nu ma mai mira nimic

Cu mii de ani în urmă, la ospeţe, strămoşii noştri aruncau peste umăr oasele golite de carne.

Cu zece ani în urmă, când am venit în Bucureşti, am constatat că obiceiul se întreţine prin practică asiduă. Decât că nu se mai aruncă doar ciozvârtele, acum.

Vecina mea de atunci, femeie cu două facultăţi, nu vă grăbiţi să o faceţi venită din colibă, arunca pe geam orice rest alimentar, bâiguind ceva de genul: să mănânce câinii. A continuat şi după iarna în care, în fiecare dimineaţă, mergea la antirabice pe ger şi viscol.

Dacă aţi fi văzut, acolo în Colentina, copacii de lângă bloc, aţi fi crezut, de departe, că e Crăciunul. De aproape aţi fi văzut, iertare pentru cei care nu au mâncat încă, de toate.

În blocul din Crângaşi au chemat cohorte de instalatori, când coloana de apă de la toaletă s-a înfundat. Au găsit un magazin într-unul singur, cred că lipseau doar cizmele de cauciuc. Cotoare de varză, chiloţei de copil (Scutecele se aruncă pe geam, mă scuzaţi!), metale... aproape orice!

În Botoşani, un copil de patru anişori a murit după ce nişte oameni au aruncat pe fereastră, de la etajul trei, un fotoliu. Povestea e aici.