Vajnicul Vladimir merge la concerte. Precaut sau mai degrabă de teamă ca nu care cumva să nu pătrundă adâncile taine ale muzicii interpretate, ia cu el aparatul foto. Pentru instantanee, piedici în calea uitării şi, graţie tehnicii moderne, chiar şi pentru filmuleţe! Le duce apoi acasă, le descarcă pe calculatorul plin de programe cu care el ia muzică şi filme de pe internet (gratis, ce minune!) şi, dacă vrea să se dea mare le pune şi pe Youtube. Plus că, dacă are blog, filmuleţul aduce trafic, traficul – bani, iar el îşi poate cumpăra noi şi noi bilete la alte spectacole.
Vajnicul Vladimir şi-a luat pretina, vineri seara, şi s-a dus la Sanda Weigl. Loc şi-a luat la balcon. Poate pentru motivele ce ar putea transpira din primul paragraf, poate tocmai ca să aibă o imagine cuprinzătoare a actului artistic.
Vajnicul Vladimir nu e însă infailibil. La fel de vajnica fată care lucra pentru organizatori în prima lojă de lângă scenă, cu ochii-i ca de uliu l-a remarcat în activitatea lui.
A venit la el, i-a spus ce vă imaginaţi că ar spune orice om ce protejează nişte drepturi intelectuale doar că a fost într-o mare eroare. Nu tutuieşti omul, madam, orice ar fi făcut. Ce e asta, retorsiune?
Vladimir cel vajnic a ridicat nasul sus, nu ştiu ce planuri avea cât Sanda încă îi dădea cu pistolul şi celularul, dar la finalul concertului bine nu i-a fost.
Fata cu dreptatea de partea ei a chemat între timp un tip solid cu o cască în ureche şi pe acelaşi ton iritat i-a spus că ar dori ca Vladimir cel vajnic să nu iasă din clădire cu Sanda cântând de zor în aparatul lui. Aici a intervenit glasul de Donald Duck al prietenei vajnicului Vladimir. Ce dovadă aveţi că am făcut foto şi înregistrare şi, la o adică, unde scrie că nu avem voie să facem fotografii? Aici îmi vine să intervin: unde scrie şi că de la bibliotecă nu poţi ieşi cu foi rupte din cărţi, acolo unde spune că nu poţi să mă buzunăreşti, dacă împărţim acelaşi autobuz, pentru că eu muncesc pentru ce e acolo şi nu poţi lua cu tine, uite aşa pentru că nu ai citit nicăieri că nu se cade. Îmi vine să spun ceva şi de bunsimţ dar Fata mi-o ia înainte. (păcat de tonul înţepat, zău!). Prietena s-a săturat, între timp. Vladimir, eu vreau să merg acasă! Vladimir, hai, şterge înregistrarea! (Care, soro, că ai negat câteva minute mai înainte?)
Între timp fata face greşeala să îl reţină cu braţele pe Vladimir care voia să meargă şi el acasă. Cu Sanda cu tot. Vladimir îi reproşează gestul, Fata declară aproape că doar peste trupulul ei Vladimir poate porni în călătoria fără de sfârşit, o hostesă (ah, iubesc cuvântul, gazdă ar însemna prea mult! Întâmpinătoare ar fi, nu) formează un număr pe telefon, după ce înainte apăruse şi Poliţia în discursul unuia dintre cei trei.
Vladimir: dar nu m-aţi întrebat cine sunt! Ştiţi cine sunt eu?
Eu dau să ciulesc trei urechi, dacă aş putea. Vladimir e CINEVA!
Fata îi spune: arătaţi-mi, atunci, acreditarea, ceilalţi fotografi au venit în loja în care mă aflam eu!
Vladimir, cu glasul puţintel firav, acum: sunt un simplu cetăţean!
CETĂŢEAN, aş spune! În viaţa mea nu am dat peste cineva mai mândru decât Vladimir că e un simplu cetăţean. Atât de plin de cetăţenia lui simplă încât să şi-o anunţe prin Ştiţi cine sunt eu?
Aici povestea mea se termină. Prietena cu care eram a ieşit de la toaleta teatrului Odeon, aflată în imediata vecinătate a ostilităţilor narate.
Vajnice Vladimir: ceea ce ai făcut dumneata se cheamă furt. Doar pentru că până acum nimeni nu a venit să te tragă de mânecă să-ţi spună în ce mare păcat ai căzut nu înseamnă că actul tău nu e blamabil.
Vajnică Fată: puteai la fel de bine să spui ce aveai de spus fără să ridici tonul, să tutuieşti omul căzut în ridicol şi să pui mâna pe el. Eleganţa îţi lipsea, aşadar.
