roma şi anii 80

fu un weekend maravilioso...

cu revăzut Kramer vs Kramer, plâns pentru micuţul Billy, dat seama că Meryl Streep fu chiar frumoasă, revăzut apoi Manhattanul în filmul cu acelaşi nume, filmat tot în 1979 ca şi Kramerii, cu Meryl Streep la fel de frumuşică, râs cu Woody Allen (chiar aşa, când mă ajută Hăl de sus să-l cunosc, când?), mâncat la nişte sarzi dar privit mai mult cu jind în blidul comesenilor, că deh, roşioare, carciofi şi alte legume crude sau pe grătar s-a mai văzut...fost la Feltrinelli, luat filme printre care The Killing Fields, La meglio gioventù, care e cu Luigi Lo Cascio de nu aveam eu să ştiu cine e, când am luat un cot în splină, pe când eram ,în toamnă ,la Le Cul de Sac şi el mânca nişte viţel cu piure de cartofiori, lângă mine (vedeţi aici povestea cu restaurantul), era cât pe ce să-mi iau şi Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring al lui Kim Ki-Duk, dar era în coreeană şi tialiană şi zău dacă ştiu pe care o vorbesc mai bine:), luat şi The Friday Night Knitting Club, citit la greu în avion şi nu încetat nici când am simţit că îmi explodează capul în ciuda gesturilor pe care le ştiu de mic copil, ca să împiedic durerea de urechi, recte mestecat, căscat şi înghiţit în acelaşi timp (da, asta e cerinţa). Şi atunci mi-am dat seama că stewardesele ar trebui să le spună călătorilor şi secretele astea, prin microfon, nu doar tâmpeniile cu vesta de salvare şi ajutatul vecinilor să-şi pună masca de oxigen, că nu ştiu cine reţine lecţioarele acelea şi le mai pune şi în practică, în caz de Doamne fereşte, cădere mai puţin lină şi panică intensă.