, care ajunsese în casa mea pe o casetă BASF redată tot mai greu, pe măsură ce se uza, de casetofonul fabricat în RDG. Și pe care o lălăiam cu spor alături de fratelo. El imita versurile, eu pe tantile acompaniatoare cu Maria, Maria.
Am ascultat și varianta italiană, cea originală. Compusă de frații De Angelis, niște cantautori atât de prolifici (lor le aparțin, printre altele, multe melodii de pe coloanele sonore ale filmelor lui Bud Spencer. Și cea a filmului Sandokan!) încât au lansat multe cântece sub diferite pseudonime ca să nu pară Sergiu Nicolaescu al clasamentelor muzicale ale momentelor.
Habar n-aveam eu pe atunci că peste o mie și o sută de ani aveam să reascult atât de emoționată melodia la Berlin. Poftim madlenă.
Voi știați melodia asta?
Parcă varianta germană sună vag familiar, dar nu pot spune c-am conștientizat vreodată existent cîntecului ăstuia, chiar dacă l-am mai auzit.
RăspundețiȘtergereDacă nu mi-l fredona, nu-mi aminteam nimic.
ȘtergereSanta Mariaaaaaa
Am cetit ieri, dar m-am abtinut sa comentez, ca ma faceam ca invat.
RăspundețiȘtergereSi dupa ce-am cetit, mi-am amintit cum asculatam eu Toto Cutugno, Francesco Napoli si alta caseta cu chitara clasica, din nou si iarasi, la casetofonul meu rusex Vega stereo despre care am mai povestit. Era mare, gri/argintiu, urat si prindea banda. Si cum fredonam asa: la shante mi cantare, cola chitara mio... Cola, de la coca cola. :)))
https://www.youtube.com/watch?v=zRDVQT_MT-o#aid=P8sAlM5KXmQ
Evident că era cola! Era tot ce n-aveam și se cânta în străinătate! freestyle!
ȘtergereChiar n-o știam, deși, după îmbrăcămintea băieților, se cânta cam pe vremea când purtam și eu pantaloni de-ăștia. :)
RăspundețiȘtergereȘi eu aveam așa pantaloni! bine, mărimea pentru 3-4 ani. Și tata, și fratele meu. Ieri, pe stradă, n-am văzut niciun pantalon cu turul la locul lui.
Ștergere