Nu ştiu cât e de cunoscută „La Befana” în România, aşa că-mi permit să vă povestesc ca şi cum aţi fi la nivelul meu de acum 10 ani: zero, nulla, nimic barat.
Se sărbătoreşte pe 6 ianuarie şi e oarecum de înţeles de ce: la 12 zile de la Crăciun, luna e în creştere. De aici şi numele „Epifania” (grecescul epi-fanea) care ar fi manifestarea luminii lunii. (Spre diferenţă de Crăciun, care e legat de Soare.)
Întruchiparea momentului e o bătrână care aduce daruri, căci e simbolul naturii pe moarte. Fructe uscate, mere, portocale, mandarine şi nuci. Sau cărbune şi cenuşă, în ciorăpeii pentru copiii care n-au prea fost cuminţi. Azi, puştiul din mine a găsit un ciorap la picioarele patului. Era plin de dulciuri dar printre ele se afla şi un cărbune mic, zău dacă pricep de ce.
Noroc că e dulce.
4 comentarii:
ai facut tu ceva... :)
un fel de Mos Niculae ;)). hmmm... dar ce sa fie cu carbunele?!
Sunt cuminte, zău!
Nu, nu cărbuni! Situaţia internaţională este şi aşa tensionată, nu mai e nevoie de agitatori carbonari.
Trimiteţi un comentariu