Se dă un flacon de Passiflora, pentru cei care nu pot dormi şi vor ceva uşurel, fără reţetă de la doftor.
Se cumpără, se ţine în casă. Se discută cu mama despre efectele benefice şi, cum nu e timp de mers la plafarul din Amzei, pentru că în altul nu păşesc, din motive de claustrofobie, se dăruieşte mamei flaconul respectiv, cu multe bulinuţe roz într-însul.
Se cumpără, se ţine în casă. Se discută cu mama despre efectele benefice şi, cum nu e timp de mers la plafarul din Amzei, pentru că în altul nu păşesc, din motive de claustrofobie, se dăruieşte mamei flaconul respectiv, cu multe bulinuţe roz într-însul.
La mama în vizită soseşte cumnata ei. Se discută despre drumuri lungi tocmai până în Italia, schimbat patul deci slabe şanse de dormit, se ajunge la beneficiile Passiflorei, cum nu e timp de mers la Plafar se dăruieşte flaconul.
Se merge cu el în Italia, în sud, în frumoasa localitate Calimera. Da, există. Se doarme bine, nu e nevoie de Passiflora, dar domnul gazdă, am uitat cum îl cheamă, că nu l-am cunoscut, are, într-o seară, un atac de panică. Soţia lui e în spital, el e bătrân, ba plânge ba e speriat. Cumnata mamei, mătuşa mea în consecinţă, îşi aduce aminte de flaconul cu Passiflora, strigă Calmo, calmo! îl pune pe Don Rigoberto sau cum îl cheamă să ia un bulin şi gata. Se întoarce, dă înapoi cutia mamei mele.
Cum-necum, cutia ajunge iar la mine. Drum lung în Europa, de teamă că nu o să pot dormi la câte paturi aveam să schimb, iau Passiflora cu mine, ce să fac? Agiung la capătul pământului, în ţinutul lui D'Artagnan unde bărbaţii adevăraţi mai poarta mustaţa răsucită, cam ca secuii, şi, de fapt, ca cei trei muşchetari, într-un castel unde se lasă cu o ceartă între cunoscuţii mei.
O doamnă apare în iatacul meu, să-şi revie, şi, cum nu ştiam să o liniştesc cu cuvinte puţine scot cutia. Nu îi spun nimic. Iau un pahar, torn nişte Armagnac, îi împing capsula pe gât şi o pun să bea. Misiune îndeplinită.
Se merge cu el în Italia, în sud, în frumoasa localitate Calimera. Da, există. Se doarme bine, nu e nevoie de Passiflora, dar domnul gazdă, am uitat cum îl cheamă, că nu l-am cunoscut, are, într-o seară, un atac de panică. Soţia lui e în spital, el e bătrân, ba plânge ba e speriat. Cumnata mamei, mătuşa mea în consecinţă, îşi aduce aminte de flaconul cu Passiflora, strigă Calmo, calmo! îl pune pe Don Rigoberto sau cum îl cheamă să ia un bulin şi gata. Se întoarce, dă înapoi cutia mamei mele.
Cum-necum, cutia ajunge iar la mine. Drum lung în Europa, de teamă că nu o să pot dormi la câte paturi aveam să schimb, iau Passiflora cu mine, ce să fac? Agiung la capătul pământului, în ţinutul lui D'Artagnan unde bărbaţii adevăraţi mai poarta mustaţa răsucită, cam ca secuii, şi, de fapt, ca cei trei muşchetari, într-un castel unde se lasă cu o ceartă între cunoscuţii mei.
O doamnă apare în iatacul meu, să-şi revie, şi, cum nu ştiam să o liniştesc cu cuvinte puţine scot cutia. Nu îi spun nimic. Iau un pahar, torn nişte Armagnac, îi împing capsula pe gât şi o pun să bea. Misiune îndeplinită.
Passiflora mea a călătorit, nu glumă şi, ce e de râs, nu m-a ajutat nici pe mine, nici pe mama, nici pe Auntie, ci pe tot felul de oameni de peste mări şi ţări.
Cine are nevoie de puţintică linişte sau chiar de somn, să-mi spună, doar!
Aceasta nu este o reclamă, da?
daca se poate, un flacon la mine, ca sincer, o pastiluta ma gadila doar :)
RăspundețiȘtergerecalmo, calmo!
RăspundețiȘtergereMisto calmare, acum unainte de uikend !
RăspundețiȘtergere