miercuri, septembrie 19

scrisori catre prietenii din copilarie #3

Diana,

Nu te-am mai văzut de cel puţin doisprezece ani, dar veşti despre tine am, de anul trecut chiar. Ai un bebeluş? Hi, hi, sper să fie frumuşel ca tine, rază de soare! Mai ţii minte când stăteam cu orele în faţa porţii tale, la colţ de stradă sau chiar acasă la tine, după ce ieşeam de la şcoală? Bunica ta ne chema să intrăm, ea ne-a învăţat povestea cu femeile care au ieşit de la puşcărie şi au mai stat de vorbă în faţa închisorii câteva ore. Tu stăteai la casă, aveai curte şi, mai ales, pivniţă. Câte am făcut noi acolo! Mai ţii minte când intrase un liliac şi coboram în beci să ţipăm şi ieşeam, apoi, repede cu mâinile în păr? Dar când fratele tău a reuşit să-l prindă şi îl ţinea, în grămada aceea de cîlţi cu care îl momise în ditamai borcanul de murături? Pianul tău era mai mic decât al meu şi mi se părea, evident, mai frumos. Părul tău era mai bălai decât al meu şi mi se părea, evident, mai frumos, deşi era scurt dar chiar şi aşa îmi plăcea, că pe mine mama nu mă lăsa să mă tund.
M-am gândit la tine azi pentru că mi se părea mie că 19 septembrie are ceva anume. He, he, apoi mi-am amintit: e ziua lui Marius. Cum revin şi amintirile astea, după zeci de ani, brusc, la vederea unei date!

4 comentarii:

  1. incep sa regret ca n-am fost colegi de pampoane. poate ca parul meu era mai balai decat al tau si poate ca ma invidiai pt sacoul negru de la uniforma si sapca cu cozoroc de ebonita.tu le spui atat de frumos...of, scoti ce e mai bun din mine / si din fabrici si uzine.
    auzi, tu nu trebuia sa fi la Roma la ora asta ?

    RăspundeţiȘtergere
  2. domani, domani!
    daca eram colegi de pampoane pun pariu ca ma fugareai prin curtea scolii...nu ca sa ma pupi, dar ca sa ma tragi de codite!
    florile de mina va plac?

    RăspundeţiȘtergere
  3. eram slab la sport. singurul lucru care imi atragea atentia era dinamismul colegelor mele care executau pasul strengarului.

    RăspundeţiȘtergere
  4. marcaj:)))) da, deci stateai si le puneai piedica! ma te, ma tem, ma tem!

    RăspundeţiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

LInkWithin

.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...