20 iulie 2007

Ciocoamintiri


A se citi cu un pătrăţel de ciocolată, măcar, la îndemână.

Aceasta o poveste bazată pe memoria gustativă, cu repere legate de ciocolată, un aliment din care pe vremea copilăriei mele rar găseai. 
Pălise aurul epocii. Nici nu-mi imaginez cum ar înţelege un copil născut după '90 că viaţa unora se poate lega din momente în care apărea o ciocolată.  
O enumerare fără pretenţii de clasament.

1. Zilele de naştere cu torturi de ciocolată. Nu conta câţi ani aveam şi nici că nu mâncam aşa ceva, dacă eram prea mică .Dar ce poţi face când ai un frate care-ţi îndeasă ciocalată pe gât ?

2. Când trecusem de trei ani şi mama mă întreba dacă vreau ciocolată răspundeam :
"Da-i chinevească?"
"De ce, Moni?" 
"Că-i ca o cremă!" adică ceva mai bun decât produsele româneşti ce purtau titlul de ciocolată, pe atunci. Şi primeam un pătrăţel din acela, cu ambalaj foarte frumos, de pus la colecţie. peştişori, peisaje din China, chiar zgârie-norii din Shanghai.

3. Pentru cei care nu aveau rude sau prieteni în străinătate, ori pe cineva la shop, soluţia era ciocolata de casă (deşi tot trebuia să ai mai mult zahăr, unt şi lapte praf decât ceilalţi, pentru un asemenea lux). Mama ne răsfăţa cu tot felul de combinaţii delicioase. Dar farmecul ideii de ciocolată făcută în casă nu dispare aici: gândiţi-vă că cineva trebuia să lingă toate oalele alea, doar n-o să arunci bunătate de resturi în chiuvetă .Cea mai grea misie totuşi: să găseşti prin casă locul în care pitea mama tava cu ciocolata tăiată deja în bucăţi.

4. O pungă cu praf de făcut ciocolată caldă pe care mama o primise de la cineva care fusese la Viena. Cred că vreo 2 ani am tot băut, din când în când, o ciocolată bună, puţintel mai diluată, să ne rămână cât mai mult.

5. Ciocolata pe care bunica o primea pachet de la saşii plecaţi în Germania sau Austria.

6. Ciocolata ungurească de găsit, din când în când, la depozit, la domnul Frandeş, înainte de 89:Maci csokoládé, Africana şi ce mai era.Cu arahide ne plăcea.

7. O ciocolăţică Duplo pe care tanti Lica, prietena mamei, o adusese din Germania ( încă mai am ambalajul, undeva într-o carte, acasă la Târgu Mureş. De fapt trebuie să recunosc că aveam o colecţie întreagă, până la o ceartă cu fratele meu care s-a răzbunat distrugând-o.)

8. Prima Nutella pe pâine, acasă la Ioana Banc.

9. Ciocolată grecească Melissa ( ambalaj roşu cu albinuţe) cu care m-a servit o fată, acum 20 de ani, la Olimpiada de matematică. Fata e prietena mea bună şi acum (nu din cauza ciocolatei!), doar că e departe de tot, în Franţa.

10. Ciocolata oribilă (cu gust de sare şi de margarină) dar cu ambalaj frumos şi aranjată zici că era festivalul ciocolatei în orice alimentara din Chişinăul începutului anilor '90.

11. Ciocolată caldă îngrozitoare, cu arome care de care mai tâmpite, servită cu mare fast în localuri publice. Când colo e de la plic.

12. O ciocolăţică amară pe care am primit-o lângă o cafea de excepţie la Cafe de Flore, în Paris, la două porţi de locul în care şedeam pe Saint-Germain-des-Prés (foarte aproape de cuibuşorul lui Cioran, alte două porţi)

13. Hugs and kisses de Hersheys ( ce bombonele drăgălaşe, doar că americanii varsă zahăr cu ghiotura în dulciuri!) pe care l-am primit de la un tânăr inteligent şi blajin.

14. Ciocolată intitulată de casă ( 5 mii de lei vechi bucata, se lua de la poartă la fostul loc de muncă) (după care n-am mai avut voie)

14. Cea mai bună ciocalata caldă din Bucureşti ( cu gust clasic, Maya sau cu Grand Marnier, pentru cine nu e cu maşina) la Chocolat.

15. Ciocalată de la Cacao Sampaka, în Barcelona: 100% cacao: praf şi unt. Atât!

16. Ciocolată care de fapt nu e ciocolată, din praf de roşcove.

4 comentarii:

  1. Sa nu mai faci chestii din astea ca dau in diabet ! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. dedicatie speciala:
    http://textier.blogspot.com/2007/07/ciocolatierii-de-pe-calea-victoriei.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc frumos! iata, inca ceva de adaugat la ciocoamintirile mele...

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...