RRR*

dar ca de mileniu trei.

Mda, din toată povestea aceea pionierească în care trebuia să predăm hârtie, păpădie, castane şi textile (pentru ce, pentru ce?) îmi plăcea partea cu hârtia. Ca şi alţii care au scris despre asta, şi eu aveam un tată de nădejde. 

Nu ştiu, însă, cum de îmi primea cineva la reciclat hârtia dusă de mine! Cum să consideri bun de reciclat volume întregi cu plenare, teze din aprilie şi alte spuse ale tovarăşului cu o singură ureche dar mult iubit chiar şi aşa. 

 Cum de îmi dădea tata aşa ceva şi cum de nu am primit nicio observaţie în momentul în care, lângă cântar, tovarăşul nota conştiincios pe caiet, în dreptul meu, un număr frumuşel de kilograme. Net peste al celorlalţi! 

Ce calmă stăteam eu în timp ce colegii deveneau chiar agitaţi, pe măsura ce se apropia ziua Z a predării, când eu ştiam că aduce tata marfa. Şi cum veneau cu pacheţelele lor ruşinos de mici, la tovarăşul învăţător ceilalţi copii, şi cum apăream eu ţanţoşă, cu ditamai teancul de cărţi legate cu sfoară. 

Anii trec, mii de copaci au murit, între timp, pe altarul scriiturii, iar sentimentul pionierului care îşi îndeplinea cu atâta succes norma la hârtie s-a schimbat într-o adevărată isterie. Să nu-mi văd colegii risipind hârtia! Lasă, că este. Deocamdată, măcelarule de copaci! Ia, scrie şi pe dos, dacă e doar pentru noi. Mai strânge rândurile. Unde e cutia în care strângem hârtia pentru reciclare? Niciun răspuns. Niciun răspuns. Niciun răspuns, da?

Răspunsul e aici, atunci. Copacul de hârtie ne ajută, dacă vrem. Dar trebuie să vrem. Vrem? De ce suntem nesăbuiţi?
______
RRR - recuperare, reciclare, refolosire, pentru copiii care nu au prins acţiunea cu elan tovărăşesc intitulată aşa