ponche!

Am luat o mână de tejocote, l-am spălat bine, l-am pus la fiert în apă. focul era nemilos. Între timp am hăcuit trestia de zahăr. Dacă sunt de la (altă) ţară. n-am ştiut că îl pot coji cu brişca şi apoi se taie mai uşor, ocazie cu care am văzut ce se poate face cu satârul din acel frumos set de cuţite cum cred că are jumătate de planetă. Jumătatea bună, sper. Am înfipt nişte cuişoare în nişte mandarine, am tăiat un măr în patru după ce i-am înfipt în cotor cilindrul acela meseriaş care scoate tot şi lasă în urmă un mare gol. Am pus altă apă în cratiţa mare, am pus fructele mai sus menţionate fără să le arunc că nu-mi place să mă împroşc cu lichid fierbinte, m-am dus să caut scorţişoara cumpărată de dimineaţă. Era în baie, lângă nişte şerveţele. Acolo să-i fie locul, am zis, dar nu acum! Am scos o bucată de scoarţă frumos mirositoare, am pus-o în apa care dăduse deja în clocot, am pus focul la miculuţ şi am făcut o poză. Căci e o modă să stai cu aparatul foto prin bucătărie, după care urmează baia. Nu am cadă, v-am zis? No, ăsta o fost ponche. În care unii mai pun şi hibiscus, să fie roş-creastă de cocoş. Eu nu vreau diureză puternică, am spus pas. Şi roşul nu mi-a plăcut niciodată. Albastru nu are cum să fie ponche ăsta decât dacă-mi împrumută Bridget Jones nişte sfoară albastră să leg tecojotele.
Ponche se bea de Crăciun în Mexic. Pun pariu că denumirea vine de la punch. Nu găsesc nimic pe tema asta.
A, încă ceva, adulţii mai pun nişte rom, înainte să bea ponchele ăsta.
Crăciun fericit, am mai zis?