Vajnice spectator: dacă înainte aflai de pe afişe (am observat eu că pe stâlpii unde sunt anunţate marele paranghelii manelistice îndemnnul persistă) că nu ai voie să duci cu tine acasă, virtual, ce ai văzut pe scenă, azi lucrul ar trebui să fie de la sine înţeles. Pentru că 'nemo ex propria turpitudine commodum capere potest'... Sau, cum ar veni, prostia nu e o scuză.
Vajnicul Vladimir şi-a luat pretina, vineri seara, şi s-a dus la Sanda Weigl. Loc şi-a luat la balcon. Poate pentru motivele ce ar putea transpira din primul paragraf, poate tocmai ca să aibă o imagine cuprinzătoare a actului artistic.
Vajnicul Vladimir nu e însă infailibil. La fel de vajnica fată care lucra pentru organizatori în prima lojă de lângă scenă, cu ochii-i ca de uliu l-a remarcat în activitatea lui.
A venit la el, i-a spus ce vă imaginaţi că ar spune orice om ce protejează nişte drepturi intelectuale doar că a fost într-o mare eroare. Nu tutuieşti omul, madam, orice ar fi făcut. Ce e asta, retorsiune?
Vladimir cel vajnic a ridicat nasul sus, nu ştiu ce planuri avea cât Sanda încă îi dădea cu pistolul şi celularul, dar la finalul concertului bine nu i-a fost.
Fata cu dreptatea de partea ei a chemat între timp un tip solid cu o cască în ureche şi pe acelaşi ton iritat i-a spus că ar dori ca Vladimir cel vajnic să nu iasă din clădire cu Sanda cântând de zor în aparatul lui. Aici a intervenit glasul de Donald Duck al prietenei vajnicului Vladimir. Ce dovadă aveţi că am făcut foto şi înregistrare şi, la o adică, unde scrie că nu avem voie să facem fotografii? Aici îmi vine să intervin: unde scrie şi că de la bibliotecă nu poţi ieşi cu foi rupte din cărţi, acolo unde spune că nu poţi să mă buzunăreşti, dacă împărţim acelaşi autobuz, pentru că eu muncesc pentru ce e acolo şi nu poţi lua cu tine, uite aşa pentru că nu ai citit nicăieri că nu se cade. Îmi vine să spun ceva şi de bunsimţ dar Fata mi-o ia înainte. (păcat de tonul înţepat, zău!). Prietena s-a săturat, între timp. Vladimir, eu vreau să merg acasă! Vladimir, hai, şterge înregistrarea! (Care, soro, că ai negat câteva minute mai înainte?)
Între timp fata face greşeala să îl reţină cu braţele pe Vladimir care voia să meargă şi el acasă. Cu Sanda cu tot. Vladimir îi reproşează gestul, Fata declară aproape că doar peste trupulul ei Vladimir poate porni în călătoria fără de sfârşit, o hostesă (ah, iubesc cuvântul, gazdă ar însemna prea mult! Întâmpinătoare ar fi, nu) formează un număr pe telefon, după ce înainte apăruse şi Poliţia în discursul unuia dintre cei trei.
Vladimir: dar nu m-aţi întrebat cine sunt! Ştiţi cine sunt eu?
Eu dau să ciulesc trei urechi, dacă aş putea. Vladimir e CINEVA!
Fata îi spune: arătaţi-mi, atunci, acreditarea, ceilalţi fotografi au venit în loja în care mă aflam eu!
Vladimir, cu glasul puţintel firav, acum: sunt un simplu cetăţean!
CETĂŢEAN, aş spune! În viaţa mea nu am dat peste cineva mai mândru decât Vladimir că e un simplu cetăţean. Atât de plin de cetăţenia lui simplă încât să şi-o anunţe prin Ştiţi cine sunt eu?
Aici povestea mea se termină. Prietena cu care eram a ieşit de la toaleta teatrului Odeon, aflată în imediata vecinătate a ostilităţilor narate.
Vajnice Vladimir: ceea ce ai făcut dumneata se cheamă furt. Doar pentru că până acum nimeni nu a venit să te tragă de mânecă să-ţi spună în ce mare păcat ai căzut nu înseamnă că actul tău nu e blamabil.
Vajnică Fată: puteai la fel de bine să spui ce aveai de spus fără să ridici tonul, să tutuieşti omul căzut în ridicol şi să pui mâna pe el. Eleganţa îţi lipsea, aşadar.
Vajnice spectator: dacă înainte aflai de pe afişe (am observat eu că pe stâlpii unde sunt anunţate marele paranghelii manelistice îndemnnul persistă) că nu ai voie să duci cu tine acasă, virtual, ce ai văzut pe scenă, azi lucrul ar trebui să fie de la sine înţeles. Pentru că 'nemo ex propria turpitudine commodum capere potest'... Sau, cum ar veni, prostia nu e o scuză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!